Shanghai este cel mai mare oraș din China și un centru important comercial în Asia. Orașul are o populație de 13,5 milioane de locuitori. Alături de Shenzhen și Guangzhou, este motorul economic al Chinei.
Shanghai nu s-a numit întotdeauna astfel. Până la dinastia Sui, era numit satul Huating . Sub dinastia Tang, a devenit prefectura Huating, înainte de a i se da numele actual nume sub dinastia Song.
Dată fiind amplasarea sa strategică, la vărsarea în fluviului Yangtze în Marea Chinei de Est, și vecinătatea cu orașe cu o bogată tradiție meșteșugărească (Suzhou, Hangzhou), Shanghai a devenit rapid un important oraș comercial.
Cu toate acestea, orașul s-a dezvoltat din punct de vedere economic de-abia după Războiul opiumului și ocupația străină asupra sa.
În timpul primului război al opiumului, forțele britanice au ocupat temporar orașul. Războiul s-a terminat în 1842 prin Tratatul de la Nankin, care stabilea deschiderea pentru comerț a porturilor chinezești, printre care și Shanghai. Prin Tratatul Bogue, în 1843 și Tratatul sino-american de la Wangxia, în 1844, anumite națiuni străine au avut dreptul să se stabilească pe terioriul Chinei: este începutul concesiunilor străine.
Odată cu Rebeliunea Taiping în 1850, Shanghai a fost ocupată de o triadă asociată acestei mișcări, numită „Societatea Săbiilor Mici”. Deoarece războiul continua în provincie, mulți chinezi s-au refugiat în oraș, deși teoretic acest lucru era interzis. În 1854 au fost introduse legi noi, care permiteau chinezilor să cumpere terenuri în oraș, ceea ce a provocat o explozie imobiliară. În același an a avut loc prima reuniune a Consiliului Municipal din Shanghai, care trebuia să administreze concesiunile străine. În 1863, colonia americană și cea britanică s-au unit pentru a forma Concesiunea Internațonală, iar francezii au creat Concesiunea franceză.
Jocurile de noroc, drogurile și prostituția sunt atunci cele mai importante activități ale orașului, ceea ce i-a adus supranumele de „cel mai mare bordel al lumii”. Cel mai cunoscut șef al Mafiei din acea vreme, Du Yuesheng, își conducea afacerile colaborând cu poliția concesiunii franceze.
După războiul sino-japonez din 1894-1895, Tratatul de la Shimonoseki va permite japonezilor să se adauge forțelor ocupante. Ei au creat în Shanghai primele uzine din oraș.
Această perioadă a marcat profund identitatea culturală a orașului, contribuind în anii 20-30 la înflorirea artelor, cinematografului, teatrului și la crearea primului grup chinez de jazz. Cântăreața și actrița Zhou Xuan este fără îndoială cea mai emblematică figură a epocii. Tot în Shanghai a fost creat Partidul Comunist Chinez în 1921 și au fost organizate primele greve muncitorești.
Sub Republica Chinei, Shanghai a devenit oraș special în 1927, și municipiu în mai 1930. Orașul era ăn acel moment centrul financiar al Asiei, unde dolarii mexicani erau tranzacționați în masă după criza bursieră din 1929. Marina japoneză a bombardat orașul pe 28 ianuarie 1932. Versiunea oficială era că bombardamentele au avut loc pentru a reprima protestele studențești iscate după Incidentul Manciuriei. Japonezii au pierdut controlul asupra orașului după Bătălia de la Shanghai din 1937.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Shanghai a devenit un centru pentru refugiații din Europa, fiind singurul oraș deschis necondiționat pentru evrei. Cu toate acestea, sub presiunea aliaților naziști, japonezii au pus toți evreii într-un ghetou mizer în 1941.
Când la putere a ajuns Partidul Comunist Chinez, orașul a fost considerat un simbol al capitalismului și a intrat într-o perioadă de „hibernare”, fiind aproape uitat de toată lumea. În urma reformelor lui Deng Xiaoping, orașul a fost pus din nou în valoare.
Într-un deceniu, „Perla Orientului” a redevenit un centru economic de primă mână. În 2005, 20% din producția industrială a Chinei a provenit din Shanghai. Orașul dorește astăzi să devină centrul financiar al Chinei.
Pe 26 februarie 2002, Chen Liangyu (46 ani) a fost ales ca primar al orașului de către delegații la cea de-a cincea sesiune a celui de-al unsprezecelea Congres al poporului. A devenit apoi secretar al organizației de partid din oraș, înlocuindu-l pe Huang Ju. Acest post important este de obicei însoțit de un loc în Biroul politic al Partidului. Acest lucru s-a întâmplat și cu Chen Liangyu la cel de-al XVI-lea congres al Partidului Comunist Chinez.
Pe 3 decembrie 2002, Shanghai a fost desemnat să organizeze Expoziția Universală 2010, care va avea loc pentru prima dată după 151 de ani, într-o țară în curs de dezvoltare.
Shanghaiul este centrul financiar și economic al Chinei, deși a început reforme economice abia în 1992, aproximativ 10 ani după alte orașe sau provincii chinezești. Este poarta Chinei către lume.
Shanghai este cel mai mare șantier urban de construcții din lume. O machetă gigant a orașului este vizibilă într-o clădire specială din Piața Poporului. La ora actuală, orașul se mândrește deja cu peste 640 de zgârie-nori, in timp ce alți 300 sunt în construcție, majoritatea în noul cartier Pudong.
În 2007, Shanghai va avea al doilea zgârie-nori ca înălțime din lume, dupa Taipei 101, și anume Shanghai World Financial Center cu 492m.
Cartierul ultramodern Pudong găzduiește industrii de vârf (microelectronică și biotehnologie) alături de numeroase instituții financiare (de unde și sumedenia de zgârie-nori]). Aici, arhitectura modernă are un stil unic, mai ales la etajele superioare, unde există mai multe resturante asemănătoare cu niște farfurii zburătoare. Totuși, trebuie precizat că rata de ocupare a birourilor din oraș este destul de scăzută.
