Pasărea tui (Prosthemadera novaeseelandiae) este o specie endemică din pădurile luxuriante ale Noii Zeelande, recunoscută pentru abilitățile sale vocale unice și imitațiile complexe.
Pasarea tui este o specie endemica din regiunile impadurite din Noua Zeelanda care se hraneste in special cu nectar, fructe si insecte. Este o pasare foarte inteligenta care poate imita vocea umana la fel cum fac si papagalii. Sunetele emise de ea sunt ascutite si puternice, foarte complexe si cu o rezonanta aparte. Pasarea tui poate fi observata in zonele muntoase la altitudini de pana la 1200 m, de asemenea apare in parcuri si gradini, unde isi gaseste hrana sa preferata.
Caracteristicile fizice ale păsării tui
Are corpul suplu cu lungimea corpului de 27-32 cm si penajul negru si maroniu cu luciu verzui-albastrui, iar in zona gatului cu un smoc de pene albe caracteristic acestei specii. Femela este mai mica decat masculul si are greutatea mai mica. Penajul la cele doua sexe este asemanator, astfel incat nu exista un dimorfism sexual foarte pronuntat.
Coada este lunga, ciocul subtire si mare foarte putin curbat la varf, picioarele scurte, terminate cu degete lungi, cu gheare ascutite si curbate. Ochii sunt mari, pozitionati pe partile laterale ale capului si foarte aproape de cioc, ii ofera o acuitate vizuala excelenta.

Habitatul și comportamentul păsării tui
Pasare tui traieste intr-un habitat impadurit, isi petrece timpul mai mult in copaci, foarte rar coboara si pe sol. In perioada de imperechere depune si cloceste ouale intr-un cuib construit pe crengile unui copac, in rest migreaza din loc in loc fiind mereu in cautare de hrana, de fructe si nectar. Are limba aspra si lunga, asemanatoare ca o perie adaptata perfect pentru culegerea nectarului din flori.
Pasarea tui are denumirea stiintifica de Prosthemadera novaeseelandiae, face parte din ordinul Passeriformes, familia Meliphagidae. Nu este o specie in pericol de disparitie. Conform specialistilor exista trei subspecii ale acestui gen si anume: Prosthemadera novaeseelandiae novaeseelandiae, Prosthemadera novaeseelandiae kermadecensis si Prosthemadera novaeseelandiae chathamensis.
Abilitățile vocale și comportamentul social al păsării tui
Pasărea tui este faimoasă pentru repertoriul său vocal complex, care include triluri, sunete de fluierat și chiar clicuri asemănătoare sunetelor electronice. Această abilitate remarcabilă de a imita diverse sunete îi permite să comunice eficient cu alte exemplare din specia sa și să își marcheze teritoriul.
De asemenea, tui poate reproduce sunete din mediu, precum cântul altor păsări, zgomotul mașinilor și chiar sunete asemănătoare cu vocea umană. Această capacitate de imitație a făcut din tui o pasăre foarte apreciată de populațiile indigene maori, care o considerau o mesageră a zeilor.
Video – Pasarea tui (Prosthemadera novaeseelandiae) din Noua Zeelanda: