Respirând libertate în Taormina

Acum doi ani, cam pe vremea asta, îmi făceam bagajele pentru o vacanţă de vis în Sicilia. Mi-aş fi dorit să pot cuprinde frumuseţile acestei insule într-o săptămână, aşa că am zburat cu speranţă şi entuziasm spre Catania, unde am ales să stau la o pensiune simplă, dar cochetă, în ideea că din acest oraş mă voi mişca prin toată zona cu mare uşurinţă. Însă socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg…

Catania este generoasă în clădiri vechi, cu o arhitectură interesantă, care te ispiteşte să te apropii ca să le asculţi povestea. Din păcate, majoritatea sunt abandonate şi zac tăcute într-o stare de semiruină, aşteptând parcă să le vină sfârşitul. Oraşul mi-a dat senzaţia de anarhie, mai ales în trafic, pentru că niciodată nu m-aş fi aşteptat ca un loc atât de mic să fie aşa sufocant. Impresia mea a fost accentuată poate de soarele nemilos, căci orele de prânz au însemnat un joc absurd „de-a v-aţi ascunselea” cu căldura şi o moleşeală care nu e tocmai potrivită atunci când vrei să vizitezi cât mai multe locuri. Planul meu de a vedea bucăţele din toată insula s-a risipit ca nisipul în vânt, pentru că transportul între localităţi nu e tocmai prietenos cu turiştii, aşa că m-am limitat la orăşelele din apropiere de Catania.

După haosul din Catania, Taormina a fost ca o gură de aer proaspăt. Chiar dacă soarele m-a însoţit pe tot parcursul drumului, priveliştea albastră a mării a îmblânzit parcă şi canicula. Taormina e un mic oraş aşezat pe coama muntelui Tauro, la 200 de metri peste nivelul mării, de unde coasta de est poate fi admirată în toată splendoarea ei, cu Etna conturându-se la orizont. Peisajul atrage turiştii ca un magnet, aşa că pe străduţele înguste ale Taorminei mişună în permanenţă oameni veniţi din toate colţurile lumii pentru a gusta un pic din savoarea italiană a acestui loc.

M-am plimbat prin oraş, admirând bisericile vechi şi trăgând cu ochiul la turnuleţele de îngheţată din fistic, cicolată, mentă, nuci, vişine sau la alte dulcegării tradiţionale, ca granita şi cannoli. Desigur, magazinele cu suvenire sunt nelipsite, fiecare încercând să impresioneze prin obiecte cât mai colorate şi atrăgătoare, iar cafenelele şi restaurantele te îmbie să testezi pe propria piele stilul de viaţă dolce far’ niente.

Mi-am pierdut paşii prin furnicarul de lume şi am ajuns din întâmplare la intrarea în Teatrul Grec, despre care aveam să aflu că este cea mai celebră atracţie turistică a micului oraş. Teatrul Grec reprezintă un punct superb de panoramă, de unde poţi cuprinde cu privirea şi cu sufletul apele albastre ale Mării Ionice care se ivesc în spatele pietrelor vechi de mii de ani. Construit în formă de amfiteatru, Teatrul Grec este monumentul cel mai bine conservat din Taormina, fiind al doilea ca mărime din Sicilia după cel din Siracuza, cu un diametru de 120 de metri. Teatrul datează din secolul al III-lea î.Hr. şi a fost reconstruit în epoca romană, în secolul al II-lea, păstrând însă caracteristicile specifice arhitecturii greceşti. În prezent, aici au loc concerte, spectacole şi alte manifestări artistice, printre care Taormina Film Fest, festival care se organizează din anul 1955. Recunosc, ruinele nu-mi spun mare lucru şi nu mă încântă să admir nişte… pietre, însă la Teatrul Grec atmosfera e dată de panorama care-ţi taie respiraţia. Am sorbit cu nesaţ din acea privelişte care pentru mine a devenit sinonimă cu libertatea şi dulceaţa relaxării. Aveai senzația că marea s-ar fi luat la întrecere cu cerul în profunzimea albastrului și în seducție.

După ce am ieşit din lumea magică a trecutului, am făcut o plimbare pe cinste prin Grădinile publice unde am continuat să admir nuanţele de azur, de data asta la umbra generoasă a copacilor şi alături de flori delicate.

Privind ţărmul, visam cu ochii deschişi la nisipul fin pe care aveam să-l simt sub tălpi când voi coborî pe plajă. Funicularul m-a dus la poalele muntelui, însă dorinţa mea nu s-a concretizat, pentru că plajele din Taormina s-au dovedit a fi pline de pietre şi chiar dacă apa era limpede şi curată, pentru mine a fost o adevărată provocare să merg desculţă pe pietrele capricioase. Însă am uitat repede de durere când am văzut mai de aproape Isola Bella. Considerată „Perla Mării Ionice”, Isola Bella se află într-un mic golf şi reprezintă o (mini)insulă legată de plajă de o fâşie îngustă de nisip, mângâiată de apa mării.

În anul 1806, Ferdinand I de Bourbon a donat insula lui Pancrazio Ciprioti, primar al Taorminei. Ulterior, aceasta a fost cumpărată în 1890 de Lady Florence Trevelyan, nepoata reginei Victoria a Angliei şi soţia lui Salvatore Cacciola, primar al oraşului. Lady Florence Trevelyan a construit pe insulă o mică vilă, înconjurată de copaci şi plante rare. În anul 1990, insula a fost achiziţionată de administraţia locală şi pusă apoi în valoare ca rezervaţie naturală.

Povestea insulei am aflat-o de la un chelner simpatic care m-a sevit la restaurantul unde am luat masa de prânz. M-am bucurat să pot asculta o expunere atât de atentă şi documentată în melodioasa limbă italiană de la o persoană atât de pasionată de istoria locului cum era chelnerul respectiv. Am primit cadou şi un ghid cu informaţii despre Taormina şi Sicilia, aşa că dacă tot nu am reuşit să văd întreaga insulă, măcar mi-am mai făcut o impresie despre ce ar mai fi de văzut poate într-o altă vacanţă.

Ziua în care am vizitat Taormina a trecut foarte repede şi a fost printre cele mai reuşite din întreaga vacanţă în Sicilia care, până la urmă, a însemnat pentru mine o experienţă interesantă, plină de fascinaţia contrastelor. Sper ca într-o bună zi să am ocazia să mă întorc pe această insulă şi să-i înţeleg mai bine personalitatea.