Paradoxul Abilene sau “ignoranţa pluralistă” – cel mai mare duşman în luarea deciziilor

Paradoxul Abilene sau “ignoranţa pluralistă” este un sofism – aproximativ corect din punct de vedere formal, dar greșit din punctul de vedere al conținutului (fiind bazat pe echivoc, pe apelul la unele aspecte neesențiale ale unei situaţii etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare.

Paradoxul Abilene este un concept utilizat în domeniul luării deciziilor și se referă la situația în care un grup de oameni ajunge să ia o decizie (colectivă) care este contrară preferințelor individuale ale fiecărui membru al grupului, altfel spus, se manifestă atunci când aproape toată lumea dintr-un grup gândește într-un fel, dar nu îşi exprimă opinia și nu acționează în funcție de aceasta, crezând că toți ceilalți gândesc altfel. Acest paradox ilustrează cum un grup poate ajunge să facă alegeri proaste sau să adopte decizii care nu reflectă opțiunile reale ale membrilor săi.

Este un fel de fals “Consensus omnium” (“cu acordul tuturor”), dar care trădează nu o înţelegere reală a unei situaţii, nu o alegere înţeleaptă, ci, mai degrabă, un soi de comoditate în gândire, de “ignoranţă pluralistă”, de conformism social, adeseori de obedienţă şi o dorinţă de a nu complica lucrurile (chiar dacă ar exista soluţii mai bune pentru rezolvarea unei probleme sau luarea unei decizii).

Cui nu i s-a întâmplat, de exemplu, să nu-i convină o decizie luată într-un grup de prieteni, în familie sau la job, într-o afacere, dar să o accepte (în pofida rezultatelor negative sau nedorite), acceptarea fiind soluţia cea mai simplă? Sau să meargă la un film, la o petrecre, într-o excursie, deşi nu era interesat(ă) de respectivul film/ petrecere/ excursie etc., constatând la final că, de fapt, toţi erau dezamăgiţi?

Cine, când şi în ce context a formulat Paradoxul Abilene?

Paradoxul Abilene a fost definit în 1974, de psihologul şi sociologul Jerry Harvey, şi este rezultatul unei experiențe de “conformism” la decizia grupului, pe care el însuși a trăit-o și apoi a conceptualizat-o.

Totul a început într-o dimineaţă de duminică, în casa din Texas a socrului lui Harvey, unde erau adunate trei generaţii ale familiei. Toată lumea se plictisea și socrului lui Harvey îi vine atunci ideea de a propune un prânz în Abilene, un oraș aflat la aproximativ 80 de kilometri distanță. Membrii familiei se uită unul la altul și toată lumea aprobă – “E o idee bună!”, spune unul, “Sigur că vreau. A trecut mult timp de când nu am fost la Abilene!”, confirmă şi soacra, iar Harvey, deşi rezervat, pentru că era o călătorie lungă, într-o zi toridă, a adăugat şi el, pentru a nu-i contraria pe ceilalţi: “Asta îmi sună bine!”.

Prin urmare, niciunul dintre membrii familiei nu ar fi vrut să meargă, dar, din teama de a nu părea nepoliticos sau pentru a evita conflictele, fiecare spune că este de acord să meargă la restaurantul respectiv din Abilene.

Călătoria a fost un fiasco, au găsit cu greu un restaurant, mâncarea a fost proastă şi scumpă, drumul epuizant. S-au întors după patru ore, unul dintre ei spunând, fără sinceritate: “A fost o călătorie grozavă, nu?”, soacra mărturisind că ar fi preferat să stea acasă, dar a fost de acord, deoarece ceilalți păreau atât de entuziasmați, Harvey constatând, la rândul său, că “Nu am fost fericit. Am fost acolo doar pentru voi ceilalți!”, iar socrul recunoscând că a făcut o astfel de propunere doar pentru că a crezut că, poate, ceilalți s-au plictisit. Un exemplu de decizie luată prin consens, deşi niciunul dintre participanți, în sinea lui, nu a fost încântat de propunere.

Paradoxul Abilene – cauze

Aşadar, Paradoxul Abilene ilustrează un efect de cascadă şi este uşor de observat că, într-un grup, prima persoană care vorbește va da tonul, indicând ceea ce consideră că este decizia corectă.

Este posibil ca a doua persoană care va trebui să vorbească să nu fie de acord, dar dezacordul poate să nu fie exprimat suficient de clar, dând senzaţia că punctul său de vedere va tinde să conveargă cu cel al primei persoane, iar dacă ești a treia, a patra etc. persoană, există șanse mari să fii de acord cu primele două.

La prima vedere, s-ar putea spune că Paradoxul Abilene este doar o formă de conformism social, o dorință de “a nu face valuri”, de a nu se confrunta cu ceilalți. Şi, într-adevăr, conformismul social joacă un rol crucial, multe persoane tinzând să urmeze majoritatea pentru a evita să iasă în evidență sau să creeze conflicte, chiar dacă faptele/ deciziile vin împotriva convingerilor personale.

La această cauză se adaugă însă şi altele la fel de importante – lipsa unei comunicări eficiente în cadrul grupului, care poate duce la imposibilitatea de a exprima opinii adevărate, presupunerile greşite, tentaţia de aliniere în spatele unui consens “slab”.

Alte aspecte care potenţează “ignoranţa pluralistă”

În cazul grupurilor/ colectivelor legate de un job, Paradoxul Abilene poate fi generat de o “disfuncţie de conducere”, care se produce când un lider ineficient nu ştie sau nu vrea să încurajeze diversitatea de opinii sau să provoace un consens autentic. Liderii ar trebui să promoveze un leadership autentic, bazat pe valori și credințe personale, mai degrabă decât pe simpla conformitate cu norma.

De asemenea, Paradoxul Abilene poate fi potenţat de Efectul de halo, o formă de manipulare cotidiană, care ne influenţează alegerile, deciziile, de la cele mai nesemnificative, până la cele importante.

Efectul de halo sau efectul de notorietate, numit si efectul de contaminare/ efectul Asch (de la numele celui care l-a demonstrat) presupune percepţia şi interpretarea falsă, în bine sau în rău, a unor informaţii, având ca reper “prima impresie”. Altfel spus, “vedem ce vrem să vedem”, “auzim ce vrem să auzim”, sub influenţa primei percepţii. Acest efect creşte gradul de conformism, mai ales în cazul celor cu personalitate ezitantă, nedefinită.

Nu este de ignorat nici faptul că trăim într-o societate în care fiecare pretinde că ştie “tot” despre orice, indiferent dacă se află sau nu în sfera sa de expertiză – o atitudine care a devenit foarte vizibilă, de exemplu, în perioada pandemiei de Covid, când mulţi medici s-au pronunțat fără să stăpânească subiectul, iar alţii, chiar dacă ştiau mult mai multe lucruri sau aveau opinii diferite, au ales “alinierea” tăcută, “conformitatea de grup”, ca formă de autoprotejare, implicit de manipulare, de conservare a unei poziţii într-o ierarhie.

Cum poate fi evitat Paradoxul Abilene?

Există mai multe lucruri importante de învățat din Paradoxul Abilene, inclusiv importanța comunicării deschise și sincere în grupuri, nevoia de a încuraja membrii unui grup/ colectivităţi să exprime opinii și preferințe, precum și conștientizarea pericolelor conformismului sau ale acordului fără a avea o înțelegere reală a opțiunilor disponibile.

Pentru profesioniștii în afaceri, fie că sunt tineri ambițioși sau consultanți cu experienţă, cunoaşterea Paradoxului Abilene poate duce la decizii mai informate și la un management de echipă mai eficient. În cele din urmă, luarea deciziilor in afaceri se bazează pe capacitatea de a transcende conformitatea “oarbă”, pentru a obține rezultate mai aliniate cu obiectivele și valorile companiei.

Apoi, cei care nu sunt capabili să facă faţă unei dezbateri, să asculte puncte de vedere diferite vor fi uşor păcăliţi de un fel de “consens soft” (aparent), vor fi bucuroşi să accepte rapid “mediocritatea liniştitoare”, or rolul unui bun manager este să caute opiniile oamenilor și să creeze condițiile pentru ca toată lumea să se simtă liberă să formuleze idei şi să ştie să evite discuţiile sterile care nu duc nicăieri.

În cadrul interviurilor de angajare, recrutorii sunt frecvent victimele Paradoxului Abilene, dezvăluind o uniformitate curioasă de opinii și de comportament, ceea ce îi face să aleagă persoane după “chipul şi asemănarea lor”. În fel acesta, conştient sau nu, evită să apere poziții inedite și originale în fața unui grup – de exemplu propunerea spre recrutare a unui profil care nu are aspectul postului – pentru a nu se poziţiona în contradicție cu majoritatea. Evitarea “mediocrităţii liniştitoare” ar fi, şi în acest caz, de bun augur, ducând la progres şi inovaţie.

“Ignoranța pluralistă” versus eliberarea de rutină

Într-o carte intitulată “Autopsia unui fiasco organizaţional”, autorul – psihologul Gérard Ouimet – observa că “Paradoxul Abilene evidențiază faptul că oamenii rezonabili și sensibili pot, în contact cu membrii unui grup, să comită acțiuni fără sens și restrictive din propria voință. Pe scurt, victimele paradoxului Abilene fac exact opusul a ceea ce vor să facă […] Treptat, victimele paradoxului Abilene, evoluând într-un context în care punctele de vedere și aptitudinile lor cu greu cântăresc în balanță, devin pradă nemulțumirii, frustrării, furiei și văd conflictele interpersonale înmulțindu-se”.

Paradoxul Abilene poate apărea, aşadar, într-o varietate de contexte – grup de prieteni, familie, grupuri de lucru, organizații etc. Prin conștientizarea acestui paradox, oamenii pot fi mai atenți la modul în care iau decizii în grup și pot implementa strategii pentru a evita situații stereotipe, ineficiente, pentru a nu fi manipulaţi, optând pentru decizii asumate, în acord cu propriile convingeri, pentru a nu rămâne captivi în hotărârile altora.

Cunoscând mecanismele “ignoranţei pluraliste”, putem să ne raportăm mai inteligent la realitatea imediată, să îmbunătăţim relaţiile interpersonale şi sociale, să luăm decizii în acord cu voinţa, dorinţele şi aspiraţiile noastre.