Chiscarul este un peste care traieste in zonele temperate, in Oceanul Atlantic de Nord, nord-vestul Marii Mediterane, in Marea Nordului, Marea Baltica si Europa. In perioada de reproducere migreaza spre cursul superior si mediu al raurilor cu apa dulce, unde inoata la adancimi de 50-100 m, mai ales in marile lacuri.
Deși este frecvent întâlnit în regiunile temperate, chiscarul continuă să atragă atenția cercetătorilor și iubitorilor de natură.
Descriere fizică și particularități ale chiscărului
La aceasta specie femela este mult mai mare decat masculul, are corpul mai lung (de aproximativ 49 cm) si greutatea mai mare (de pana la 150 g). Masculul este mai mic si mai subtire.
Forma corpului este alungita, cilindrica, la fel ca la anghile, iar pielea lipsita de solzi are coloritul in nuante de gri-inchis pe partea dorsala, gri-vernil pe partile laterale si burta alba. Are inotatoarea dorsala impartita in doua, o parte anterioara si una posterioara.
Inotatoarea anala este foarte ingusta, fuzioneaza cu inotatoarea codala (al carei capat este plat si transparent). Pe partile laterale ale capului pestele are cate 7 deschideri prin care este eliminata apa pompata pentru respiratia branhiala.
Exemplarele adulte au dinti ascutiti, insa in stadiul larvar ce tine pana la 6 ani, chiscarii sunt fara dinti, orbi si au lungimea corpului de pana la 15 cm.

Dieta și comportamentul alimentar
Hrana larvelor consta in special din alge, organisme planctonice si materie organica filtrata din apa care este absorbita in gura. Chiscarii adulti isi musca prada cu dintii, sunt pradatori de sprot, hering, iar uneori mananca si pesti morti.
Reproducerea și ciclul de viață
In perioada de reproducere femelele devin mai mici, isi depun ouale in apele raurilor si lacurilor cu apa dulce ale caror curs il urmeaza in perioada lunilor ianuarie-martie sau chiar pana in mai. La aceasta specie adultii se reproduc doar o singura data, apoi mor. Timp de cateva zile o singura femela poate depune un numar de pana la 40 000 de oua.
Chiscarul are denumirea stiintifica de Lampetra fluviatilis, face parte din ordinul Petromyzontiformes, familia Petromyzontidae. Riscul de disparitie al acestei specii este redus.
Adaptările unice ale chiscărului la viața agnată
Chiscarul prezintă adaptări remarcabile care îl diferențiază de peștii osoși tradiționali. Lipsa fălcilor și gura sa circulară, prevăzută cu dinți ascuțiți, îi permit să se atașeze de prada sa și să se hrănească eficient. Structura branhială este special concepută pentru a permite respirația chiar și atunci când este atașat de alte organisme.
Amenințări și măsuri de conservare
Deși chiscarul nu este considerat pe cale de dispariție, poluarea apei, barajele și activitățile umane care fragmentează habitatele sale naturale reprezintă provocări majore pentru această specie. Inițiativele de conservare includ construirea de pasaje pentru pești și monitorizarea populațiilor pentru a asigura echilibrul ecosistemelor.
Video – Chiscarul (Lampetra fluviatilis):