Jean Calvin a fost unul dintre cei mai străluciţi reformatori care a dus la apariţia unei mişcări ce a revoluţionat Biserica Creştină din Europa, America şi în cele din urmă restul lumii. Calvin vedea mântuirea diferit faţă de Martin Luther sau Biserica Romano-Catolică. Conform teoriei sale, Dumenezeu împarte omenirea în două: cei aleşi, însemnând aceia care vor fi salvaţi şi duşi în cer, şi cei blestemaţi, care îşi vor petrece veşnicia în iad. Această doctrină a numit-o predestinare.
Calvin s-a născut în 1509 în oraşul francez Noyon, într-o familie care avea relaţii foarte bune cu episcopul oraşului. Acest contact a reprezentat ocazia de a se asocia cu câteva familii nobile şi i-a dat posibilitatea de a dezvolta propriul stil aristocrat.
Se crede, dar nu se ştie cu siguranţă, că această legătură cu biserica l-a determinat pe tatăl său să-l trimită la cursuri de formare teologică. Acesta spera că aşa fiul său ar fi putut avea o carieră de funcţionar episcopal şi odată cu ea şi un venit bun.
La vârsta de 14 ani este trimis la Paris pentru a mai studia încă 5 ani. Aceste studii au culminat cu obţinerea unei diplome în arte de la College de Montaigu, instituţie cunoscută pentru rigoarea morală şi academică excesivă.
În timpul acestor ani, Jean şi-a distrus sănătatea scufundându-se în studii care au inclus învăţarea limbii greceşti şi citirea intensă atât în limba greacă cât şi în limba latină a părinţilor bisericii. În timp, a devenit clar pentru tatăl lui Jean că nu mai putea fi sigur pe demnitarii bisericii. Cum nu mai era convins că fiul său va putea obţine o funcţie importantă, îl trimite la Orleans pentru a urma o carieră în drept.
În 1531, Jean Calvin revine în Noyon pentru a avea grijă de tatăl său care se afla pe moarte. Tot în această perioadă, familia Calvin intră într-o dispută cu episcopia oraşului. Această dispută avea să-l lase pe Jean cu multe resentimente faţă de biserică.
Odată cu moartea tatălui său, Jean Calvin s-a văzut eliberat de aşteptările sale şi a rupt toate legăturile cu parohia din Noyon. S-a întors la Paris pentru a continua studiile greceşti la College de France, abia fondată de regele Francisc I. Acesta a fost locul unde a început să înveţe ebraica, ca a treia limbă antică, permiţându-i să studieze Vechiul Testament în limba în care a fost scris.
Următorii câţiva ani, Calvin a călătorit şi s-a întâlnit cu liderii protestanţi. În urma studiilor sale, a construit o teologie reformatoare complet dezvoltată. Calvin şi-a declarat această nouă teologie în lucrarea „Instituţiile Religiei Creştine”, publicată pentru prima dată în anul 1536. Lucrarea este o explicaţie sistematică şi cuprinzătoare a doctrinei protestante, ce avea să fie revizuită de mai multe ori în următoarele decenii. Jean Calvin dedică această carte regelui Francisc I. Din punct de vedere istoric, este cea mai importantă carte a reformei protestante.
Calvin a fost convins de către Guillaume Farel să-l însoţească la Geneva într-o încercare de a reforma oraşul. Iniţial, magistraţii oraşului au respins prezenţa reformatorilor. Cu toate acestea, în 1541 Calvin a reuşit să le câştige acceptarea şi astfel a putut fonda Biserica Reformată. Aceasta avea să devină centrul calvinismului.
El a refăcut biserica după modelul apostolic, fără episcopi; preoţii aveau acelaşi statut şi erau aleşi de popor. În Geneva codul moral devenea drept penal; păcatul era infracţiune şi se pedepsea. Excomunicarea însemna şi interzicerea în oraş, iar blasfemia era pedepsită cu moartea. Spre deosebire de celelalte doctrine religioase, calvinismul permitea hirotonisirea femeilor. Oraşul se afla pe drumul teocraţiei.
În 1553, învăţatul spaniol Michael Servetus a venit la Geneva şi a pus la îndoială Trinitatea, o doctrină cheie a creştinismului. Servetus a fost acuzat de erezie, judecat, condamnat şi ars pe rug.
Pentru a-şi răspândi învăţăturile, Calvin a instituit şcolile primare şi secundare şi Universitatea din Geneva. De asemenea, oraşul devenise un refugiu pentru reformatorii care fugeau de persecuţie în propriile ţări.
În 1559, Calvin şi-a revizuit lucrarea „Instituţiile Religiei Creştine”. A fost tradusă în mai multe limbi pentru a fi distribuită în întreaga Europă. Sănătatea sa începuse să se şubrezească în 1564, iar în luna mai a aceluiaşi an, acesta moare şi este înmormântat la Geneva.
Pentru a continua reformarea şi dincolo de Geneva, misionari calvinişti au călătorit în Franţa, Olanda şi Germania. John Knox, unul din admiratorii lui Calvin, a dus calvinismul în Scoţia, unde Biserica Prezbiteriană îşi are rădăcinile.
George Whitefield, unul din liderii mişcării metodiste, era de asemenea şi un adept al lui Calvin. Whitefield a luat mesajul calvinist şi l-a transmis în coloniile americane, devenind cel mai influent predicator din timpul său.
Credinţa în predestinare (mântuire sau condamnare de la începutul timpului) şi incapacitatea omului de a o schimba au fost cele mai influente dintre toate ideile de reformă.
