Dinozaurul Saltasaurus a fost primul sauropod ce avea partea dorsala a corpului protejata cu o carapace, care se asemana cu un scut alcatuit din mai multe placi osoase, de forma unor farfurii, ce masurau in diametru 26 cm. Intre aceste placi apareau niste spatii libere acoperite de proeminente mari, osoase, de dimensiuni diferite. Aceasta particularitate aparea la toti dinozaurii cu armura – ca de exemplu la Ankylosaurus si Stegosaurus.

Dinozaurul Saltasaurus
Turma de dinozauri Saltasaurus in perioada Cretacicului superior

Ramasitele fosile ale acestui dinozaur au fost descoperite in provincia Salta din zona de nord-vest a Argentinei, iar pe baza lor in anul 1980 paleontologii Jose Bonaparte si Jaime Powell au numit aceasta specie Saltasaurus loricatus. Numele de Saltasaurus vine tocmai de la aceasta provincie Salta.

Acest animal preistoric a trait in era Mezozoica, in Cretacicul superior, cu aproximativ 75 de milioane de ani in urma, pe teritoriul unde azi se afla America de Sud. La fel ca si alte sauropode si dinozaurul Saltasaurus ajungea la o lungime de 12 m si cantarea aproximativ 7 tone. De asemenea si acest dinozaur era erbivor, se hranea cu plantele de la nivelul solului si frunzele copacilor, traia in turme alcatuite din sute de exemplare, in zonele de campie, cu paduri dar si in regiuni mlastinoase.

Dinozaurul Saltasaurus isi folosea gatul lung in forma literei S pentru a ajunge la coroanele copacilor. Greutatea gatul era mult diminuata de existenta cavitatilor din vertebre, iar musculatura facilita miscarea si sustinerea cu usurinta a capului. Corpul se sprijinea pe membrele puternice si groase, terminate cu degete robuste si gheare copitate.

Cand era in pericol, isi folosea coada lunga si puternica in forma de bici ca arma impotriva pradatorilor, iar carapacea ca armura de protectie impotriva atacurilor acestora. Femelele isi depuneau ouale in locuri sigure, in cuiburi construite la distante de 2-3 m unul de altul, alcatuind un fel de colonii la fel cum se intalnesc la pasarile de astazi, la crocodili sau broastele testoase.

 Saltasaurus loricatus
Saltasaurus loricatus

Femelele isi sapau groapa cu ajutorul picioarelor din spate, ingropau ouale in nisip si le acopereau cu vegetatie, pentru a fi incubate la temperatura constanta. Fiind animale foarte masive le era aproape imposibil sa cloceasca deoarece puteau strivi ouale sub greutatea corpului.

Dupa eclozarea oualor, puii ieseau singuri la suprafata si erau suficient de bine dezvoltati inca din instinct sa inceapa sa se hraneasca cu plantele de la nivelul solului. Pentru a se feri de animalele de prada se ascundeau in desisul padurii, in vegetatia bogata de la nivelul solului, avand si corpul bine camuflat de coloritul pielii solzoase. Intre timp animalele adulte mari ramaneau la marginea padurii si isi continuau existenta. Cand puii ajungeau la o greutate de cateva tone, se alaturau si ei turmei in cadrul careia erau bine protejati.

Dinozaurul Saltasaurus face parte din ordinul Saurischia, familia Saltasauridae.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.