Pescarusul argintiu (Larus argentatus) este o pasare de coasta pe care o remarca oricine ajunge la tarmul marii, datorita sunetelor sale caracteristice ,,kiau-kiau-kiau” ce completeaza zgomotele din porturi. Populeaza tinuturile din jurul Marii Mediterane, Marii Caspice, Marii Negre, coastele Africii, ajunge pana in Oceanul Indian, Marea Rosie si Golful Persic. In ultimul timp numarul de exemplare a crescut foarte mult in emisfera nordica.
Este o pasare partial migratoare, care traieste mereu in perechi, cloceste in colonii mari si isi petrece iarna in carduri numeroase. Pescarusii argintii au un comportament perfect pentru viata in comun, ei zboara impreuna si deseori ratacesc in stol schimbandu-si locul fiind mereu in cautarea hranei.
Cand se hranesc la sol si apare vreun pericol, de obicei una din pasari observa imediat, se opreste din mancat fapt ce determina si pe celelalte sa fie atente si la un tipat emis de una dintre ele – la un ,,ga-ga-ga” puternic si prelung de avertizare – toate se ridica deodata in zbor.
Se adapteaza foarte usor, mananca aproape orice, scormonind pana si in locurile de depozitare a gunoaielor sau in gurile de canal. Are obiceiul sa fure ouale din cuibul altor specii de pasari, mai ales de la acelea care isi fac cuibul in locuri deschise. Fata de alte pasari pescarusul argintiu este un inotator slab, de regula pluteste la suprafata apei sau inoata si se scufunda foarte putin pentru a prinde prada aflata la adancime mica.
Mananca peste, moluste, echinoderme, crustacee, insecte, rame, mici mamifere, chiar si fructe, plante, seminte si tuberculi de padure. Aripile sale puternice insa ii ofera posibilitatea sa realizeze un zbor puternic, ajungand la viteaza de aproximativ 40 km/ h. Adora sa bea apa proaspata ori cate ori are ocazia, in rest bea si apa de mare avand capacitatea de a elimina excesul de sare sub forma unor picaturi, prin glandele ce se afla in nari si in zona ochilor.
Un exemplar adult are lungimea corpului de 55-67 cm si greutatea de 0,7-1,5 kg.
Penajul este similar la ambele sexe, singura diferenta este ca femela este mai mica decat masculul. Pe cap si gat penajul este alb (mai ales in perioada de reproducere), pe spate este cenusiu, pe aripi gri-cenusiu cu marginile penelor albe sau negre, iar coada are penele negre. Picioarele sunt rozalii, ciocul este puternic, galben si incovoiat, iar pentru identificarea speciei are pe partea inferioara un punct rosu.
Exemplarele tinere sunt argintii, au penele dungate in nuante maronii, mai ales in zona capului, gatului si a pieptului. Ei ajung la coloritul adultilor la varsta de 4 ani, timp in care trec prin numeroase naparliri. Prima naparlire la pui are loc chiar inainte de primul zbor.
Primavara pescarusii argintii viziteaza locurile lor de cuibarit care intotdeauna se afla pe tarmurile stancoase si nisipoase, greu accesibile. Dupa ce inspecteaza in amanunt zona zboara spre alte locuri si revin abia in lunile martie si aprilie cand formeaza o colonie de durata. In perioada de imperechere femela este cea care alege masculul, ea se apropie de acesta, iar el la randul lui incepe sa atace si sa alunge alti masculi din preajma si apoi se alatura femelei preferate.
De asemenea, in ritualul de imperechere femela incepe sa cerseasca mancare masculului, care este regurgitata de mascul direct in ciocul acesteia. Dupa formarea perechii este ales locul de cuibarit si construit cuibul de ambele pasari. Masculul isi apara zona de cuibarit de alti intrusi care indraznesc sa se apropie, face miscari agresive cu ciocul in jos in sol, smulge rapid numeroase fire de iarba. Luptele dintre masculi se rezuma insa doar la aceste miscari de smulgere a firelor de iarba.
Femela depune o ponta formata din trei oua, de culoare alba-verzuie, verzui-bej, maronie sau bej. Acestea sunt depuse cate unul la doua zile si nu sunt niciodata parasite de aceste pasari. Ele sunt clocite timp de aproximativ o luna pe rand de mascul si femela, schimbandu-se intre ei prin diferite miscari specifice si sunete caracteristice. Dupa eclozarea oualor apar puii ce cantaresc aproximativ 65 g si care imediat incep sa ceara mancare scotand sunete slabe, care ii determina pe parinti sa le ofere hrana necesara si cea mai mare atentie.
Pescarusii argintii sunt sociabili si foarte uniti intre ei. Daca vreun intrus se apropie de un cuib, adultii scot sunete de avertizare ,,ga-ga-ga”, puii alearga in locuri mai ferite, penajul lor ii ajuta sa se camufleze usor si sunt aparati de toate pasarile adulte din colonie. Intotdeauna intrusul va fi alungat de zborurile in picaj a pasarilor mature, va fi bombardat cu hrana regurgitata si cu excremente. Daca puii se ratacesc si se indeparteaza de locul de cuibarit sunt imediat prinsi de pradatori si ucisi. Daca se apropie de alta colonie de pescarusi sunt alungati si socotiti intrusi.
Pescarusul argintiu face parte din ordinul Charadriiformes, familia Laridae si nu este o specie pe cale de disparitie.
Video – Pescarusul argintiu (Larus argentatus):
 este o pasare de coasta pe care o remarca oricine ajunge la tarmul marii, datorita sunetelor sale caracteristice ,,kiau-kiau-kiau” ce completeaza zgomotele din porturi.){kind=link}