Salaul (Stizostedion lucioperca) este un peste rapitor, care populeaza apele Dunarii si baltile din jur, precum si lacurile, helesteele, raurile mari si afluentii acestora. Este un peste de apa dulce, dar apare si in apele usor salmastre. Prefera apele limpezi care au fundul cu nisip si pietris. Este raspandit in apele curgatoare din regiunea Anatolia, Marea Neagra, Marea Caspica, pana in Marea Baltica si in Europa Centrala. Populeaza apele fluviilor Rin, Odra, Elba, Dunarea.

Poate atinge o lungime cuprinsa intre 30-60 cm si greutatea de 2-4 kg. In cazuri exceptionale lungimea poate ajunge la 1 m si greutatea la 14-15 kg.

Pe partea dorsala culoarea este cenusie-verde, pe laterale si abdomen este alb-argintie. Tot pe partile laterale pot fi observate o serie de dungi transversale inchise la culoare. Corpul este alungit, doar putin comprimat pe lateral si acoperit uniform de solzi mici. Capul are forma tronconica, gura este mare si prevazuta cu dinti la nivelul cerului gurii, maxilarelor dar si in regiunea palatina. Inotatoarea cadala si dorsala au dungi transversale formate din puncte negre.

Perioada de reproducere este in aprilie-mai. Poate fi mai devreme sau mai tarziu in functie de temperatura apei. Femela depune un numar mare de icre, care poate varia intre 200000 si 400000. Icrele sunt mici, rotunde, galbui, cu diametru de 1,2-1,3 mm, se lipesc de plantele acvatice si pietrele din apa.

Citește și:  Hemiscyllium ocellatum – Rechinul orb din Marea Barieră de Corali

Dupa o perioada de incubatie de 6-10 zile, acestea eclozeaza. La inceput hrana este formata din plancton, apoi dupa 25 de zile pestisorii consuma larve ale altor pesti, mai tarziu cand sunt in stadiul de puiet se hranesc cu pestisori mici. Pestii ajung la maturitate, abia dupa trei sau patru ani, cand au o lungime de 30-40 cm.

Se hraneste in special cu pesti (rosioare, obleti, mreana), pe care ii pandeste si apoi ii ataca. Hrana sa este completata cu broscute, raci, insecte, viermi si altele.

Salaul este foarte mult apreciat de pescari, in special pentru carnea lui gustoasa. De asemenea este considerat cel mai important peste rapitor european dupa stiuca. Se pescuieste in general toamna si primavara, in zilele innorate sau ploioase. Se folosesc momeli vii si semirigide. In lunile de vara poate fi gasit doar in locurile umbroase.

Acest peste face parte din ordinul Perciformes si familia Percidae.

Video – Salaul (Stizostedion lucioperca):

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.