Sindromul cântecului blocat se referă la o situaţie pe care fiecare dintre noi a experimentat-o la un moment dat şi care se produce fără vreun avertisment, fără a putea fi controlată – aceea care face ca, ascultând radioul sau traversând un centru comercial în care se aude muzică în surdină sau auzind un cântec din orice altă sursă, să ne rămână în minte o melodie şi să o tot “fredonăm” mental, urmărindu-ne uneori întrega zi. Pentru unii, o astfel de situaţie poate fi amuzantă, pentru alţii, enervantă.
Statisticile făcute de cei care încearcă să explice sindromul cântecului blocat în minte arată că acest fapt se întâmplă cel puţin o dată pe săptămână la 90% dintre oameni, cu tot felul de melodii. Cântecul rămâne în minte ore sau o zi întreagă, poate chiar mai mult, declanșat de câteva note sau, uneori, de un singur cuvânt.
Se pare că femeile și bărbații experimentează fenomenul la fel de des, dar acesta tinde să reziste mai mult la femei și să le irite mai mult. Melodiile cu versuri pot reprezenta 73,7% dintre cazurile asociate cu sindromul cântecului blocat, în timp ce muzica instrumentală poate cauza doar 7,7% dintre cazuri.
Sindromul cântecului blocat sau “viermele de ureche”
Un termen echivalent pentru sindromul cântecului blocat este “earworm” (“viermele de ureche” – un calc lingvistic după germanul “Ohrwurm“), utilizat pentru prima dată în 1978, de către jurnalistul şi scriitorul englez Desmond Bagley, în romanul “Flyaway”.
Cu un secol mai înainte, în 1876, scriitorul american Mark Twain a evocat fenomenul în nuvela “A Literary Nightmare” (“Un coșmar literar”), în care este vorba despre “întâlnirea” lui Twain cu un “earworm” (“vierme de ureche”) sau cu un “jingle” (un cântec scurt sau o melodie folosită în publicitate și pentru alte scopuri comerciale) și despre felul în care respectiva melodie îi ocupă mintea timp de câteva zile, până când reușește să “infecteze” o altă persoană, îndepărtând astfel “viermele” din minte. Povestea a fost publicată ulterior și sub numele de “Punch, Brothers, Punch!”.
Cum se manifestă sindromul cântecului blocat / „earworm” (“viermele de ureche”)?
Sindromul cântecului blocat se poate declanşa, aşadar, când cineva aude o melodie, fie că este vorba de un fragment dintr-o piesă, la radio, un cântec pe care cineva îl fredonează sau chiar o melodie aleatorie, care apare brusc în mintea persoanei în cauză.
După ce melodia s-a instalat în minte, aceasta începe să se repete în mod continuu, cu sau fără ajutorul stimulilor exteriori. Persoana afectată își poate auzi vocea cântând acel fragment în mintea sa, chiar și atunci când încearcă să se concentreze pe alte activități sau să se gândească la altceva.
Durata fenomenului „earworm” variază de la caz la caz. Uneori, melodia poate persista timp de câteva minute sau ore, în timp ce în alte situații poate dura zile sau chiar săptămâni. Cea mai lungă perioadă raportată în literatura de specialitate a fost de 6 luni.
Sindromul cântecului blocat – cauze
Într-o lume în care muzica este peste tot, nu este surprinzător faptul că sindromul cântecului blocat apare atât de des. Există mai mulți factori care pot contribui la apariția fenomenului „earworm”. Aceștia includ expunerea repetată la o anumită melodie, emoţiile intense, stresul, anxietatea sau chiar o puternică legătură emoțională cu piesa respectivă.
Încercând să identifice cauzele “viermelui de ureche”, o echipă de cercetători de la Goldsmiths, din cadrul Universităţii din Londra, pe baza unor experimente în care au fost implicaţi peste 3000 de voluntari, a observat că există două cauze principale ale declanşării acestui fenomen – memoria involuntară şi contextul, pe de o parte, şi variaţii ale volumului materiei cenuşii, pe de alta.
Memoria involuntară şi contextul
În primul rând, memoria involuntară ar putea declanşa sindromul cântecului blocat, în momentul în care o persoană aude un cuvânt care-i aminteşte de un cântec sau trăieşte o emoţie pe care o asociază cu cântecul. Memoria verbală folosește doar emisfera stângă a creierului, dar muzica este “înregistrată” de ambele emisfere cerebrale, înainte de a fi stocată în cei doi lobi temporali. Prin urmare, persistă mai mult. La aceasta se adaugă puterea de evocare a mediului.
Se pare că, în creierul nostru, anumite zone “fredonează” melodia în tăcere, iar altele o “aud”. Iar partea care “aude” o inspiră pe cea care “fredonează” să continue. Această buclă simplă de feedback poate duce la o formă de “iluzie auditivă”.
Dacă, în trecut, o situație a fost asociată cu un cântec, „virmele de ureche” are șanse mari să reapară într-un context similar şi ne trezim “fredonând” mental, cu atât mai uşor cu cât melodia este simplă, optimistă şi repetitivă.
Variaţii ale volumului materiei cenuşii
O altă cauză posibilă pentru sindromul cântecului blocat, identificată de specialişti, este legată de specificul anatomic al fiecărei persoane, mai exact, o corelaţie inversă cu “cortexul auditiv” (responsabil pentru procesarea și înregistrarea stimulilor acustici) şi variaţii ale volumului materiei cenuşii din diferite zone ale creierului, în special în acea parte numită Girusul cingular, aflată pe suprafața mediană a emisferei cerebrale, implicată şi în memorare. Pentru cercetători, aceste rezultate oferă pentru prima dată dovada că “viermele de ureche” este un fenomen care mobilizează circuite ale creierului implicate în percepție, emoții, memorie și gânduri spontane.
O experiență universală, dar foarte personală
S-a constatat că fenomenul “viermelui de ureche” nu ţine cont de preferinţele muzicale ale persoanei în cauză. Melodiile care provoacă fenomenul „earworm” pot fi extrem de diverse, de la piese populare la jingle-uri publicitare sau fragmente instrumentale. Nu există o regulă strictă privind tipul de melodie care poate declanșa acest fenomen.
În experimentele efectuate de cercetători, voluntarii au spus că, dintre melodiile care le-au rămas “blocate” în minte, cel mai mult au persistat, de exemplu, “Bad romance” (Lady Gaga), Can’t get you ouţ of my head” (Kylie Minogue), coloana muzicală din “Pretty Woman”, din “James Bond”, cântecul pentru copii “Twinkle twinkle little star”, dar şi alte melodii pop, jazz, clasic etc.
Apoi, revin obsesiv melodii care au un tempo mai rapid decât cel normal (124 bătăi pe minut/ bpm, față de 115) sau cele în care notele încep jos, cresc și scad din nou la sfârșitul frazei.
De asemenea, un rol important în apariţia sindromului cântecului blocat îl au şi starea de spirit și tipul nostru de personalitate, după cum sublinia Kelly Jakubowski, unul dintre psihologii implicaţi în cercetarea acestui fenomen – “Oamenii care sunt mai deschiși la nou, mai imaginativi, mai creativi, tind să experimenteze fenomenul mai des, dar și să-l evalueze. ca pe o experiență pozitivă, în timp ce oamenii care au o tendință obsesiv-compulsivă tind să-l evalueze negativ”.
Alţi specialişti pun în legătură sindromul cântecului blocat cu Efectul Zeigarnik, care spune că oamenii își amintesc procesele incomplete sau întrerupte mai bine decât procesele complete.
Modalităţi de gestionare a fenomenului „earworm”
Deși sindromul cântecului blocat este o experiență comună și, în general, inofensivă, în cazuri rare poate deveni persistentă şi deranjantă. Cercetătorii care studiază fenomenul „earworm” spun că au întâlnit cazuri de persoane care mărturisesc că “aud aceeaşi muzică în cap” de peste 20 de ani.
Există diverse strategii pe care o persoană le poate utiliza pentru a gestiona sindromul cântecului blocat. Acestea pot include ascultarea integrală a melodiei respective, pentru a face din aceasta o sarcină terminată și a neutraliza astfel efectul Zeigarnik şi a „elibera” mintea, alegerea unei alte melodii care să o înlocuiască, încercarea de a se “elibera” prin activități distractive sau de a se concentra pe alte sunete, cum ar fi sunetul de fond sau conversațiile cuiva.
Nu trebuie pierdut din vedere însă că două treimi dintre cei au experimentat sondromul cântecului blocat nu l-au perceput ca fiind negativ, dimpotrivă, l-au evaluat ca pe un fapt care poate ajuta la concentrare sau la stimularea memoriei.
