Palestina, țara cu o atmosferă mediteraneană, unde din loc în loc cresc pâlcuri de bougainvillea iar căldura este copleșitoare, este situată pe traseul celor mai importante rute terestre, care asigură legătura între Asia, Africa şi Europa.

steag Palestina
steag Palestina

Palestina a fost străbătută şi populată temporar încă din paleolitic de diverse popoare. Aşezarea Ierihon, în Cisiordania, fondată în urmă cu aproximativ nouă mii de ani, este cel mai vechi oraş din lume. Cercetările arheologice au scos aici la lumină o rotondă din paleoliticul târziu, case din pământ, unelte şi sculpturi din piatră, precum şi ceramică rudimentară datate în mileniul al VI-lea î. Hr De la sfârşitul mileniului al V-lea î. Hr datează casele de piatră decorate cu pictură murală, descoperite la Thelelat Ghassul, lângă Ierihon, precum şi aşezările subterane de la Beer Şeva.

Din jurul anului 3000 î. Hr. datează primele urme ale unor populaţii semite venite în Palestina probabil dinspre Egipt. Ceva mai târziu, în jurul anilor 2600 î. Hr., urmează migraţia unor triburi semite de nord, venite probabil din Siria. La mijlocul mileniului al III-lea î. Hr. pare să fi fost fondat şi Ierusalimul. În jurul anului 2350 î. Hr Egiptul îşi extinde dominaţia politică asupra unor oraşe-state de pe teritoriul Palestinei. De mii de ani aceste pământuri sunt arena unui conflict permanent între arabi și israelieni, conflictul fiind de natură religioasă.

Ierusalim
Ierusalim

Palestina este pusă sub semnul sobrietății, dar nu este o țară ce trebuie neglijată. Turiștii se pot orienta către capitala sa, Ierusalim de unde vor avea o privelişte panoramică de pe Muntele Măslinilor, amintind pilda dată de Iisus credincioşilor. Tot aici se poate vedea Grădina Ghetsimani unde a fost arestat Iisus și Biserica Sfântului Mormânt, Piatra Ungerii, piatra plată pe care Iisus a fost coborât de pe cruce şi pe care trupul său a fost uns pentru înmormântare.

Citește și:  Florenţa verde: Grădinile Boboli

Intrarea în cetatea Ierusalimului se face prin Poarta Leilor, trecând pe lângă Scăldătoarea Bethesda. Drumul se parcurge pe jos urmând Drumul Crucii și Via Dolorosa, cu cele 14 opriri. Aici se află biserica rotundă, „Anastasis“ – „Învierea“ – construită de împăraţii Constantin şi Elena deasupra locului unde se află Mormântul lui Iisus şi unde azi, şase comunităţi creştine oficiază slujbele.

Bethleem
Bethleem

În Bethleem, se poate vizita Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului, ridicată de împărăteasa Elena peste peştera în care s-a născut Iisus. Apoi, turiștii pot merge înspre peştera unde au poposit  Magii de la Răsărit după ce au plecat de la Bethleem. Vizitarea bisericii Câmpul Păstorilor, locul în care păstorii au primit vestea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este accesibilă publicului. Drumul spre  Ierihon –cunoscut ca fiind ca cel mai vechi oraş din lume, cu o istorie de 10.000 de ani – unde se vizitează Aşezământul Românesc şi Biserica Dudul lui Zaheu, poate fi urmărit.

Haifa
Haifa

Un oraș care merită trecut pe lista destinațiilor turistice palestiniene este Haifa, oraşul port aflat la poalele Muntelui Carmel – cunoscut sub numele de „Viile Domnului” – este al treilea oraş al Israelului ca mărime. Aici se pot vizita Grădinile Bahai – Grădinile suspendate – cu Templul, ce aparţin Patrimoniului UNESCO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.