Parcul Etnografic “Romulus Vuia” face parte din Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca şi a fost primul muzeu etnografic desfăşurat în aer liber din ţara noastră. A fost înfiinţat în anul 1929, chiar de profesorul al cărui nume îl poartă.

Profesorul Romulus Vuia a vrut să facă din acest muzeu un adevărat complex, în care oamenii chiar să locuiască în unităţile care urmau a fi transferate pe cele 75 de hectare cedate de statul roman. Aceste familii ar fi trebuit să îşi ducă viaţa şi să muncească exact ca în zonele din care proveneau, singura diferenţă fiind aceea că turiştii îi puteau observa. Însă, dintr-un motiv sau altul, acest lucru nu a mai avut loc.

Iniţial, Parcul Etnografic “Romulus Vuia” ar fi trebuit să conţină o clădire principală (în care să locuiască directorul), o clădire pentru grădinar, un restaurant şi un spaţiu în care să se organizeze diverse serbări populare.

De asemenea, ar fi trebuit aduse 15 gospodării din următoarele zone etnografice ale României: Câmpia Transilvaniei, Țara Hațegului, Bran, Munţii Apuseni, Mărginimea Sibiului, Dâmboviţa şi Roman (care făceau parte din Vechiul Regat), Banat, Maramureş, Bistriţa şi Bihor. Complexul trebuia completat de şapte biserici din lemn, de o clopotniţă, de troiţe, mori, stană şi lăptărie.

Între anii 1929 şi 1940, Parcul Etnografic “Romulus Vuia” a început să prindă contur pe măsură ce au fost transferate o serie de construcţii. Acestea au fost Casa din Vidră, Troiţa din Lupşa, Restaurantul Gaudeamus, stana din Poiană Sibiului şi o gospodărie din Telciu.

Se avea în vedere şi transferul altor gospodarii din Poiana Sibiului, Bran şi Arieşeni, dar şi bisericile de lemn din Negrileşti şi Fundu de Sus, precum şi o olărie. Însă planurile au fost date peste cap odată cu Dictatul de la Viena din anul 1940 când muzeul a trebuit să se mute la Sibiu.

În anul 1945, Parcul Etnografic “Romulus Vuia” revine la Cluj, dar toate construcţiile, mai puţin Casa de la Vidră, fuseseră distruse de hortiști. A fost nevoie de un amplu proces de restaurare, iar cu această ocazie s-au amenajat patru sectoare tematice mari, şi anume Sectorul etnobotanic (care include plante şi construcţii agricole), Sectorul etnozoologic (construcţii pastorale), Instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti, respectiv gospodării şi monumente arhitecturale populare.

În prezent, Parcul Etnografic “Romulus Vuia” cuprinde următoarele componente: 90 de construcţii care alcătuiesc 13 gospodării şi care aparţin zonelor Bran, Munţii Apuseni, Câmpia Transilvaniei, Secuimea, Țara Oașului, Năsăud, Maramureş, Bistriţa, Depresiunea Calatele, Zărand, Gurghiu şi Podgoria Albă; trei biserici de lemn, poarta unui cimitir, cinci ateliere meşteşugăreşti şi peste 30 de instalaţii ţărăneşti. Cele mai vechi construcţii datează din anul 1678, ceea ce face că acest parc etnografic să fie şi mai special.

Unul dintre cele mai captivante aspecte ale parcului este modul în care fiecare structură este reconstruită și amenajată pentru a reflecta specificul local al zonei de unde provine. De exemplu, casele din Maramureș sunt recunoscute după acoperișurile lor înalte și porțile sculptate, în timp ce cele din zona Sălajului impresionează prin simplitatea și funcționalitatea lor.

În plus, parcul este gazda unor evenimente culturale periodice, inclusiv festivaluri de folclor, târguri de meșteșuguri și ateliere interactive, care aduc la viață tradițiile și obiceiurile locale pentru vizitatori. Aceste evenimente sunt o oportunitate excelentă pentru a înțelege mai bine cultura și istoria Transilvaniei într-un mod autentic și vibrant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.