Stratul de ozon de la Polul Nord se reface spectaculos – este anunţul făcut doar cu câteva zile în urmă de către reprezentanţii “Copernicus”, Programul de observare a Pământului al Uniunii Europene, în cooperare cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA), cât şi de Centrul de Zbor Spaţial Goddard, un laborator de cercetare al NASA.

Stratul de ozon de la Polul Nord se reface spectaculos
Stratul de ozon de la Polul Nord se reface spectaculos

Faptul că stratul de ozon de deasupra Arcticii se reface într-un mod total neaşteptat a luat prin surprindere întreaga lume ştiinţifică, având în vedere că, în martie 2020, deci cu doar câteva săptămâni în urmă, aceleaşi autorităţi în domeniu atrăgeau atenţia asupra faptului că deasupra Polului Nord se putea vedea cea mai mare gaură în stratul de ozon înregistrată vreodată – de trei ori mai mare decât suprafaţa Groenlandei, adică de vreo câteva milioane de kilometri pătraţi.

Găuri de în stratul de ozon de la Polul Nord se formează frecvent, dar, spunea în martie, anul acesta, Klaus Zehner, responsabil al misiunii Copernicus, “niciodată nu am asistat la formarea unei găuri în stratul de ozon de deasupra Arcticii de o asemenea dimensiune, mai mare decât cea din 2011, care a reprezentat până acum recordul”.

Ce este şi ce rol are stratul de ozon pentru Terra şi pentru viaţa noastră?

Gaura in stratul protector de ozon la Polul Nord, Sursa NASA
Gaura in stratul protector de ozon la Polul Nord, Sursa NASA

Stratul de ozon/ozonosfera înconjoară Pământul şi se află în stratosferă – strat superior al atmosferei, care începe la aproximativ 11 kilometri de la suprafaţa Terrei şi tine până la circa 40 de kilometri deasupra Pământului, partea cea mai concentrată aflându-se la aproximativ 20 – 25 de kilometri înălţime, în care temperatura este relativ constantă şi în care aerul se deplasează numai orizontal.

Stratul de ozon absoarbe razele ultraviolete periculoase pentru organism, având un rol protector pentru ceea ce este viu pe Terra şi pentru ecosisteme. În absenţa acestui strat, viaţa nu ar fi posibilă decât în oceane, la mari adâncimi, acolo unde razele UV nu ar putea pătrunde.

Formarea ozonosferei, explicată pentru prima dată de către geofizicianul englez Sydney Chapman, la începutul secolului trecut, este dependentă de activitatea solară, de temperatură, de prezenţa diverselor substane chimice. Ozonul (O3), o formă particulară şi foarte instabilă a oxigenului, se formează prin bombardarea de către razele ultraviolete a moleculei stabile de oxigen (O2).

Polul Nord, Sursa DW
Polul Nord, Sursa DW

Teoria găurilor în stratul de ozon a fost formulată pentru prima dată în 1974, de către chimistul mexican Mario Jose Molina şi colegul său american Frank Sherwood Rowland, care au arătat că una dintre cauzele principale ale acestui fenomen o reprezintă hidrocarburile de fluor şi clor (CFC), precum cele utilizate, de pildă, la frigidere şi la dozele de spray.

Un pas mai departe în studiul găurilor în stratul de ozon l-a reprezentat cercetarea lui Joseph Farman, specialist în ştiinţele naturii, care a arătat, pe bază de observaţii şi experimente, că o gaură temporară în stratul de ozon de deasupra Polului Sud apare, începând cu anul 1979, în fiecare primăvară, şi se resoarbe la începutul toamnei.

Studiile NASA, din anii 1980, constatau că, între 1969 şi 1986, concentraţia de ozon, din emisfera nordică, s-a diminuat cu 2-3%, iar radiaţia UV, la suprafaţa Terrei a crescut cu aproximativ 10%. O breşă uriaşă în stratul de ozon, depăşită doar de cea din martie, anula acesta, a fost înregistrată în 2011, aceasta deplasându-se, timp de 15 zile, deasupra Europei de Est (inclusiv România), Rusiei şi Mongoliei.

Citește și:  Ascensorul spaţial – o imagine SF pe cale să devină realitate

Martie 2020 – cea mai mare gaură în stratul protector al Terrei înregistrată vreodatăTerra si stratul protector de ozon, Sursa Euro Weekky News Spain

Găuri în stratul protector al Pământului, mai ales în zona Polului Sud, se produc frecvent, dar, în regiunea nordică, un fenomen ca cel din martie 2020, când breşa a fost de câteva milioane de kilometri pătraţi, este cu totul ieşit din comun.

În general, principalele cauze ale acestor fenomene sunt legate de emisia de clorofluorocarburi (CFC) în atmosferă, prin utilizarea aerosolilor (folosiţi, în special, în agricultură, pentru combaterea dăunătorilor), a agenţilor frigorifici, a pesticidelor şi a altor solvenţi, toate substante interzise, oficial, prin Protocolul de la Montreal, din 2007, dar a căror concentraţie, în mod ciudat, a crescut brusc după anul 2013, sursa fiind, potrivit specialiştilor, undeva în zona Asiei, foarte probabil in China.

Stratul de ozon de la Polul Nord se reface spectaculos
Stratul de ozon de la Polul Nord se reface spectaculos

Aceste gaze, fără miros şi fără culoare, au o durată de viaţă foarte lungă (unele, peste 100 de ani) şi continuă să afecteze, după lungi perioade, sănătatea planetei noastre. Când temperaturile sunt foarte scăzute, CFC formează, cu urmele rare de apă prezente în stratosferă, sub formă de gheaţă sau vapori, nori perlaţi, iar când lumina soarelui ajunge în aceşti nori, CFC-urile distrug moleculele de ozon.

În plus, la începutul acestui an, spre deosebire de alte perioade, vortexul polar arctic, perturbaţie atmosferică de joasă presiune, a fost extrem de puternic, mult mai intens decât de obicei şi cu o durată mai lungă. În astfel de condiţii, temperaturile din stratosfera arctică scad foarte mult, generând pierderi uriaşe în stratul protector de ozon al Terrei.

Mai 2020 – Stratul de ozon de la Polul Nord se reface spectaculos

Ziua Mondiala a Ozonului, Sursa Pinterest
Ziua Mondiala a Ozonului, Sursa Pinterest

În urmă cu câteva zile, specialiştii au anunţat că această gaură imensă în stratul de ozon de la Polul Nord este aproape închisă, fenomen produs într-o singură lună, şi acest fapt (desi nu se poate spune cu certitudine) nu are neapărat legătură cu diminuarea activităţilor umane din timpul pandemiei de COVID-19 sau cu scăderea nivelului de poluare, cum am fi tentaţi să credem, ci cu ciclurile climaterice anuale din această regiune. Concentraţia de ozon în stratosferă scade în perioadele reci şi creşte odată cu creşterea temperaturilor.

Este însă o situaţie temporară, pentru că oricând poate să reapară o astfel de breşă, având în vedere că, dincolo de anotimpuri, temperaturi, vânturi şi vortexuri polare, stratul de ozon, la nivel mondial, se reface doar cu 1-3% pe deceniu, începând cu anul 2000, şi că ar putea fi complet restaurat abia în jurul anului 2030, la Polul Nord, şi în jurul anului 2060, la Polul Sud, dacă omul se va dovedi responsabil faţă de mediu.

Natura are capacităţi uriaşe de regenerare, dar şi omul trebuie să schimbe ceva, in mod major, la nivelul conştiinţei individuale şi colective, să-şi amintească faptul că este parte şi nu stăpân al acestei lumi, că el este cel care a stricat echilibrul planetar prin poluare, prin efectul încălzirii globale, prin indiferenţă, prin risipă, în pofida faptului că, de pildă, teoretic, multă lume ştie că distrugerea stratului protector de ozon poate duce la boli grave, la diminuarea calităţii culturilor de plante, la distrugerea ecosistemelor, la anomalii climatice şi la alte consecinţe dramatice, care pot deveni de necontrolat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.