Pietrele foamei sunt un avertisment care vine din trecut, uneori din timpuri foarte îndepărtate, din perioade în care oamenii s-au confruntat cu situaţii dificile, cu secetă extremă şi cu toate consecinţele unui asemenea fenomen.

“Pietrele foamei” sunt un fel de borne hidrologice, rudimentare, nişte bolovani uriaşi din albia vreunui râu/ fluviu, care devin vizibili doar când nivelul apei este foarte scăzut şi pe care oamenii au scrijelit anul când s-au confruntat cu secete majore, alături de mesaje simple, dar îngrijorătoare, despre greutăţi legate de foamete, de lipsa producţiei agricole etc.

Istoria “Pietrelor foamei” a început aproximativ prin secolul al XV-lea şi au devenit populare în secolul al XIX-lea, când au fost prezentate în presa vremii sau au fost menţionate în diverse jurnale de călătorie. Într-un ziar nemţesc, din august 1876, de exemplu, se consemna că “fluviul Elba, ca urmare a secetei persistente, oferă o priveliște tristă, care nu a mai fost văzută din 1842: pietrele foamei ies peste tot”.

Pietrele foamei
Pietrele foamei

Consacrarea denumirii de “Pietrele foamei”, pentru aceste “borne” improvizate, este însă mai târzie, din “Anul foamei 1947” (“Hungerjahr 1947”), o perioadă în care Germania suferea de foamete în mijlocul iernii, spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, şi după o vară secetoasă, care a pârjolit întreaga Europă.

În 1947, 60 de kilometri din cursul Rinului au înghețat și au împiedicat trecerea navelor, astfel că nu a putut fi transportat nici cărbunele pentru încălzire și pentru alte necesităţi, după ce seceta și căldura de peste vară au însemnat nu doar o recoltă proastă, ci și lipsă de hrană și furaje, creșterea prețurilor şi punerea în pericol a mijloacelor de trai ale familiilor dependente de activitățile fluviale.

Pietrele foamei – “Dacă mă vezi, să plângi!”

Pietrele foamei sunt din nou la vedere
Pietrele foamei sunt din nou la vedere

Multe astfel de “pietre” se găsesc în Germania, pe fluviile Elba şi Rin, dar şi în Cehia, Polonia şi în alte ţări europene. Una dintre cele mai vechi “pietre ale foamei” şi care este din nou la vedere, acum, în august 2022, este cea de pe Elba, fluviu care izvorăşte din Munţii Karkonosze, de la graniţa dintre Cehia şi Polonia, străbate Cehia şi Germania, pe o distanţă de 1 091 kilometri şi se varsă în Marea Nordului. Este al patrulea ca mărime din Europa şi în primele 200 de fluvii de pe glob, ca lungime.

Piatra foamei” (în germană, “hungerstein”) din albia fluviului Elba a fost observată în apropiere de oraşul Decin, în nordul Cehiei, la graniţa cu Germania. Sunt inscripţionaţi, pe piatră, ca ani cu multe greutăţi din pricina secetei, 1417, 1616, 1707,1746, 1790, 1800, 1811, 1842, 1868, 1892 și 1893. Tulburător este mesajul care se poate citi pe această piatră – “Dacă mă vezi, să plângi!” – alături de iniţialele numelor celor “pierduţi în istorie”, cum subliniază cercetătorii care au analizat şi datat aceste borne.

„Fată, nu plânge și nu te plânge!”…

După 1900, Piatra foamei din Decin, impresionantă prin dimensiunile şi mesajul ei, a devenit loc de pelerinaj, a fost fotografiată şi a apărut şi în presa din Viena, cărţi poştale cu imaginea acestei pietre au fost trimise în toată lumea.

În 1936, un producător de pompe funebre, un anume Frantisek Sigmund, a adăugat o inscripţie asemănătoare cu “Dacă mă vezi, să plângi!”, în cehă: „Fată, nu plânge și nu te plânge, când e uscat, stropește câmpul!”. Ambele inscripţii sunt vizibile şi astăzi.

Asemenea borne hidrologice au putut fi văzute, în perioadele de secetă prelungită, şi în alte părţi – de pildă, lângă Pirna (pe malul Elbei, în districtul Elveţia Saxonă), pe care sunt inscripţionate circa 15 date de secetă extremă, când apele fluviului au scăzut foarte mult. În documentele din arhiva oraşului, se pare că este consemnată şi existenţa unei alte pietre de acest fel, din anul 1115, dar locul exact în care se află nu este cunoscut nici astăzi.

Pietrele foamei de pe fluviul Rin

Pietrele foamei pe Rin
Pietrele foamei pe Rin

Pietrele foamei dezvăluie semne ale mâinilor umane”, aşa cum spunea un scriitor şi jurnalist german, Alfons Paquet, care a văzut aceste pietre în timpul unei călătorii pe Rin, în 1923. Rinul, care are 13 izvoare, a fost şi a rămas una din căile fluviale cele mai circulate din Europa. Are 1 232 kilometri lungime, dintre care 883 kilometri navigabili, şi se varsă în Marea Nordului, înainte de vărsare formând o deltă care se află pe teritoriul a trei ţări – Olanda, Germania şi Belgia.

O primă mărturie despre existenţa “Pietrelor foamei” pe Rin datează din 1892, când mai mulţi căpitani de vas declarau că ar exista o astfel de piatră uriaşă lângă localitatea Techlovice, din Cehia, pe care este scris un mesaj similar cu cel de pe Piatra foamei de pe Elba: “Am plâns – plângem – și tu vei plânge” şi care face referire la seceta cumplită din 1892, dar şi la altele, anterioare, din 1842 şi 1874.

Citește și:  Ipoteza Gaia revine în actualitate şi propune o nouă paradigmă. Vom migra spre Nord?

“Viața va înflori din nou odată ce această piatră va dispărea”

În 2018, când a fost, în centrul şi vestul Europei, o secetă similară cu cea de anul acesta, afectând grav, printre altele, căile navigabile vitale pentru transportul cărbunelui, pieselor auto, alimentelor și a mii de alte mărfuri, după modelul “pietrelor foamei” din alte secole, Greenpeace (organizaţie transnaţională, care se ocupă de problemele mediului) a gravat pe o piatră de pe malul Elbei, din apropiere de Magdeburg, inscripţia “Dacă mă vezi, este o criză climatică. august 2018 Greenpeace”.

Într-un alt loc de pe Elba, lângă terminalul de feriboturi Bleckede–Neu Bleckede, Germania, tot în 2018, s-a inscripţionat pe o piatră mesajul: “Viața va înflori din nou odată ce această piatră va dispărea”.

Recursul la istorie şi anul 2022

Seceta
Seceta

Apariţia “pietrelor foamei” astăzi, în multe locuri din Europa, este la fel de îngrijorătoare ca în vremurile vechi. Specialiştii spun că seceta care afectează Europa şi multe alte părţi ale globului se preconizează a fi cea mai severă din ultimii 500 de ani, iar încălzirea globală va multiplica perioadele hiperaride, cu impact major asupra vieţii economice, asupra aspectelor demografice şi migratorii.

La toate acestea se adăugă o suprapunere de crize (criza sanitară, economică, financiară, politică, socială, conflicte militare etc.) care au provocat o undă de şoc în toată lumea cu efecte care ar putea să fie devastatoare pentru oamenii de pretutindeni.

Acum, mai mult ca oricând, este necesar recursul la istorie şi să nu ignorăm avertismentele oamenilor care au trăit cu sute de ani în urmă şi care au parcurs experienţe dramatice, aşa cum consemnează şi “pietrele foamei”.

Să nu uităm, de exemplu, că, în urmă cu mii de ani, Africa de Est, considerată “leagănul umanităţii”, în urma unor secete severe, care au dus la secarea lacurilor cu apă dulce şi au eradicat vegetaţia din aceste regiuni anterior foarte verzi, a devenit un deşert, iar populaţia din regiune a fost nevoită să părăsească Africa pentru a supravieţui.

Mayașii și-au abandonat treptat orașele, între anii 800 și 1000, din cauza unei modificări a climei pe care ei înșiși au provocat-o prin defrișări, în favoarea creşterii terenurilor cultivabile și a zonelor locuibile. Apoi, cultura intensivă a porumbului a redus nivelul de umiditate din pământ, ceea ce a dus la un nivel mai scăzut de precipitații si la tot mai multe secete în America Centrală.

Secete cumplite au grăbit şi finalul primei mari perioade istorice a epocii faraonice, din Vechiul Regat al Egiptului, care a cunoscuse o dezvoltare artistică și arhitecturală excepţională (marile piramide).

Perioade de secetă extremă în secolul al XX-lea

Criza climatica
Criza climatica

În anii 1930, pe măsură ce Statele Unite au fost lovite de Marea Depresiune, multe regiuni de prerie au fost devastate de puternice furtuni de nisip – Dust Bowl – în timpul unor secete extreme şi din cauza aratului adânc, pe scară mare, scăzând umiditatea solului și provocând perioade de secetă, de vânturi puternice şi răspândind boli. Mii de americani şi canadieni şi-au pierdut viaţa în astfel de condiţii şi alte milioane au părăsit regiunile respective.

Aproape în aceeaşi perioadă, o secetă violentă a devastat nordul și nord-vestul Chinei, provocând cea mai mare foamete a secolul al XX-lea din China. Cel puțin 3 milioane de oameni au murit atunci, iar peste 6 milioane au fost nevoiți să plece în exil în alte regiuni. Au fost documentate numeroase cazuri de canibalism.

Nenumărate alte situaţii de acest fel au fost înregistrate în timpuri mai vechi sau mai noi. Începând cu anii 2000, asemenea fenomene au crescut cu 30 % ca frecvență  şi au generat imense pagube economice şi chiar victime umane. În ultimul secol, cel mai mare număr de oameni afectați de secetă a fost în Asia.

În zilele acestea, dincolo de avertismentul “pietrelor foamei” din Europa Vestică, vedem în jurul nostru sau în mass-media dezastrul provocat de secetă – incendii, restricţii în utilizarea apei, recolte pierdute, lacuri şi râuri secate, diminuarea producţiei de energie etc., iar România nu este ocolită de aceste situaţii dramatice.

Statisticile arată că, în 2022, peste 2,3 milioane de oameni de pe glob se confruntă cu stresul hidric, iar până în 2030 se estimează că circa 700 de milioane de persoane sunt expuse riscului de a fi strămutate din cauza secetei, iar până în 2050, seceta ar putea afecta mai mult de trei sferturi din populația lumii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.