Sindromul gândirii accelerate este considerat de către mulţi specialişti în neuroştiinte ca fiind adevărata boală a secolului al XXI-lea, la concurenţă cu depresia, cu sindromul TATT (Tired all the time – “Obosiţi tot timpul”), cu “obsesia succesului’, cu “comportamentul bipolar”, toate având legătură cu amprenta pe care realitatea imediată, cu ritmul pe care ni-l impune, cu suprasolicitarea în plan profesional, social, familial, afectiv, o lasă asupra noastră.
În fiecare zi, suntem expuşi la o mulţime de stimuli – evenimente, veşti, angajamente profesionale, reţele sociale, telefoane, mesaje, emisiuni TV, probleme de rezolvat, “intoxicarea” digitală”, totul se învârteşte în jurul nostru într-un mod vertiginos. Iar consecinţa este că, da, vom fi în posesia multor informaţii, dar mintea noastră nu va putea face faţă conţinuturilor, emoţiilor asociate fiecărei informaţii.
Se pare că omul este specia cea mai complexă şi, în acelaşi timp, cea mai ciudată de pe Terra. Există milioane de alte specii, dar omul este singurul care gândeşte, care are conştiinţa propriei vieţi. Graţie inteligenţei, ne putem gândi la trecut, chiar dacă trecutul nu mai poate fi trăit încă o dată, ne gândim şi ne temem deseori de viitor, proiectând în imaginaţie evenimente care nu se vor întâmpla niciodată. Putem să planificăm, să anticipăm, să reflectăm, să ne definim, să iubim, să înţelegem sau, cel puţin, să încercăm să descifrăm ce ni se întâmplă.
Cea mai mare enigmă, până la momentul prezent, a rămas mentalul uman – atât de complex încât ştiinţa actuală este, probabil, abia la începutul descoperirilor în această privinţă. Omul a creat o societate sofisticată, graţie capacităţii sale de a gândi. Faptul că suntem o specie inteligentă ne-a adus o mulţime de beneficii, dar, folosită inadecvat, aceeaşi inteligenţă conduce şi la o serie de probleme, fie la nivel social (injustiţie socială, discriminare, conflicte etc.), fie la nivel individual, interior.
Ce este Sindromul gândirii accelerate?

Una dintre problemele la nivel individual, generată chiar de natura noastră de fiinţe inteligente, este “Sindromul gândirii accelerate” sau “tahipsihia” (din grecescul “tachy” – “rapid” şi “psyche” – “suflet”), caracterizat printr-o accelerare anormală a ritmului gândirii, creând un fel se surescitare nervoasă. Este o manifestare opusă bradipsihiei, care înseamnă un ritm lent de desfăşurare a proceselor psihice, un fel de inerţie mintală, asociată uneori asteniei (oboseală intensă şi prelungită, scăderea capacităţii de lucru intelectual) sau depresiei.
În mod obişnuit, gândurile trebuie să aibă o viteză productivă, adecvată pentru o bună sănătate emoţională. Dacă această viteză depăşeşte un anumit nivel, poate provoca unele manifestări, cum ar fi dificultăţi de concentrare, tulburări de memorie, iritabilitate, insatisfacţie “existenţială”, oboseală excesivă, tulburări de somn, o anume reticenţă faţă de eventualele satisfacţii ale vieţii de zi cu zi, senzaţie de gol sufletesc.

Sindromul gândirii accelerate generează simptome chiar şi atunci când gândurile nu au un conţinut neliniştitor. Specialiştii susţin că, la momentul actual, “tahipsihia” tinde să devină o adevărată epidemie globală, cauzată de excesul de informaţii la care suntem expuşi de către mass-media, ştiinţă, procese educaţionale etc., dar şi de modul nostru de a vedea viaţa, de a ne ataşa de lucruri care, uneori, sunt puţin importante, de a exagera obstacolele pe care le avem de depăşit. Excesul de gânduri tulbură energia emoţională, sursă semnificativă de anxietate.
Ne lăsăm gândurile pe “pilot automat”, mintea trece de la o problemă la alta cu mare viteză, suntem atat de “conectaţi” la interioritatea noastră încât şi atunci când dormim gândurile nu se opresc, ne trezesc, ne tulbură somnul. Este vorba, aşadar, de o stare de spirit foarte instabilă, problemele imaginate nu vin aşa cum era de aşteptat, dar suntem nerăbdători să ni le imaginăm iar si iar, devenim iritaţi şi mai puţin toleranţi.
De la gestionarea informaţiei la gestionarea propriei minţi

Un celebru psihiatru, Augusto Cury, expert în domeniul dezvoltării inteligenţei multifocale, în dinamica şi construcţia emoţiei, în funcţionarea minţii umane şi a modalităţilor de a exercita un mai mare control asupra vieţii prin inteligenţă şi gândire, s-a ocupat, peste 20 de ani, de această tulburare pe care a numit-o “Sindromul gândirii accelerate”.
Potrivit cercetărilor lui Augusto Cury, milioane de copii, adolescenţi şi adulţi manifestă procesul de accelerare a gândurilor. Mai ales adolescenţii şi tinerii dezvoltă asemenea tulburări, atunci când nu reuşesc să-şi dezvolte capacitatea de a raţiona şi acţionează mai mult în funcţie de mecanismul stimul – răspuns, acţiune – reacţiune, fără curajul si abilitatea de a gândi, de a discuta idei, de a-şi rezolva conflictele inteligent.
Psihiatrul spune că este esenţial ca lucrurile, oricare ar fi acestea, să fie învăţate într-un ritm rezonabil, dublate de reflecţie, de puterea de a recunoaşte greşelile, atunci când acestea intervin în ceea ce facem. Este momentul, până nu este prea târziu, spune Augusto Cury, ca fiecare să analizeze modul de raportare la realitate, să schimbe ierarhia între gestionarea informaţiei şi gestionarea propriei minţi, cel de-al doilea aspect fiind, desigur, cu mult mai important.
Sindromul gândirii accelerate – uitam să ne gândim la… propriile gânduri

Tahipsihia mobilizează energia din cortexul cerebral, care nu va mai putea fi utilizată de alte organe şi muşchi ai corpului, intervenind, inevitabil, o oboseală exagerată şi inexplicabilă. Mulţi, în cazul unei asemenea oboseli, apelează la vitamine, chiar dacă analizele medicale nu indică nicio carenţă, şi lucrurile nu se schimbă în bine. Aproape toată lumea uită să se gândească la… propriile gânduri.
Persoanele care manifestă Sindromul gândirii accelerate, atunci când se străduiesc să aibă succes în ceva, de exemplu, şi îşi ating obiectivul, îşi pierd repede interesul pentru activitatea pentru care s-au străduit atât. Le plac provocările, dar nu ştiu cum să profite de succesul lor. Nu le place rutina, sunt mereu în căutare de noi experienţe, care să le ofere o anume satisfacţie, fie ea şi efemeră. Dar nu vor reuşi niciodată, de pildă, să simtă bucuria unui moment de contemplaţie, de linişte, de relaxare, deoarece acest tip de emoţie este continuu anihilat de o avalanşă de gânduri.
Cum poate fi prevenit Sindromul gândirii accelerate?

Când intervin astfel de schimbări – oboseala severă, schimbări bruşte şi inexplicabile de dispoziţie, imposibilitatea de a te bucura de momentul prezent, tulburări de somn, dificultăţi de concentrare, agitaţie, frământarea continuă, în minte, a unor gânduri, intoleranţă la discuţiile în contradictoriu etc. – este esenţial ca persoanele respective să schimbe ceva în modul de viaţă şi în modul de gândire. Pentru ca emoţiile să poată fi gestionate, trebuie controlate, atât cât se poate, gândurile.
Controlul gândurilor nu vizează neapărat conţinutul acestora (pentru că pot fi gânduri interesante, justificate), ci ritmul lor. În acest sens, specialiştii recomandă: activităţi fizice relaxante, regulate, mai multe pauze între activităţile cotidiene, evitarea orelor lungi de lucru, concedii mai scurte, dar mai dese, deconectarea, în weekend, de la problemele profesionale, limitarea timpului petrecut pe reţelele sociale, în favoarea celui petrecut cu familia, prietenii.
Mintea umană este concepută în aşa fel încât să se îmbunătăţească pe măsură ce dobândeste experienţă. Creierul nostru posedă o calitate excepţională – neuroplasticitatea – capacitatea de a se schimba de-a lungul vieţii, cu preţul unor eforturi, dar care stau în puterea fiecăruia. Gândurile, comportamentele, atitudinile repetabile pot schimba structura şi funcţiile creierului. Aşa cum Sindromul gândirii accelerate este efectul unui mod de a fi care a scăpat de sub control, aşa putem să (re)învăţăm să ne controlăm fluxul gândurilor, să fim sănătoşi, fericiţi, să schimbăm în bine viaţa noastră şi pe a celor din jur.
Nu creierul modelează gândirea, ci gândirea modelează creierul

Mulţi specialişti în neurostiinte consideră că bolile secolului XXI, depresia, anxietatea, tulburările bipolare, epuizarea profesională, inclusiv Sindromul gândirii accelerate, sunt determinate, în mare măsură, şi de felul în care un individ îşi programează, conştient sau nu, gândirea. Gândirea accelerată nu înseamnă a gândi mai repede şi mai bine, ci a gândi haotic, într-o stare de surescitare nervoasă.
Potecile neuronale, care se formează în creier, prin comportamente repetabile, ne determină felul de a reacţiona şi starea de sănătate psihică, în general. Evident, nu trebuie să trecem în extrema cealaltă, în bradipsihie, să devenim inerţiali, astenici, să alungăm cu obstinaţie gândurile. Chiar şi cele “parazite” au rostul lor, ne ajută să progresăm. Este nevoie însă de echilibru, de un ritm, chiar şi al gândirii, care să ne stimuleze inteligenţa şi comportamentele benefice. Nu creierul modelează gândirea, ci gândirea modelează creierul.