Palatul Parlamentului din Bucureşti este cea mai impozantă clădire din România. Se află în sectorul 5, pe Dealul Arsenalului, fiind înconjurat de Calea 13 Septembrie (sud), Bulevardul Naţiunile Unite (nord), strada Izvor (vest) şi Bulevardul Libertăţii (est). În timpul regimului comunist, a fost cunoscută sub numele de Casa Poporului sau Casa Republicii.
Istoria acestei clădiri a început încă de pe vremea lui Carol al II-lea, însă nu s-a concretizat decât sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu. În anul 1935, regele a propus un proiect în urma căruia trebuia să se construiască o clădire pe Dealul Arsenalului, clădire care să fie sediu al Camerei Deputaţilor.
Au fost angajaţi cei mai de seamă arhitecţi pentru a pune planul în aplicare, iar în anul 1938 au început să fie demolate clădirile care „încurcau” proiectul. Însă izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial şi venirea la putere a regimului comunist au făcut ca planul să fie întârziat.
După cutremurul din 1977, când foarte multe clădiri din Bucureşti au fost afectate, Nicolae Ceauşescu a pus bazele „Proiectului Bucureşti”. Prin acesta, conducătorul statului român voia să transforme Bucureştiul într-o replică a capitalei Coreei de Nord, iar primul pas a fost ridicarea Palatului Parlamentului.
După un an de la cutremur, Ceaușescu a dat drumul unui concurs pentru a reconstrui capitala ţării. Concursul s-a desfăşurat pe o perioadă de 4 ani şi a fost câştigat de Anca Petrescu, un arhitect care la vremea respectivă avea doar 28 de ani. Cu toate acestea, talentul ei s-a dovedit a fi unul excepţional şi a reuşit cu succes să conducă o echipă de 700 de arhitecţi.
În anul 1980, s-a deschis şantierul, iar primul pas a fost demolarea unei suprafeţe de 7 km² din centrul vechi al Bucureştiului. Au fost demolate şi clădiri importante, precum Mănăstirea Văcăreşti, Arhivele Naţionale sau Spitalul Brâncovenesc, însă Ceauşescu considera că edificiul lui este mai important decât orice altă clădire.
Mare parte din cei care au muncit la ridicarea Palatului Parlamentului au fost militari în termen, măsură luată pentru a se reduce din costuri. În cele din urmă, în anul 1984, a fost inaugurată Casa Poporului, care impresionează şi în ziua de astăzi cu dimensiunile ei extraordinare: 66.000 m², 270 m lungime, 86 m înălţime, 245 m lăţime şi 92 m adâncime.
Cât timp Ceauşescu a fost la putere, clădirea a servit nevoilor acestuia. Apoi, în anul 1995, a început să funcţioneze în ea Camera Deputaţilor. Până în acel an, camera Parlamentului bicameral avea propriul sediu, însă acesta a fost donat Bisericii Ortodoxe Române. În anul 2004, Senatul României a fost mutat şi el în Palatul Parlamentului, iar în 2003 s-a construit o anexă de sticlă în care a fost amenajat Muzeul Naţional de Artă Contemporană.
Tot aici, se află Iniţiativa de Cooperare Sud-Est Europeană, iar politicienii au la dispoziţie un restaurant, o saună, o piscină şi facilităţi sportive. Alte săli ale edificiului sunt folosite pentru organizarea de expoziţii, conferinţe sau întâlniri între demnitari.
Palatul Parlamentului are circa 1000 de încăperi, 440 dintre ele fiind reprezentate de birouri. În clădire, se mai află 30 de săli şi saloane, trei biblioteci, o sală de concerte, patru restaurante, iar la subsol au fost amenajate două parcări.
Sălile şi saloanele au fost „botezate” după anul 1989, iar numele lor nu au fost alese întâmplător: ele evocă personalităţi române sau evenimente importante pentru România. Felul în care aceste săli şi saloane au fost decorate, precum şi stilul arhitectural demonstrează faptul că Ceauşescu nu s-a uitat deloc la bani atunci când şi-a creat opera. De altfel, clădirea a costat echivalentul a peste trei miliarde de euro de astăzi.
Intrarea 13 septembrie este cu adevărat impresionantă. Holul impresionează nu numai prin coloanele din marmură, ci mai ales prin scara care îl leagă cu primul etaj. Scara s-a vrut o copie a scării Muzeului Ermitaj din Sankt Petersburg, iar dimensiunile ei sunt spectaculoase – este înaltă de 30 m şi lată de 27 m.
Mulţi dintre cei care intră în acest hol uită să se uite spre plafon, care este unul deosebit: mozaicul care îl împodobeşte seamănă cu mozaicul găsit la Histria, iar fragmentele au rolul de a aminti de coloniile greceşti care au trecut prin ţara noastră.
Sala C.A. Rosetti este folosită ca sală de concerte şi de conferinţe de Centrul Internaţional de Conferinţe. În această încăpere se află cel mai mare şi mai important candelabru din Palatul Parlamentului, iar piesele de mobilier, de culoare ocru-auriu, poartă amprentele stilurilor cubist şi art-deco.
Stilul art-deco este întâlnit şi în Sala Nicolae Iorga, tot la piesele de mobilier. În această sală, tavanul şi pereţii sunt îmbrăcaţi în lemn de stejar, iar draperiile sunt din mătase. Pe pereţi, se pot vedea o serie de tablouri, semnate de artişti ca Margareta Sterian, Gheorghe Simion sau Nicolae Blei.
Galeria de Onoare este o altă parte impresionantă a Palatului Parlamentului. Este holul intrării oficiale, un hol cu o lungime de 150 m şi lăţime de 18 m. Pe el se intră cu ajutorul a trei uşi glisante, din lemn de stejar, iar din el se ajunge în toate spaţiile importante. Galeria de Onoare se află în estul clădirii, deschizându-se spre Piaţa Unirii, iar forma pe care o are astăzi a căpătat-o în urma unui concurs.
Pardoseala dă puternică impresie că pe jos se află un covor masiv, când ea, de fapt, este realizată din marmură albă de Rușchița, marmură bej de Căprioara şi negru şi roşu de Moneasa. Bolţile se sprijină pe 24 de coloane din marmură albă şi roz de Rușchița, iar plafonul este realizat din ipsos, elementele florale fiind inspirate de stilul brâncovenesc.
Palatul Parlamentului a intrat de trei ori în Cartea Recordurilor, la următoarele categorii: cea mai scumpă clădire administrativă din lume, cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil şi cea mai grea clădire.
Se spune despre ea că e „o construcţie faraonică”, iar acest lucru nu este departe de adevăr – volumul Piramidei lui Keops este depăşit cu 2% de edificiul bucureştean. Palatul (unele părţi din el) poate fi vizitat, iar turiştilor străini le sunt oferite programe în limbi de circulaţie internaţională.
În ciuda originilor sale controversate, Palatul Parlamentului a devenit un simbol al Bucureștiului și o atracție turistică majoră, oferind tururilor ghidate care permit vizitatorilor să exploreze magnificența și complexitatea sa arhitecturală.
Palatul nu este doar o clădire guvernamentală, ci și un testament al istoriei României moderne, reflectând tranziția țării de la comunism la democrație, precum și schimbările sociale și politice care au modelat societatea românească contemporană.
