Se intampla frecvent sa ne obisnuim atat de mult cu realitatea imediata, incat lucrurile si fiintele care tin de un decor familiar nu ne mai provoaca nicio curiozitate. Cine se mai intreaba, cand zareste in gradina, vara, sau pe camp, pe malul apelor, la liziera padurilor ce este cu vietatea mica si agila, pe care o numim soparla de camp (Lacerta agilis).

A devenit mai interesanta conotatia cuvantului (in limba romana), mostenita de pe vremea vechiului regim, cand o aluzie, o vorba subtil strecurata, cu doua intelesuri, alunecoasa, devenea o “soparla”, un fel de debușeu pentru diverse nemultumiri sau revolte reprimate. Cine se mai gandeste ca aceasta specie comuna de reptila este urmasa dinozaurilor?

soparla de camp
soparla de camp

Un exercitiu de imaginatie, prin care am inlocui soparlele, in toate locurile in care le vedem, cu uriasii stramosi, ar transforma totul intr-un decor science-fiction. In miturile unor civilizatii arhaice, soparla avea aceeasi importanta ca si “rudele” sale, serpii, iguanele, crocodilii. In cultura Moche, care s-a dezvoltat de-a lungul coastei nordice din Peru, in perioada precolumbiana (secolele I-VII d.Hr.), pe vasele de ceramica, apar adesea reprezentari animaliere, un loc privilegiat ocupandu-l soparlele, pictate in rosu, negru si crem, dovada a veneratiei populatiei bastinase care o asocia, probabil, cu un spirit divin. Alte vase aveau, in partea de sus, un cap de soparla. Maurii (triburi din nordul Africii) credeau ca, atunci cand zeii erau maniosi pe vreun muritor, trimiteau o soparla, care intra in corpul omului respectiv si ii devora organele interne.

Tot ei confectionau pandantive (bijuterii purtate la gat) decorate cu imaginea acestei mici reptile, considerata emisarul zeului Whiro (el insusi intruchipare a Raului), incercand, in acest fel, sa-i castige bunavointa. In unele comunitati din Orient, se ingropa, la temelia casei, o soparla, ca semn de protectie, asa cum, de exemplu, in Balcani, se ingropau sau se zideau, pentru trainicia constructiei, alte animale, caini, pisici sau chiar umbra unui om.

In Antichitatea greco-latina, exista mai multe variante ale mitului lui Arahne (tanara al carei nume inseamna “paianjen” si care a intrat intr-o competitie cu zeita Athena), in care paianjenul, soparla si nevastuica, desi stiintific, fac parte din clase/genuri/specii diferite, in legende, sunt asociate unor simboluri ale sexualitatii, puse in relatie cu cele trei zeite rivale si geloase, Athena, Aphrodita si Hera. In bestiarul medieval, o importanta deosebita avea soparla verde, numita “Soparla lui Iisus Hristos”, pentru ca se putea deplasa foarte usor si pe suprafata apei.

Astazi, soparla de camp (Lacerta agilis), una dintre cele peste 3500 de specii de soparle, este o prezenta comuna in multe regiuni ale globului (in Asia, traieste si la altitudini de 3000 de metri). Soparla de camp (Lacerta agilis) nu poate fi intalnita, insa, in mare parte din Peninsula Iberica, nici in sudul Frantei, Italiei si nici in Peninsula Balcanica. In tara noastra, traieste in toate zonele.

Citește și:  Seymouria, o reptilă timpurie de mici dimensiuni

Nu depaseste 20 de centimetri si are un colorit cenusiu/verde pe partile laterale, cu pete negre si albe, mici, usor masliniu sau brun, pe spate. Abdomenul este galbui, iar coada, de peste 10 centimetri (mai mare decat corpul), are aceleasi nuante de camuflaj, cenusiu-cafenii, ceea ce o protejeaza de nenumaratii pradatori (mai ales, pasari rapitoare). Soparla de camp (Lacerta agilis) hiberneaza din toamna pana in primavara si se inmulteste prin oua, pe care le depune, la inceputul verii, in pamant, nemaipreocupandu-se, apoi, de acestea, si nici de puii care sunt autonomi din momentul nasterii.

Are patru membre, cu gheare, de care se ajuta la miscarile foarte rapide. Se hraneste cu viermi si insecte si este foarte activa pe toata durata zilei. Cand naparleste, pielea se desface in mai multe fasii. Soparlele, in general, si deci si Soparla de camp (Lacerta agilis), pot sa-si rupa coada, pentru a scapa, in caz de pericol. Oamenii de stiinta inca nu au gasit un raspuns convingator in legatura cu faptul ca, dupa desprindere, coada inca se mai misca pret de o jumatate de ora.

soparla de campp

Cercetarile facute asupra populatiilor de soparle din diverse regiuni ale lumii, in ultimii ani, au relevat ca, aproximativ un sfert dintre acestea ar putea sa dispara, in urmatorii 50-60 de ani, din cauza incalzirii globale, temperaturile prea ridicate facandu-le sa stea mai mult la umbra (nu pot sa transpire, precum mamiferele), in detrimentul cautarii hranei. O astfel de situatie ar pune in mare pericol lantul trofic, cauzand dezechilibre majore.

In Romania, toate speciile de reptile sunt protejate prin lege, mai ales ca, daca Soparla de camp (Lacerta agilis), Soparla de iarba (Podarcis tauricus ), Gusterul vargat din Dobrogea (Lacerta trilineata dobrogica) etc. Sunt destul de bine reprezentate, ca numar, alte specii sunt foarte rare, precum Soparla de nisip, care traieste in Delta Dunarii.

In alte parti ale lumii, chiar in anul acesta, 2011, s-au facut cateva descoperiri senzationale, legate de aceasta specie. De exemplu, in Cambodgia, s-a descoperit o specie noua de soparle, fara ochi si fara picioare (seamana cu un sarpe, dar nu are, ca acesta, un singur plaman, ci doi, ca toate reptilele), pe care biologii au numit-o Dalaiensis Dibamus (dupa locul unde a fost gasita). In Australia, soparla Scincus officinalis, care se inmultea prin oua, a “ales” sa nasca pui, precum mamiferele (aceasta situatie fiind interpretata ca o adaptare la mediu si ca reactie de supravietuire). Si, probabil, surprizele nu se vor opri aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.