Semnul coarnelor – originea şi semnificaţiile controversate ale unui puternic simbol al culturii rock/ metal

Semnul coarnelor, în engleză, “devil horns” (deşi, prin origine şi semnificaţie, nu are legătură cu “diavolul”) sau “sign of the horns” sau “mano cornuta”/ “mâna cu coarne”, în italiană, este unul dintre cele mai cunoscute simboluri asociate culturii rock și, mai ales, heavy metal (gen muzical derivat din blues rock și din rock-ul psihedelic, în anii 1960).

Gestul cu pumnul strâns, degetul arătător și degetul mic ridicate a devenit, în timp, un mod de recunoaștere între fanii rock și metal, un semn pe care artiştii îl folosesc pe scenă, pentru a exprima energie şi solidaritate cu publicul, iar fanii acestui gen muzical, pentru a transmite admiraţia, entuziasmul, pentru cei de pe scenă şi conexiunea cu aceştia. Este ca un salut între “inițiați”, un “jurământ vizual” al apartenenței la o cultură alternativă, asociat cu energia explozivă a concertelor, simbolizând forță, revoltă împotriva convențiilor și spirit liber.

Semnul coarnelor – origini culturale și istorice

Originile culturale și istorice ale acestui gest emblematic, astăzi, pentru cultura rock/ metal – “semnul coarnelor” – se află în antichitate. În hinduism, budism, jainism, de exemplu, era o “mudra” (în sanscrită, “mudra” însemnând “pecete”/ “sigiliu”), una dintre multele asociate cu rostirea unei mantre, gest ritualic cu încărcătură spirituală, menit să protejeze împotriva spiritelor rele. Este prezent acest gest şi în Yoga şi în dansurile indiene, cu funcţie ritualică, pentru a induce o anumită stare spirituală, pentru a canaliza fluxul de energie.

Cu funcţie apotropaică (de protecţie, în faţa forţelor malefice), gestul era folosit şi în antichitatea romană şi continuă să fie folosit în cultura populară mediteraneană (“mano cornuta”, cu degetele îndreptate în jos sau orizontal), pentru a alunga ghinionul, “ochiul rău” (”malocchio”), deochiul, ceva asemănător cu “bătutul în lemn”, în situaţii de teamă şi incertitudine. În același timp, putea/ poate fi folosit și ca insultă, sugerând că persoana vizată este “încornorată” (înșelată în cuplu).

În antichitatea grecească, “semnul coarnelor” era folosit de locuitorii din Creta, pentru a reaminti regelui lor, Minos, că Minotaurul închis în labirint era născut dintr-o dragoste adulterină dintre soţia regelui, Pasifae, şi taurul alb trimis de Poseidon, zeul mărilor. Cu semnificaţii similare, gestul apare şi în alte culturi populare, în Spania, Franţa, America Latină.

Asocierea gestului “semnul coarnelor” cu forţele malefice se explică, mai ales, prin reprezentările medievale, în care “coarnele” erau simbolul diavolului.

Semnul coarnelor în rock și heavy metal

“Semnul coarnelor” nu este, aşadar, o invenţie a anilor 1970, în lumea rock-ului, ci o moştenire culturală, transformată, adaptată, cu semnificaţii plurivalente.

Ronnie James Dio, cântăreţ american de heavy metal, figurând pe lista “cei mai mari 200 de cântăreţi din toate timpurile”, solist al mai multor trupe (Rainbow, Heaven&Hell, Black Sabbath, după plecarea lui Ozzy Osbourne), unul dintre cei mai influenţi interpreţi ai genului, este creditat cu popularizarea “semnului coarnelor” în cultura heavy metal (in anii 1970 – 1980).

Dio a explicat că a preluat acest gest apotropaic de la bunica sa italiancă de origine, care îl folosea ca “amuletă” împotriva “ochiului rău” (“malocchio”), o idee prin care Dio a încercat să se diferenţieze de Ozzy Osbourne, predecesorul său, in formatia Black Sabbath, care obişnuia, pe scenă, să facă semnul “păcii” (“V”, de la “victorie”) şi fără să-şi imagineze, după cum a mărturisit în nenumărate rânduri, că va deveni atât de popular în rândul fanilor şi al muzicienilor, care l-au preluat în timpul concertelor.

“O chestie italiană, numită “Malocchio…”

Într-un interviu din anul 2001, Ronnie James Dio lămurea, pentru public, împrejurările în care a făcut cunoscut semnul devenit celebru: “Mă îndoiesc foarte mult – spunea Dio – că aș fi primul care a făcut “semnul cornelor” vreodată. E ca și cum ai spune că am inventat roata, sunt sigur că cineva a făcut asta la un moment dat. Cred că ar trebui să spui că eu am făcut-o la modă. Am folosit-o atât de mult și tot timpul și devenise marca mea înregistrată, până când publicul lui Britney Spears a decis să o facă și el.

Deci și-a pierdut cumva sensul odată cu asta. Dar era… eram în Sabbath pe atunci. Era un simbol despre care credeam că reflectă ceea ce trebuia să fie trupa aceea. Nu este semnul diavolului, ca și cum am fi aici cu diavolul. Este o chestie italiană, numită “Malocchio”, pe care am moștenit-o de la bunica mea. Este pentru a alunga deochiul sau pentru a da deochi, depinde cum o faci. Este doar un simbol, dar are incantații magice și am simțit că funcționează foarte bine cu Sabbath. Așa că am devenit foarte cunoscut pentru el și apoi toți ceilalți au început să-l prindă și a continuat. Dar n-aș spune niciodată că îmi asum meritul de a fi primul care a făcut-o. Spun asta pentru că am făcut-o atât de des încât a devenit un simbol al rock&roll-ului de un anumit fel”.

Alte pretenţii de “paternitate” pentru “semnul coarnelor”

Gene Simmons, cunoscut cu numele de scenă “Demonul”, muzician american (născut în Israel), basist şi solist al trupei hard-rock “Kiss” (devenită cunoscută tot în anii 1970) a pretins că el ar fi inventat gestul pe scenă şi a încercat, în 2017, să înregistreze oficial “semnul coarnelor” ca aparţinându-i şi că l-a folosit înaintea lui Ronnie James Dio, însă dovezile arată că Dio l-a consacrat ca simbol al fanilor metal.

Şi alţi artişti au revendicat (fără succes) paternitatea acestui gest emblematic. De exemplu, Ike Turner, promotor al muzicii rock, în anii 1950, a susţinut şi el că a folosit gestul încă din 1955, când a interpretat la pian piesa “How Many More Years”. Şi actorul american Marlon Brando face acest gest în filmul muzical “Guys and Dolls”, din 1955. Şi celebrul John Lennon (The Beatles), într-un poster pentru filmul de animaţie “Yellow Submarine”, face acelaşi gest.

Impactul cultural al semnului emblematic al muzicii rock/ heavy metal – între ignorarea istoriei simbolului şi suspiciuni

“Gestul coarnelor” nu este doar un semn prin care se identifică fanii muzicii rock şi heavy metal, nu este doar o invenţie a anilor 1970, ci un simbol cultural puternic, polivalent (deşi generaţiile tinere de fani heavy metal par să ignore, în totalitate, încărcătura de semnificaţii, folosindu-l doar pentru că li se pare “cool”). Mulţi (ignorând istoria simbolului) îl asociază, astăzi, intuitiv, cu forţele malefice doar pentru că, în folclor şi în mentalul colectiv, “diavolul are coarne” şi pentru că, probabil, muzica heavy metal este mai “întunecată”, mai “agresivă”, multă vreme marginalizată şi etichetată ca fiind “demonică”.

La o astfel de percepţie “negativă” au contribuit, pe de o parte, reprezentările medievale ale satanismului, perpetuate de-a lungul epocilor, iar pe de alta, faptul că sunt artişti din această zonă care adoptă, pe scenă, atitudini dramatice, teatrale, “diavoleşti”, costumaţii ostentative. În plus, şi nenumăratele campanii (începând cu anii 1970) de discreditare a acestui gen muzical, sub pretextul că transmite mesaje subliminale, au contribuit la o astfel de percepţie.

Au fost formaţii celebre şi interpreţi – Beatles, Pink Floyd, Led Zeppelin, Judas Priest, Queen, AC/DC, Eagles, Eminem etc. – “acuzate”/ “acuzaţi” de transmiterea unor mesaje “satanice”, ascunse. În realitate, în cazurile în care au existat mesaje ascunse, s-a dovedit că acestea erau complet inofensive. Aşa s-a întâmplat, de pildă, cu o cunoscută trupă rock – Electric Light Orchestra” (ELO) – în cazul căreia s-a constatat că mesajele subliminale, “periculoase”, erau de genul: “Mulțumim că ne ascultaţi!”, “Bine ați venit la marele spectacol!”.

A existat suspiciunea de transmitere a unor mesaje sataniste şi în cazul trupei rock americane “Soundgarden”, pe albumul din 1989, “Ultramega OK”, unde existau două piese redate “invers”, constatându-se, până la urmă, că era vorba despre o melodie cu “Moş Crăciun”.

“Sign of the horns”, astăzi

În realitate, “semnul coarnelor” (“Sign of the horns”) este o moştenire culturală, ca atâtea altele, cu rădăcini în antichitate, în care s-au cristalizat credinţe, superstiţii, povesti şi pe care majoritatea artiștilor și fanilor îl folosesc fără vreo încărcătură ocultă, ci pur și simplu ca simbol al muzicii, al rock-ului dur în special (excluzând excesele, care, este adevărat, nu au lipsit/ nu lipsesc din anumite manifestări “muzicale”, dar care nu ţin de folosirea sau absenţa unui simbol, ci de educaţie şi de context).

În acelaşi timp, se poate constata, astăzi, o banalizare a simbolului şi a semnificaţiilor acestuia, cu atât mai mult cu cât este folosit şi în afara contextului muzical – în campanii de marketing, pe reţelele sociale, de către influenceri, ca emoticon etc.

Alti fani heavy metal?…

Anecdotic, de pildă, mass-media nu a ratat să aducă în atenţia publicului gestul (semnul coarnelor), pe care l-a făcut preşedintele Italiei, Giovanni Leone, napolitan de origine şi, cu siguranţă, familiarizat cu folclorul şi superstiţiile italiene, în timp ce vizita, în anii ’70, un spital (unde erau internaţi bolnavi de holeră). Şi Silvio Berlusconi, cunoscut om de afaceri şi politician italian, a fost surprins când făcea acest gest (“malocchio”), în timpul unei sesiuni foto, oficiale, cu miniştri ai Afacerilor Externe din UE, pe la spatele politicianului spaniol Josep Pique.

Papa Francisc, intr-o vizită in Filipine (alături de Arhiepiscopul Manilei), in faţa a mii de persoane, nu a ezitat să salute folosind acest semn, care, se pare, in ţara vizitată, inseamnă “Te iubesc!”.

“Sign of the horns” este folosit şi de fanii multor echipe sportive, în fotbal, atletism etc., ca încurajare sau ca insultă, după caz.

O trupă japoneză de heavy metal – “ Babymetal” – are o variantă originală a gestului, derivată din folclorul local – kitsune (spiritul vulpii) – degetul mare, cel mijlociu şi inelarul unite la vârf, pentru a sugera botul animalului, iar celelalte întinse (urechile).

Un mod de a înţelege mai bine lumea…

Prin urmare, în general, a cunoaşte originea şi semnificaţia simbolurilor (atât de multe în realitatea imediată, de la cele convenţionale, la cele cu rădăcini mitologice) este un mod de a înţelege mai bine şi mai adecvat lumea în care trăim, astfel încât să evităm stereotipurile de gândire, falsele reprezentări, manipularea, chiar şi atunci când este vorba de manifestări artistice/ muzicale (în acest caz, fie că suntem sau nu fani rock/ heavy metal). Simbolismul, ca limbaj universal, potenţează înţelegerea noastră despre lume, permite legături (uneori mai convingător decât prin cuvinte) între idei, emoţii, dar numai dacă ştim să decodăm corect respectivele reprezentări.