Tarponul este una din cele mai interesante specii de pesti din Oceanul Atlantic deoarece arata ca un hering foarte mare si puternic, fapt ce a facut sa fie numit si regele hering sau regele somon. Apare in apele din vestul si estul Atlanticului, la adancimi de 20-200 m si frecventeaza mai ales apele litorale, golfurile si estuarele.

Cu ajutorul vezicii mari ce indeplineste rolul de plaman poate sa-si completeze necesarul de oxigen in anumite habitate si sa se ridice cu usurinta la suprafata apei unde este vazut facand salturi acrobatice. Are capacitatea de a inota cu viteza foarte mare, de pana la 56 km/ h si de a-si prinde prada preferata cu usurinta atacand bancurile de pesti gregari, sardine, ansoa si barbuni.

Acest peste are corpul mare si robust, acoperit cu solzi mari si argintii, pe partea dorsala cu refexii gri-albastrui. Poate avea lungimea corpului de 1,3-2,5 m si greutatea de pana la 160 kg. Inotatoarea dorsala este mare alcatuita din 13-16 raze, pozitionata la jumatatea spatelui si are o radie lunga la capatul distal al acesteia.

Inotatoarea anala este ingusta, formata din 22-25 raze si se intinde de la sfarsitul celei dorsale pe partea ventrala si pana spre pendunculul codal. Aripioarele ventrala si pectorale sunt mici alungite si in pereche, iar inotatoarea codala este foarte mare si adanc bifurcata. Este un mare pradator, un vanator de somoni, chefal, pesti-sabie, sardine, crabi, etc.

Citește și:  Lostrița (tigrul apelor de munte), un pește protejat prin lege
Tarponul
Tarponul

Perioada de reproducere are loc in ultima saptamana din aprilie cand tarponii pleaca in zona pelagica. Dupa eclozarea oualor apar larvele care sunt transparente ca niste tipari si ajung atat in apele din golfuri si estuare dar si in apele interioare, in lacuri si mlastini care au legatura cu marea.

Este un peste preferat in pescuitul sportiv, un adevarat trofeu tinand cont de rezistenta sa pe care o manifesta in momentul in care este capturat, fiind in stare sa se zbata pana ce isi rupe maxilarul sau pana la epuizare. Carnea sa este buna insa nu se consuma, de multe ori este prins, i se fac poze si apoi i se da drumul.

Tarponul este o specie comuna din Oceanul Atlantic, are denumirea stiintifica de Megalops atlanticus, face parte din ordinul Elopiformes, familia Megalopidae.

Video – Tarponul (Megalops atlanticus):

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.