Rezervaţia naturală Groapa Ruginoasă se află în Munţii Bătrâna, în sud-estul judeţului Bihor, aparţinând, administrativ, de comuna Pietroasa. Rezervaţia naturală este de tip geologic şi are o suprafaţă totală de peste 20 de hectare. Aflată în estul Pasului Vârtop, rezervaţia naturală aparţine Parcului Natural Apuseni. Numele său provine de la culoarea rocilor secţionate de procesul de torențialitate.
Groapa Ruginoasă este foarte interesantă, fiind unicul caz din Europa în care relieful s-a adaptat la alcătuirea geologică. Este o vale plină de versanţi abrupţi, vale care s-a format prin ravinare, adică eroziune de şuvoaie. Acest fenomen a dat naştere unor strate de cuarţite, a căror culoare este roșu-violaceu. Văzută de departe, Rezervaţia naturală Groapa Ruginoasă pare o tăietură în munţi.
Groapa Ruginoasă este, de fapt, bazinul foarte mare al unui torent care s-a format datorită unor stive de gresii suprapuse pe calcare, acestea subminându-le prin dizolvarea carstică.
Acest lucru a condus la o acţiune erozivă regresivă, prezentă şi în momentul actual – astfel, eroziunea sapă regresiv şi măreşte dimensiunile acestei rezervaţii naturale. Hărţile care au fost făcute pentru acest loc arată cum, în ultimii 80 de ani, eroziunea a avansat cu o viteză foarte mare: în primele hărţi, locul era doar o vale mică, puţin adâncă şi foarte îngustă.
Astăzi, Rezervaţia naturală Groapa Ruginoasă este o ravinare imensă, săpată chiar până în creasta culmii. Adâncimea maximă este de 100 de metri, în timp ce diametrul depăşeşte 600 de metri. În sud, se închide cu Valea Seacă, care a a săpat în aval un canion care poate fi greu de străbătut, din cauza săriturilor dese.
Rezervaţia este o zonă turistică foarte populară, în special datorită faptului că este accesibilă pe tot parcursul anului, excepţie făcând perioadele în care zăpada atinge înălţimi mari.
Cei mai mulţi turişti care vor să ajungă în Rezervaţia naturală Groapa Ruginoasă pornesc traseul din staţiunea Arieşeni. Cei care ajung pe DN 75 trebuie să ştie că traseul spre această minunăţie a naturii începe după kilometrul 28, chiar în curbă. Şoseaua traversează un curs de apă care coboară de pe Vârful Ţapul, iar traseul este marcat cu bandă roşie, respectiv bandă galbenă, cele două culori putând fi văzute pe pietrele din apă.
Din acest punct, se poate ajunge în două moduri la Rezervaţia naturală Groapa Ruginoasă: ori pe partea în care urcuşul este lin, nefiind diferenţe mari de altitudine, ori pe partea în care se urcă 10-15 minute pe o potecă abruptă.
De pe şosea, se urcă în jur de zece minute prin pădure, până se ajunge într-o poiană. În fața poienii, se formează o șa, având în stânga Vârful Ţapul şi în dreapta, Vârful La Morminţi. Se porneşte spre șa şi, în scurt timp, se ajunge la Groapa Ruginoasă, întregul traseu durând în jur de 20-30 de minute.
Lângă Rezervaţia naturală Groapa Ruginoasă, se află Rezervaţia Naturală Platoul carstic Padiş – Cetăţile Ponorului, unde pot fi văzute şi Lacul Izbucul Galbenei, Avenul Bortig, Cetăţile Ponorului, Gheţarul de la Bârsa şi Peşterile Gardului, respectiv Focul Viu.
Atractivitatea Rezervației Groapa Ruginoasă nu este doar peisajul său geologic, ci și diversitatea biologică pe care o găzduiește. Varietatea de specii de plante și animale, unele endemice pentru Apuseni, împreună cu formațiunile rocioase, creează un ecosistem unic în care natura conviețuiește într-un echilibru fascinant. Fiecare colț al rezervației oferă noi perspective asupra puterii și frumuseții naturale, făcând din acest loc o destinație perfectă pentru ecoturism și studii geologice.