Rezervaţia „Roşca – Buhaiova” este una dintre ariile protejate incluse în Delta Dunării. Cu o suprafaţă de 9627 hectare, rezervaţia a început să fie protejată de legi începând cu anul 1940. În anul 1979, a fost declarată, alături de Pădurea Letea, rezervaţie a Biosferei Delta Dunării. Se află în depresiunea Matiţa – Merhei, între grindurile Chilia şi Letea.

Rezervaţia este alcătuită dintr-un complex de bălţi, lacuri, mlaştini stuficole, gârle naturale, grinduri fluviale, terenuri inundabile şi zăvoaie. Roşca – Buhaiova a fost declarată rezervaţie naturală în special datorită coloniei de pelicani comuni, una dintre cele mai mari astfel de colonii din Europa. În rezervaţie, trăiesc mai mult de 3.500 de perechi de pelicani, care găsesc un loc propice pentru cuibărit şi reproducere.

Pe lângă pelicani, în Rezervaţia „Roşca – Buhaiova” se găsesc şi alte specii, precum cormoranul, stârcul de noapte, egreta mică, egreta mare sau lopătarul, specii care sunt şi ele protejate prin lege. Fauna este completată de animale ca vidra, vulpea, mistreţul, enotul, nurca sau hermelina. Flora este şi ea importantă, fiind alcătuită din piciorul cocoşului şi diverse specii de nufăr alb şi galben.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ