Profeţia autoimplinită (denumire care este un calc lingvistic după englezescul “self-fulfilling prophecy”) este un concept din ştiinţele sociale şi din psihologie, care defineşte situaţia în care cineva care prezice sau se aşteaptă, pe baza unei ipoteze sau a unei intuiţii, la un eveniment, de regulă negativ, îşi schimbă comportamentul în funcţie de convingerile pe care le are, urmarea fiind că “profeţia” se împlineşte.

De ce reuşim sau eşuăm în diverse domenii? Răspunsul simplu ar fi că avem succes sau nu în funcţie de competenţe, talent, expertiză, experienţă, creativitate etc. În realitate, există mai multe aspecte care ne duc pe o anumită traiectorie, dincolo de predispoziţiile individuale şi de muncă. Este vorba de convingerile noastre şi chiar de ale celorlalţi, din jurul nostru.

Capcanele minţii şi efectele asupra comportamentului
Capcanele minţii şi efectele asupra comportamentului

Cui nu i s-a întâmplat să spună dimineaţa că este prost dispus sau că are “o zi proastă” şi să constate seara că tocmai aşa a fost. Este, poate, cel mai simplu exemplu de profeţie autoimplinită. Ne alimentăm nişte convingeri, cele mai multe false, şi acţionăm, inconştient, pentru ca acele “profeţii” să se împlinească. Foarte vizibil este acest mecanism şi în cazul persoanelor pesimiste, care nu fac altceva decât să se autosaboteze, ajungând la o stimă de sine din ce în ce mai scăzută.

Conceptul de profeţie autoimplinită a fost lansat în 1942 de către sociologul american Robert Merton, considerat a fi fondatorul sociologiei ştiinţelor, pornind de la “Teoria lui Thomas”, care spune că felul în care se comportă o persoană se explică prin percepţia pe care o are asupra realităţii şi nu prin realitatea însăşi. Profeţia autoimplinită se manifestă deopotrivă la nivel individual, colectiv, în economie, medicină, sport, pedagogie, politică etc.

Profeţia autoimplinită şi efectul Pygmalion

Efectul Pygmalion
Efectul Pygmalion

În anii 1960, psihologul american Robert Rosenthal a reluat acest concept (self-fulfilling prophecy) într-un studiu consacrat “Efectului Pygmalion” (numit şi “Efectul Rosenthal”), definit ca o profeţie autoimplinită, adică un fenomen de natură psihologică, presupunând modificarea comportamentului unei persoane de aşa manieră încât ceea ce nu ar fi fost decât o posibilitate, la un moment dat, să devină realitate, prin focalizare pe acea situaţie. Şi cu cât aşteptările, susţine Rosenthal, sunt mai mari, cu atât persoana în cauză va ajunge la o performanţă mai mare.

Primul experiment al lui Robert Rosenthal fusese făcut într-o şcoală săracă, de cartier, unde s-a prezentat ca fiind reprezentant al celebrei Universităţi Harvard şi spunând că va face o măsurare a IQ-ului elevilor. A supraevaluat, intenţionat, cu 20% aceste rezultate şi, ca din întâmplare, a lăsat ca rezultatele să fie cunoscute de elevi. Urmarea a fost că, peste un an, s-a putut constata o îmbunătăţire semnificativă a rezultatelor şcolare ale respectivilor elevi, concluzia fiind că de îndată ce se formează o convingere, în acest caz cu ajutorul unei persoane credibile (“profesorul” de la Harvard), creierul luptă să o manifeste, atât prin mijloace conştiente, cât şi inconştiente.

Dacă mulţi psihologi consideră că profeţia autoimplinită este ceva similar “Efectului Pygmalion” sau “Efectului placebo”, în medicină, alte voci susţin că există şi diferenţe notabile între acestea, cea mai importantă fiind aceea că, în timp ce efectele menţionate anterior se referă la evenimente pozitive, profeţia autoimplinită vizează, în special, evenimente negative, asemănându-se mai degrabă cu “Efectul Golem”, care este inversul “Efectului Pygmalion”.

Cum funcţionează profeţia autoimplinită?

Robert Merton
Robert Merton

Robert Merton spune că totul porneşte de la o definire falsă/ greşită a unei situaţii, această falsă percepţie făcând ca o posibilitate să devină realitate. De exemplu, la nivel individual, dacă ne formăm o primă impresie/ judecată ostilă despre cineva, este foarte posibil ca respectiva persoană să simtă acest lucru, să devină suspicioasă, reţinută sau chiar ostilă, la rândul ei.

Avem mereu tot felul de aşteptări de la cei cu care interacţionăm. La un interviu de angajare, de pildă, dacă rezultatele nu au fost cele aşteptate, există posibilitatea ca performanţele mai scăzute ale unui candidat să fi fost influenţate de reacţiile celui care l-a intervievat.

Cineva care aude sau citeşte undeva că, la noapte, va fi luna plină (indiferent dacă este adevărat sau nu) probabil că va avea dificultăţi cu somnul in nopţile următoare, subconştientul lucrând în sensul care i s-a sugerat.

Profeţia autoimplinită
Profeţia autoimplinită

Dacă se anunţă creşterea preţului la un produs sau lipsa acestuia, oamenii încep să-l cumpere în cantităţi mari, de teamă că nu-l vor mai găsi, o asemenea situaţie ducând rapid la o penurie. Dacă nişte acţionari îşi imaginează că piaţa este pe cale să se prăbuşească, vor decide să-şi vândă acţiunile, ceea ce va duce efectiv la o prăbuşire a pieţei de valori.

Citește și:  Efectul de ancoră şi deciziile greşite. De ce rămânem captivi în prima impresie?

În 1979, în California, ziarele locale au publicat o serie de articole depre scăderea livrării de combustibil, spunând că urmează o iminentă criză de benzină. Ca răspuns, proprietarii de maşini s-au repezit la pompele de benzină pentru a-şi umple rezervoarele. În numai câteva ore, deficitul a devenit realitate, înainte de a se constata dacă, într-adevăr, ar fi urmat sau nu o scădere a cantităţii de combustibil. În acest caz, convingerea că urma o criză de benzină s-a transformat într-o realitate.

Profeţia autodistructivă

Profeţia autoimplinită
Profeţia autoimplinită

Un binecunoscut psihoterapeut şi scriitor american, Nathaniel Branden, într-o carte intitulată “Cei şase stâlpi ai încrederii în sine”, aduce nenumărate exemple de profeţii autodistructive, insistând pe efectele produse de teama de succes. Astfel, el relatează, de exemplu, cazul unui bărbat care era pe cale să obţină un câştig semnificativ şi faimă, pe baza unui proiect la care lucrase din greu. Era bucuros, dar, mai ales, temător în aşteptarea unui mare succes, neştiind cum să-l gestioneze, aşa că a hotărât să bea un pahar de vin. A consumat mai multe pahare şi a ajuns să-i insulte pe cei care trebuiau să-i aprobe proiectul, aşa că totul s-a năruit.

Un alt caz este legat de situaţia unei femei de afaceri care reuşea să câştige mai mult decât soţul ei, ea considerând, sub influenta cutumelor, că nu este firesc ca o femeie să aibă mai mult succes decât un bărbat, că nu se putea şi nu merita aşa ceva. Treptat, a început să neglijeze telefoanele importante de la clienţi, devenea tot mai irascibilă, făcea greşeli după greşeli. A acţionat în sensul impus de convingerile ei interioare şi a eşuat.

În ambele cazuri, ceea ce a dictat subconştientul s-a împlinit. Convingerile intime, nerecunoscute, nemărturisite, au fost mai puternice şi au decis un anume tip de comportament, oportunităţi importante au fost ratate.

Un exemplu celebru de profeţie din mitologie

Templul din Delphi
Templul din Delphi

Self-fulfilling prophecy” (profeţia autoimplinită), ca terminologie, aparţine secolului al XX-lea, dar efectele unui astfel de mecanism asupra comportamentului au fost intuite din cele mai vechi timpuri, dovadă fiind miturile construite în jurul acestui aspect. Este binecunoscută figura legendară a Pythiei, preoteasă a zeului Apollo, care făcea predicţii în Oracolul din Delphi, templu grecesc despre care se credea că este situat în centrul lumii.

Oracolul din Delphi, acolo unde este scris, în pronaos, dictonul “Cunoaşte-te pe tine însuţi!” şi “Nimic în exces”, era consultat în probleme domestice, familiale, politice etc. Una dintre cele mai cunoscute profeţii ale Pythiei este cea făcută regelui Cresus, care ar fi vrut să ştie dacă era bine sau nu să pornească un război împotriva Imperiului persan. Pythia i-ar fi spus că: “Dacă treci râul Halys, vei distruge o mare împărăţie”. Regele Cresus, care nu s-a gândit că “imperiul” distrus va fi al lui, nu cel persan, a pornit lupta şi a fost învins. Interpretarea greşită a unei profeţii a modelat realitatea.

Cum pot fi depăşite limitările impuse de profeţiile autoimplinite?

Stima de sine
Stima de sine

Pentru a depăşi limitările impuse de profeţiile autoimplinite, care nu sunt decât capcane ale minţii noastre, psihologii spun că trebuie conştientizate gândurile care fac ca o posibilitate nedorită şi, în mod obiectiv, puţin probabilă, să se transforme în fapt. Este nevoie de curajul de a gândi orizonturi mai largi şi, în acelaşi timp, trebuie consolidată stima de sine. La fel de important, în relaţia cu ceilalţi, este să ne permitem nu numai nouă, ci şi celor din jur să-şi afirme identitatea unică, să fim deschişi în faţa provocărilor, să ieşim din cercul vicios al condiţionărilor.

Scriitorul francez Laurent Gounelle, intr-o carte intitulată “Omul care voia să fie fericit” (tradusă si in limba română), afirma si el că: “Atunci cand crezi ceva, această credinţă te determină să adopţi anumite comportamente, care vor avea efecte asupra comportamentului altora, intr-un mod care va intări convingerile tale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.