În secolul al XVIII-lea, Curtea imperială austriacă avea o politică reformistă, dorindu-şi să creeze o elită intelectuală care să consolideze biserica. În acelaşi timp, târgurile Oradiei se luptau să-şi obţină cât mai multe drepturi. După ce, în 1712, orădenii au primit acceptul pentru a folosi stema oraşului, câteva decenii mai târziu, la stăruinţele episcopului greco-catolic Ignatie Darabant, au putut să-şi înfiinţeze prima şcoală românească.
Astfel, în 1784, după fondarea seminarului teologic greco-catolic, în Oradea a luat fiinţă şi Şcoala Normală Română Greco-Catolică Unită de Învăţători, condusă de preotul preparandial (adică dascăl pentru învăţători) Simeon Maghiar.
Şcoala funcţiona în mănăstirea fostului ordin iezuit, lângă actuala Biserică Sf. Gheorghe de pe bulevardul Magheru, împreună cu seminarul teologic, şi, după cum îi spunea şi numele, era menită să pregătească învăţătorii oraşului.
În prima promoţie a Şcolii Normale, au absolvit 11 învăţători, în anul următor 31, iar în 1788 chiar 45 de dascăli. În ciuda numeroaselor tentative de înlocuire a limbii de predare cu maghiara, şcoala a rămas una românească. La începutul secolului al XX-lea, a avut aproape o mie de învăţăcei.
După Marea Unire, şcoala românească a Oradei a preluat programa şcolilor din ţară, dar şi-a păstrat numele de Şcoala Normală Română Unită. Ministerul Educaţiei i-a plătit profesorii, în timp ce Episcopia Greco-Catolică a suportat cheltuielile materiale ale şcolii ce se mutase deja în clădirea de pe strada Iuliu Maniu de azi.
În 1925, episcopul Traian Frenţiu a comandat arhitectului slovac Anton Sallerbeck extinderea clădirii, iar acesta a făcut-o în stil neobrâncovenesc, dând oraşului clădirea care se vede în prezent. Instaurarea comunismului, interzicerea religiei greco-catolice şi laicizarea învăţământului a dus la desfiinţarea şcolii în 1948, aşa că pe locul ei s-a înfiinţat Şcoala Pedagogică de Fete şi Băieţi.
În 1996, această şcoală părăseşte clădirea şi în locul ei apare Liceul Teologic Greco-Catolic. Dacă atunci era o şcoală cu profil exclusiv teologic, astăzi este una completă, cu grupe de grădiniţă şi clase de liceu de specializări felurite.
Chiar dacă are un caracter confesional, şcoala nu este restrictivă, primind elevi şi profesori de orice religie. Profesorii şi elevii şcolii au sărbătorit recent, alături de episcopi greco-catolici din întreaga ţară, cei 230 de ani trecuţi de la înfiinţarea şcolii.
Pe lângă educația formală, școala a fost un centru de activitate culturală și socială, organizând evenimente care au contribuit la consolidarea identității culturale a românilor din regiune. Acest aspect subliniază rolul școlii nu doar ca instituție de învățământ, ci și ca un veritabil centru comunitar.
La câteva decenii după înființare, școala a fost martora unor schimbări semnificative în structura socială și politică a Oradiei, adaptându-se continuu la noile cerințe educaționale și culturale ale timpului, ceea ce demonstrează reziliența și importanța sa continuă în comunitate.
