Simbolurile pascale – între gândirea magică, străluciri regale şi simplitate

Simbolurile pascale sunt parte integrantă a unui ritual reiterat an de an în preajma şi în timpul Paştelui, pentru a reface povestea biblică a morţii şi învierii lui Iisus Hristos, cea mai importantă sărbătoare a creștinismului. Este o “Renaştere” miraculoasă, pentru că realizează imposibilul şi coincide cu reînnoirea de primăvară a vieţii, marchează simbolic trecerea de la moarte la viaţă, de la frică la speranţă, triumful luminii asupra întunericului.

Nu întâmplător, “Primul conciliu ecumenic de la Niceea”, din anul 325 d.Hr., a decis ca data Paştelui să fie, în fiecare an, în duminica imediat următoare primei luni pline, de după echinocţiul de primăvară, din data de 21 martie (cu o variaţie de cel mult două zile înainte sau după). La echinocţiu, ziua este egală cu noaptea, după care lumina începe să crească, este vremea unui nou început.

Din perspectiva gândirii magice, un astfel de reper spiritual – Sărbătoarea Învierii Domnului – din categoria celor care depăşesc temporalitatea măsurabilă în ani, luni, zile, se fundamentează pe arhetipul începuturilor, iar un arhetip este un model comportamental conservat în mentalul colectiv, care influenţează semnificativ şi profund modul nostru de a fi în lume şi în timp.

Simbolurile pascale şi universalitatea lor

Simbolurile pascale, care fac parte integrantă din solemnitatea Paștelui creștin, au, în primul rând, funcţia de revelare – sunt realităţi vizibile, care invită la descoperirea realităților invizibile, traduc intraductibilul, luminează obscurul – şi au, de asemenea, o funcţie transformatoare şi magică, în sensul că un simbol conține o mare energie pe care omul o poate transforma, amplificându-o, sublimând-o, redirecționând-o.

Simbolurile pascale – Lumina Învierii

Epifania (revelaţia unei realităţi sacre, a lumilor nevăzute) întotdeauna este însoţită de lumina care urmează întunericului. Lumina Sfântă a Învierii (Focul haric) este tocmai semnul biruinţei, al triumfului adevărului şi al înţelepciunii în confruntarea cu tenebrele. De la această Lumină oamenii, în noaptea de Înviere, îşi aprind lumânările, rostind “Hristos a înviat!”, răspunzându-li-se cu “Adevărat a înviat!”.

Lumânarea are, de asemenea, semnificaţii simbolice – este o contopire a materiei (ceara) şi a spiritului (flacăra), iar prin verticalitate (“o verticală curajoasă şi fragilă”, Novalis), sugerează sensul ascendent, înaltul, strălucirea. Ocrotind flacăra lumânării, omul protejează, de fapt, propria interioritate, disponibilitatea de a străluci prin iubire şi prin generozitate.

Simbolurile pascale – Crucea, un simbol totalizator

Crucea este unul dintre cele mai complexe simboluri, prezent în toate culturile, din antichitate şi până astăzi, cu o semnificaţie amplificată în creştinism, prin asocierea cu Patimile lui Iisus Hristos.

Crucea, prin verticalitate, este semnul legăturii dintre cer şi pământ, vârfurile indică cele patru puncte cardinale, iar intersecţia celor două drepte corespunde Centrului. Crucea face trimitere şi la “pomul vieţii”, dar şi la elementele primordiale – pământ, apă, aer, foc – un simbol totalizator, o “imago mundi” (imagine a lumii). Semnul crucii este un gest ritualic, o mărturie de credinţă, simbol al Sfintei Treimi. Constantin cel Mare a numit oficial crucea drept un simbol al creştinătăţii cu ocazia Consiliului de la Niceea, care a avut loc în anul 325 d.Hr.

Oul de Paşte – simbolul reînnoirii lumii

Oul este un simbol universal, prezent în toate mitologiile lumii, de cele mai multe ori cu sensul de “renaştere”, de înnoire periodică a lumii, este starea primordială care conţine toate latenţele şi pe care puterea divină le transformă în realitate.

Oul roşu, vopsit/ împodobit, pentru că reprezintă perfecţiunea, este unul dintre simbolurile pascale nelipsite în ritualul Sărbătorii Învierii Domnului, încă de la începutul mileniului I d.Hr., când s-a stabilit că este interzis consumul ouălor în Săptămâna Patimilor, acesta reprezentând viaţa, fertilitatea, renaşterea.

Nenumărate legende româneşti povestesc că Maica Domnului, când a venit să-l plângă pe Iisus, avea cu ea un coş cu ouă, care s-a acoperit cu sângele Mântuitorului Răstignit pe cruce.

Ouăle vopsite în alte culori sau decorate cu simbolul crucii, cu crenguţe de brad, cu frunză de stejar, de trifoi, cu floarea paştelui, spirala etc., cumulează, de asemenea, o serie de semnificaţii universale – galbenul, simbol al Soarelui, al luminii, albastrul, imagine a cerului şi promisiunea unui nou început, verdele, viaţa s.a.m.d.

Potrivit tradiţiei, ciocnirea ouălor se face doar pe parcursul a 40 de zile, de la Paşti până în ziua Înălţării lui Iisus.

Simbolurile pascale – Euharistia, pâinea şi vinul

Unul dintre simbolurile pascale şi parte importantă a ritualului cultului creştin este Euharistia sau “frângerea pâinii” (cum se numea la începuturile creştinismului) sau “cuminecătura”, care are o dublă semnificaţie. Înseamnă, pe de o parte, “Sfânta Taină” (semnul vizibil – apa, pâinea, vinul – prin care se administrează harul nevăzut, în vederea sfințirii sau mântuirii credincioșilor).

Pe de altă parte, Euharistia este celebrarea morții și învierii lui Iisus Hristos, reiterează “Cina cea de Taină” din ziua de dinaintea condamnării și răstignirii Mântuitorului, reamintind sacrificiul suprem al lui Iisus spre mântuirea lumii, pâinea şi vinul reprezentând, în plan simbolic, trupul și sângele acestuia.

Mielul de Paşte – bivalența unui simbol

În zilele noastre, sacrificiul mielului de Paşte se face pentru că “aşa este obiceiul”, prea puţini oameni întrebându-se care este originea acestui fapt. În antichitate, în vremurile precreştine, în cadrul civilizaţiilor agrare, mielul era adus ca ofrandă zeilor,

La vechii evrei, sacrificiul mielului amintea de perioada de dinainte de “fuga din Egipt” şi trecerea Mării Roşii. Pentru că egiptenii au refuzat să-i elibereze pe iudei din robie, Dumnezeu i-a pedepsit trimiţând asupra lor boli, cea mai aspră fiind moartea celor întâi născuţi. Pentru a-i salva pe iudei, porunca divină a fost ca fiecare familie să sacrifice un miel de un an, cu sângele lui să fie stropit tocul de la uşă, astfel încât Îngerul Morţii să recunoască acele case şi să le ocolească, în felul acesta israeliţii fiind izbăviţi de pedeapsă.

Mai târziu, după ce s-a ridicat templul din Ierusalim, sacrificarea mielului a devenit doar un mod de a rememora felul în care au fost salvaţi iudeii. În prezent, la evrei, sacrificiul mielului este doar unul simbolic, pe masa de sărbătoare aflându-se doar dulciuri sau orice alt preparat culinar în formă de miel.

În Evanghelia după Ioan, Iisus însuşi este numit “Mielul lui Dumnezeu”, iar Apocalipsa foloseşte de 28 de ori cuvântul “Miel”, pentru a-l desemna pe Hristos.

În zilele noastre, având în vedere că mielul (înţeles nu numai prin raportare la simbolurile pascale) semnifică inocenţa, puritatea, blândeţea, rămâne la latitudinea fiecăruia, cunoscând istoria acestui obicei, dacă optează doar pentru un simbol, care poate fi un obiect sau un preparat culinar în formă de miel sau nu.

Alte simboluri de Paşte

O mulţime de alte simboluri, mai vechi sau mai noi, vin să dea strălucire acestui moment, Sărbătoarea Învierii, atât de importantă în lumea creştină.

Dacă “peştele”, de exemplu, simbol de recunoaştere pentru primii creştini, apare mai degrabă ca parte e Euharistiei, alături de pâine şi vin, “iepuraşul de Paşte”, prezent astăzi şi la români printre simbolurile pascale, este împrumutat din mitologia ţărilor occidentale, în ale căror legende acest animal, asociat cu fertilitatea şi înnoirea, însoţeşte zeităţi ale primăverii. Îndrăgit de copiii care aşteaptă ca iepuraşul să le aducă daruri, a fost uşor să se transforme în simbol pascal.

Simbolurile pascale şi străluciri regale

Unele dintre simbolurile pascale au devenit, în timp, pentru casele regale europene şi pentru familiile nobiliare, un prilej de manifestare a strălucirii şi opulenţei. În timpul regelui Ludovic al XIV-lea, al Franţei, de exemplu, în secolul al XVII-lea, s-a instituit obiceiul ca, la Palatul Tuileries, în ziua de Paşte, să fie duse în camera regelui coşuri cu ouă aurite, pe care suveranul le împărţea familiei si curtenilor săi.

Nobilii, la rândul lor, dăruiau ouă de Paşte realizate ca adevărate opere de artă – din porțelan pictat și aurit sau din sidef încrustat, acoperite cu inscripții emblematice. Pictori iscusiți şi bijutieri erau însărcinați să le decoreze cu subiecte adecvate vârstei, gusturilor și poziţiei sociale.

Cele mai preţioase ouă de Paşte din toate timpurile au rămas însă celebrele Ouă Fabergé, expresie a luxului şi opulenței, realizate, în secolul al XIX-lea, la cererea penultimului țar al Rusiei, Alexandru al III-lea, şi a lui Nicolae II, ultimul împărat al Rusiei, rege al Poloniei şi duce de Finlanda, pentru ca aceştia să le dăruiască, de Paşte, soțiilor lor.

Este vorba, în total, de 52 de ouă, inegalate în frumuseţe, veritabile opere de artă, concepute şi confecţionate de către bijutierul Peter Carl Fabergé, lucrate din aur de patru culori (galben, alb, roz şi verde), pietre semi-prețioase, aduse din Munţii Ural, jad verde , cuarţ, agată, rodonit, fildeş etc. Aceste excepţionale realizări artistice, câte s-au mai păstrat, au fost expuse, începând cu anul 2013, la Sankt Petersburg, la Palatul Shuvalov, în care este deschis Muzeul Fabergé.

Sărbătoarea Paştelui – nou temei vieţii

Sărbătoarea Paştelui, prin gesturile ritualice repetabile (postul, curăţenia casei şi a gospodăriei, prin mersul la biserică, prin pregătirea bucatelor, vopsitul ouălor etc.) şi prin simbolurile consacrate este, aşadar, un moment de graţie, în care omul are ocazia să-şi redefinească dimensiunea spirituală, să treacă, simbolic, din timpul profan, în cel sacru, să-şi reînnoiască fiinţa, să pună nou temei vieţii.

Fiecare om participă, în felul său, la această sărbătoare, în virtutea tradiţiei, dar şi pentru că, undeva, în adâncul fiinţei, simte că îşi poate aduna forţele pentru a merge înainte cu bucurie şi curaj, dând un sens nou vieţii, reînvăţând simplitatea (dacă s-ar putea) şi raportându-se la o paradigmă spirituală mai profundă, printr-o mai bună şi dreaptă cumpănire a gândurilor şi faptelor.

Iar noi, românii, cum spunea unul dintre cei mai talentaţi poeţi interbelici, Nichifor Crainic, “Moştenim un pământ răsăritean, moştenim părinţi creştini – soarta noastră se cuprinde în aceste date geo-antropologice. O cultură proprie nu se poate dezvolta organic decât în aceste condiţii ale pământului şi ale duhului nostru”.

Sărbători fericite tuturor! Hristos a înviat!