Situl arheologic Bozânta Mică – Grind se află la circa 12 kilometri de oraşul Baia Mare, fiind situat chiar la confluența râului Someș cu râul Lăpuş.
Situl a fost descoperit abia în anul 1992, când dr. Ioan Stanciu, pe atunci arheolog în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie din Baia Mare, a făcut o cercetare de suprafaţă şi a descoperit un sit foarte important. Cu toate acestea, primele săpături arheologice serioase au fost efectuate în perioada 2009-2010, când arheologii de la muzeul din Baia Mare au fost ajutaţi de cei de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca.
Cercetările de la situl arheologic Bozânta Mică – Grind au fost conduse de cel care a şi descoperit vestigiul. Săpăturile au scos la iveală faptul că atât în epoca broznului, cât şi în epoca romană – Barbaricum şi epoca medievală timpurie, teritoriul a fost locuit.
Astfel, cei care au în grijă situl şi-au propus câteva obiective pentru viitor, cum ar fi protejarea, restaurarea, conservarea şi valorificarea zonei. Dacă aceste obiective vor fi îndeplinite, arheologii vor putea înţelege mai bine istoria zonei.
În urma cercetărilor şi a săpăturilor arheologice, în situl arheologic Bozânta Mică – Grind au fost descoperite nu mai puţin de 66 de complexe, datând din cele trei perioade de locuire.
Au fost găsite gropile în care au fost puşi stâlpii de susţinere ai anexelor, precum şi gropile în care se păstrau proviziile. De asemenea, arheologii au găsit multe obiecte importante, precum fragmente de ceramică, greutăţi din lut şi greutăţi care se foloseau la torsul lânii.
Alte două obiecte foarte importane găsite în situl arheologic Bozânta Mică – Grind sunt monedele romane, care datează din 141 d.Hr., respectiv 232 d.Hr. Moneda mai recentă o are înfăţişată, pe avers, pe mama împăratului Severus Alexander, Iulia Mamaea. Au fost găsite şi un pandativ din bronz, un cuptor folosit pentru coacerea pâinii şi chiar părţi din anexe gospodăreşti.
Arheologii de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie din Baia Mare vor să continue aceste săpături, pentru că situl arheologic Bozanta Mică – Grind mai are multe de oferit în ceea ce priveşte obiectele folosite de cei care au locuit aici.
Situl nu este doar un loc de interes pentru arheologi, ci și pentru pasionații de istorie, oferind oportunitatea de a înțelege mai bine dinamica și evoluția comunităților locale de-a lungul mileniilor.