Sindromul TATT (Tired all the time) – “obosit tot timpul” – devine o realitate din ce în ce mai evidentă şi mai îngrijorătoare în lumea contemporană, dat fiind ritmul în care trăim, suprasolicitarea în plan social, familial, profesional, afectiv, stresul continuu, cu diverse cauze, avansul tehnologic, pe care nu îl putem ignora şi de care suntem vrând-nevrând dependenţi.

Cine poate spune, astăzi, măcar uneori, în lumea în care trăim, că, la sfârşitul unei zile, nu se simte obosit sau că nu i se întâmplă să simtă o stare de disconfort, de apatie, de lipsă de motivaţie, să fie “somnoros” în continuu, fără o cauză evidentă, imediată, ştiută. Iar a doua zi totul trebuie luat de la capăt, pentru că vrem şi trebuie să ne asigurăm cele necesare traiului, să fim în pas cu timpul şi, mai mult, să fim performanţi, să avem succes.

Sindromul TATT (Tired all the time), obosit tot timpul

Pe de altă parte, se întâmplă adesea să nu ne putem desprinde de tiparele pe care ni le impun ceilalţi, devenim un fel de “sclavi” ai lumii moderne, iar distorsiunile acestei realităti dominată de concurenţă, urgenţă, uneori evaluare inadecvată a rezultatelor muncii, se răsfrâng asupra psihicului şi resurselor noastre fizice.

Este important, într-un astfel de context, să fim atenţi la semnalele pe care ni le transmite organismul nostru, să ştim să facem diferenţa între o oboseală pasageră, obişnuită, şi una cronică, aceasta din urmă putând avea implicaţii serioase asupra stării de sănătate, existând posibilitatea să se asocieze şi cu alte tulburări sau boli.

Ce este Sindromul TATT (Tired all the time)? Cauze şi manifestări

Sindromul TATT (Tired all the time)

Specialiştii în domeniu, medici, psihologi, sociologi, psihoterapeuţi, atrag atenţia asupra faptului că trebuie făcută diferenţa între Sindromul TATT (Tired all the time), “obosit tot timpul”, şi sindromul de oboseală cronică (Chronic fatigue syndrome sau CFS), numit şi Encefalomielita mialgică, aceasta din urmă fiind o afecţiune medicală extrem de complexă, de lungă durată, care limitează în mod drastic capacitatea persoanei cu o asemenea boală să-şi desfăşoare activităţile cotidiene, cauzele nefiind încă suficient clarificate, presupunându-se însă că sunt legate o degradare a ARN-ului, de anumite mecanisme genetice, infecţioase sau psihologice.

Ceea ce face diferenţa între oboseala cronică şi Sindromul TATT (Tired all the time) se referă la durata şi intensitatea simptomelor, precum şi la cauzele acestora. Sindromul TATT (Tired all the time) poate fi cauzat de evenimente de viaţă stresante (probleme de familie, litigii de muncă, incertitudinea locului de muncă, deces, dificultăţi financiare, boli fizice etc.) şi poate fi redus sau poate chiar să dispară în momentul în care persoana respectivă îşi ia o perioadă de odihnă, evită stresul, se alimentează sănătos etc.

Sindromul TATT, Tired all the time, oboseala permanenta

Cercetările au mai arătat că cei care sunt cel mai mult expuşi la Sindromul TATT (Tired all the time) sunt cei care lucrează în birouri, în fata calculatoarelor, cei angajaţi ca operatori în call-center-uri, cei care lucrează seara târziu sau pe timp de noapte, cei a căror profesie le solicită statul în picioare mult timp, cei care petrec multe ore în faţa televizorului, în perioadele de după şcoală sau serviciu, în locul altor activităţi relaxante.

După o zi în faţa calculatorului, spun specialiştii, tulburările de somn sunt implicite şi, în timp, duc la epuizare. În mod similar, stresul stimulează adrenalina, iar urmarea este, de asemenea, un somn neodihnitor, o scădere a energiei, agitaţie şi, la final, Sindromul TATT.

Studiile au mai arătat că peste 70% dintre oameni dorm cu telefonul mobil lângă pat. Or, utilizarea unui calculator, laptop, smartphone etc. înainte de a merge la culcare sau prezenţa acestora lângă pat împiedică procesul natural de somn, alterează ritmurile circadiene. Lumina albastră a acestor dispozitive, care imită lumina soarelui, stimulează creierul, suprimă producerea, de către organism, a melatoninei, esenţială pentru un somn odihnitor.

Şi o dietă greşită poate duce la Sindromul TATT (Tired all the time), mai exact o cantitate insuficientă de proteine în hrana zilnică, un consum de apă insuficient, mâncare prea puţină sau prea mulţi carbohidraţi.

Aceste constatări arată tot mai clar că Sindromul TATT (Tired all the time) – “Obosit tot timpul” tinde să devină o altă boală a secolului al XXI-lea, precum depresia sau sindromul burnout.

Care este incidenţa Sindromului TATT (Tired all the time)?

Sindromul TATT, Tired all the time

Timp de doi ani, o echipă de medici olandezi au consultat şi analizat situaţia a 571 de pacienţi care se plângeau de oboseală, de epuizare, de apatie constantă, de tulburări de dispoziţie, de dificultate în luarea deciziilor, şi au constatat că doar la un număr nesemnificativ de pacienţi o asemenea stare era asociată unor boli cardiovasculare, endocrine sau psihice. În celelalte situaţii a fost imposibil să se găsească un diagnostic medical care să justifice starea de oboseală.

Citește și:  Depresia catatonică – O boală ciudată ce se tratează cu terapia-șoc

În mod similar, un Raport al Canadian Medical Association Journal relevă faptul că, la ora actuală, una din douăsprezece persoane care se prezintă la medicul de familie acuză stări de oboseală prelungite. În Statele Unite ale Americii, una din şase persoane manifestă simptome de oboseală, iar la nivel global Sindromul TATT (Tired all the time)- “obosit tot timpul”, tinde să acapereze un număr tot mai mare de persoane.

Marea problemă cu care se confruntă medicii este de a-şi da seama de la care moment încolo o simplă oboseală se transformă în Sindromul TATT (Tired all the time). Uneori, diagnosticul este evident dacă o analiză de sânge arată că pacientul suferă de anemie sau are o glicemie scăzută. Dar sunt şi situaţii în care o persoană plină de vitalitate, de energie, se plânge frecvent de oboseală, în acest caz analiza informaţiilor cerând multă pricepere din partea specialiştilor. O altă problemă este aceea de a delimita corect Sindromul TATT (Tired all the time) – “obosit tot timpul” – de procrastinare, de tendinţa unor persoane de a amâna totul pe mai târziu sau ceea ce în limbajul comun numim lene.

Sindromul TATT, Tired all the time

A fi obosit tot timpul este o stare care rezultă din constrângeri fiziologice sau/şi psihologice şi care duc la scăderea performanţelor fizice sau cognitive, în timp ce oboseala psihică se manifestă în concentare scăzută, în lipsa de atenţie. Toate aceste forme de oboseală, specifice sindromului TATT sunt reversibile.

La nivel sociologic, Sindromul TATT (Tired all the time) poate fi şi o consecinţă a inadaptării la realitate, valabilă şi în cazul adulţilor, dar mai ales la copii şi adolescenţi, mult mai sensibili la conflictele familiale, la problemele şcolare şi la impactul cu tehnologia secolului al XXI-lea. Într-un studiu desfăşurat de-a lungul a patru ani, pe 89 de pacienţi adolescenţi suspectaţi de Sindromul TATT (Tired all the time), 60 % prezentau manifestări anxioase, peste 30% aveau probleme de înţelegere şi decodare a mesajelor simple, ceilalţi aveau probleme cu alcoolul, toţi manifestau un comportament agresiv, iar câţiva au avut şi tentative de suicid. În astfel de cazuri este nevoie de atenţia sporită a părinţilor, a educatorilor, pentru a sesiza orice semn de anormalitate, inclusiv oboseala aparent nejustificată pe o perioadă mai îndelungată (mai mult de o săptămană, in conditii de opt ore de somn pe noapte).

Remedii pentru Sindromul TATT (Tired all the time)

Sindromul TATT, Tired all the time, remedii

Desigur, la nivel teoretic, toţi ştim că dezechilibrele de orice fel din viaţa noastră, în pofida unei relitati extrem de solicitante, pot fi evitate prin ceea ce, de exemplu, un cunoscut filosof şi sociolog contemporan, Pascal Chabot, recomanda în cartea sa , “Global burnout”, şi anume “progresul subtil”. Mai exact, să ne cunoaştem, să ne identificăm onest capacităţile fizice, intelectuale, psihice, afective, intelectuale, să muncim echilibrat, să ne respectăm timpul de odihnă, să nu ne transformăm în fiinţe captive într-o lume supertehnologizată, să nu devenim cyborgi.

Dar pentru că realitatea este mai complicată şi unele lucruri nu pot fi ocolite, atunci medicii recomandă ca măcar să facem cât mai puţine lucruri care ar putea să genereze oboseală permanentă, adică sindromul TATT:

  • să avem o dietă echilibrată, care să menţină nivelul corect al glicemiei/insulinei;
  • să ne hidratăm corect, oboseala fiind unul dintre primii indicatori ai deshidratării, afectând starea de spirit, reducând concentraţia şi provocând dureri de cap;
  • să practicăm un sport, să ne relaxăm în aer liber, să ne acordăm timp pentru meditaţie şi linişte, să respectăm vacanţele, deoarece toate acestea revigorează corpul şi spiritul, ajută la menţinerea echilibrului şi a energiei;
  • să ne odihnim adecvat, somnul fiind unul dintre cele mai bune remedii pentru reechilibrarea fizică şi psihică;
  • să ne cultivăm stima de sine şi motivaţia, mecanisme subtile ale fiinţei noastre, principalele resorturi ale energiei, care au calitatea de a se structura şi restructura continuu.

Sindromul TATT (Tired all the time), adică senzaţia de a fi obosit tot timpul este un semnal de alarmă pe care ni-l dă organismul nostru că ceva trebuie schimbat în viaţa cotidiană, că poate am devenit captivi în profesie, în mentalitatea generală, într-un ritm care nu corespunde naturii noastre. Este o stare reversibilă, dacă este identificată la timp, conştientizată, şi dacă vom opta să ieşim din inerţie.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.