Panama este punte de legătură între America de Nord și America de Sud permițând trecerea vaselor care trec din Oceanul Pacific în cel Atlantic, prin canalul Panama. O mare parte a țării nu este locuită, fapt ce o face propice pentru croazierele cu vase mici, iar majoritatea locuitorilor se află în Panama City și Colon, în regiunea canalului sau pe coasta Pacificului.

Explorata de Columb în anul 1502 și de către Balboa în anul 1513, Panama a fost principalul port de transport spre și dinspre America Centrală și Sudică în zilele coloniale. În anul 1821, când America Centrală s-a revoltat împotriva Spaniei, Panama s-a alăturat Columbiei, care deja își declarase independența. În următorii 28 de ani, Panama a încercat fără succes să se desprindă de Columbia. Între anii 1850 și 1900, Panama a avut 40 de administrații, 50 de revolte, 5 încercări de secesiune și 13 intervenții americane. După ce Columbia a refuzat propunerea americanilor de a primi drepturile canalului din istmul strâmt, Panama și-a proclamat independența în anul 1903, sprijinită de SUA.

Pentru drepturile asupra canalului, SUA a plătit 10 milioane de dolari către Panama fiind de acord să plătească 250.000 de dolari în fiecare an, până în anul 1955. În schimb, SUA a primit Zona Canalului și o influență considerabilă asupra politicii din Panama. În septembrie 1977, Generalul Omar Torrijos Herrera și președintele Jimmy Carter au semnat tratate prin care Panama primea treptat controlul asupra Canalului.

Panama pune la dispoziția oaspeților săi peisaje și experiențe de neuitat în natură – plajele cu nisip alb, pădurile învăluite în ceață, munții și văile, dar și o cultură bogată ce ilustrează coexistența a șapte triburi de indieni, culturilor afro-antiliană și spaniola coloniala, câteva monumente istorice.

Pentru cei care sunt interesați să aprofundeze țara o pot face începând cu descoperirea amestecului interesant dintre Spania veche și America modernaă din Panama City. Centrul istoric este un loc aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO și este plin de străduțe pietruite și clădiri coloniale. Alte atracții includ Plaza de Francia, Paseo de las Bovedas, biserica San Jose, biserica Santo Domingo și Muzeul de Artă Colonială Religioasă. Cea mai impresionantă clădire din capitală este Palatul Prezidențial.

Turistul se poate avânta într-o excursie până la ruinele orașului vechi Panama Viejo, la 6 kilometri de capitală. Acesta este orașul original Panama City, prădat de piratul galez Henry Morgan în anul 1671. Sau poate alege ca destinație insula Barro Colorado din lacul Gatun, o întindere artificială de apă. Insula este o rezervație biologică fiind considerată unul dintre principalele laboratoare tropicale din lume.

Boquete, cunoscut ca Valea Florilor, se află la nordul țării. Este cunoscut pentru Parcul Național al  Vulcanului Baru ce are o suprafață de peste 14.000 ha, fiind gazda unui număr impresionant de specii rare de păsări, printre care splendida Quetzal. Padurile virgine, apele repezi precum Chiriqui Viejo sunt doar câteva dintre atracțiile de care turiștii se pot bucura pe durata șederii lor aici.

Patrimoniul spaniol se remarcă în Portobelo, un oraș colonial cu trei mari forturi din piatră cu vedere spre port. În Portobelo se mai află un tun spaniol și trezoreria unde se depozitează aurul și argintul din Peru și Bolivia, înainte de a fi trimis în Spania.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ