In anul 1908, paleontologul britanic Arthur Smith Woodward descopera in Brazilia fosilele reptilei Scaphonyx, care a trait in Triasicul superior, in urma cu 200 de milioane de ani. A fost o reptila de dimensiuni medii, lungimea corpului ei atingea 3, 4 metri si cantarea aproximativ 250 de kilograme.
Traia in campii impadurite si se hranea cu plante, in special cu ferigi, deoarece inca nu se dezvoltasera alte plante. Nu a populat Pamantul o perioada foarte lunga de timp, iar locurile in care vietuia erau atat din America de Sud, cat si din America de Nord.
O trasatura interesanta a reptilei Scaphonyx consta in dentitia ei neobisnuita. In comparatie cu corpul lung, capul reptilei era scurt, cu un bot arcuit precum un cioc. Acest cioc nu era prevazut cu dinti, insa, in spatele lui, atat pe maxilar, cat si pe cerul gurii, se aflau mai multe randuri de dinti, ideali pentru a rupe plantele tari care existau atunci.
De asemenea, aceasta reptila putea sa smulga plantele din radacini, datorita ghearelor puternice pe care le detinea.
Descoperitorul reptilei Scaphonyx este si cel care i-a dat acest nume, iar in urma studiilor efectuate, oamenii de stiinta au constatat ca era un animal patruped al carui corp avea o forma cilindrica si traia pe uscat, reprezentand o posibila prada pentru animalele carnivore de mari dimensiuni.
