Super-seniorii sunt persoane speciale, oameni de 70, 80, 90 de ani, care, la o astfel de vârstă, manifestă o capacitate cognitivă, o vitalitate şi un dinamism excepţionale, calităţi similare cu ale celor mult mai tineri sau chiar superioare acestora, punând sub semnul întrebării ceea ce ştiinţa susţine despre fenomenul îmbătrânirii, al creierului în mod special.
Este un loc comun – oricât de dragi ar fi, pentru cei apropiaţi, părinţii, bunicii şi oricât de curajoşi ar fi aceştia când înaintează la cârma corăbiei timpului – că persoanele mai în vârstă devin mult mai vulnerabile din punctul de vedere al sănătăţii, funcţiile fiziologice scad, fapt care, în general, este adevărat, îl considerăm natural, face parte din structura noastră.
Există însă octogenari, nanogenari, super-seniorii, cum au fost numiţi, care îşi conservă o foarte bună stare de sănătate, bucurându-se din plin de calitatea vieţii lor, trăindu-şi cu plenitudine anii pe care îi au şi care au atras atenţia lumii ştiinţifice. S-au făcut studii, experimente, pe perioade îndelungate, pentru a se afla care este “secretul” lor.
În ultimele decenii, in pofida vieţii solicitante, stresante adeseori, speranţa de viaţă a crescut considerabil şi, prin urmare, şi conceptul de “oameni în vârstă” tinde să fie redefinit. Populaţia în vârstă de 85 de ani, de pildă, la nivel mondial, a crescut cu 231%.
În 33 de ţări, conform statisticilor, speranţa de viaţă este de 80 – 84 de ani şi chiar mai mult, ca în Spania, Suedia, Elveţia. Pe continentul american, speranţa de viaţă este de 72 – 81 de ani, iar în Africa, de numai 55 de ani.
Super-seniorii – performanţe intelectuale ca la 20 de ani
O echipă de neuropsihologi, de la Memory and Aging Center, al Universităţii California,, SUA şi de la Universitatea Northwestern, din Chicago, au realizat o serie de observaţii si studii, inclusiv pe baza unor tehnici RMN (Rezonanţă Magnetică Nucleară), pe un grup de super-seniori, cu vârste de peste 80 de ani, şi încă 12 persoane (grup de control), cu vârste sub 50 de ani, de-a lungul a 18 luni (unii subiecţi fiind urmăriţi chiar timp de un deceniu).
Super-seniorii nu numai că au manifestat o memorie foarte bună şi niciun semn de declin cognitiv, dar cortexul lor cerebral le permitea performanţe intelectuale similare cu ale unui tânăr de 20 de ani.
Cortexul cerebral este format din substanţa cenuşie, parte periferică a emisferelor cerebrale, ţesut nervos care conţine corpii celulari ai neuronilor şi care coordonează funcţiile nervoase complexe – motricitate, senzorialitate, sensibilitate, limbaj, memorie, conştiinţă.
Medicii ne spun că, de-a lungul vieţii, niciun alt organ din corpul uman nu se schimbă mai mult decât creierul. Până la vârsta de şase ani se dezvoltă de patru ori mai mult decât la naştere. De la naştere, până la vârsta adultă, îşi sporeşte exponenţial capacităţile şi funcţiile, apoi îmbătrâneşte.
Se mai ştie că îmbătrânirea creierului depinde de mulţi factori şi că, după 40 de ani, creierul începe să se “micşoreze”, iar după 70 de ani, acest proces este şi mai rapid. “Îmbătrânirea”creierului înseamnă scăderea masei cerebrale, contracţia producându-se în lobul frontal şi în hipocamp, producţia de mielină scade, de asemenea, încetinind funcţiile de procesare a informaţiei.
Diminuarea activităţii neurotransmiţătorilor duce la scăderea memoriei şi a capacităţii de a învăţa, predispune la depresie, procese considerate ca fiind “normale”. Cu toate acestea, în cazul super-seniorilor, fenomenul “imbătrânirii”creierului nu se produce. Super-seniorii îşi păstrează amintirile, abilităţile creierului intacte.
Ce spun studiile despre super-seniori
Desigur, calitatea vieţii, la vârsta senectuţii, ca şi până la acest moment, depinde de o mulţime de factori – nivelul de trai, de civilizaţie, educaţie, de stilul de viaţă. Studiile recente arată, însă, că mai există încă ceva special în cazul super-seniorilor, despre care medicii vorbesc din ce în ce mai insistent, în încercarea de a descifra mecanismele care îi fac “altfel” pe aceşti oameni.
Studiile celor de Universitatea Northwestern, din Chicago, arată că, la super-seniori, contracţia creierului este de aproximativ 1% pe an (faţă de ceilalţi, din grupul de control, la care contracţia a fost de 2,2%) şi că acest proces se înregistrează abia după 70 de ani.
Se presupune că ar fi vorba de un factor genetic care face ca super-seniorii să îmbătrânească mult mai lent, de vreme ce nu toţi dintre cei care au participat la experiment au avut mereu un mod de viaţă deosebit de sănătos şi nici nu se pune problema unui coeficient de inteligenţă ieşit din comun la unii sau la alţii.
Se mai crede (cercetările sunt în curs) că ar putea exista, în plasma sanguină, o substanţă care are o influenţă pozitivă majoră asupra reţelelor neuronale şi care ajută la menţinerea vitalităţii şi a capacităţilor cognitive până la vârste înaintate. S-ar putea ca şi alimentele bogate în Omega 3 să aibă o influenţă pozitivă remarcabilă.
În plus, mai toţi super-seniorii, cărora li s-au făcut teste legate de compoziţia sângelui, de volumul creierului şi de o mulţime de alţi factori asociaţi cu îmbătrânirea, au mărturisit că duc o viaţă dinamică, sunt mereu ocupaţi, sunt fericiţi cu vârsta lor, preţuiesc relaţiile cu familia şi cu cei apropiaţi, se hrănesc sănătos. Mai toţi au trăit, cel puţin în copilărie, într-un mediu natural foarte curat.
Super-seniorii – bătrâneţea nu este un naufragiu
S-a impus, în timp, o anumită mentalitate – că oamenii, la vârste înaintate, nu fac altceva decât să supravieţuiască. Super-seniorii, încă o enigmă pentru stiinţă, arată că se poate trăi până la vârste înaintate într-o excelentă formă fizică şi mentală. Este nevoie, printre altele, de un proiect de viaţă, şi la vârste înaintate, nu numai pentru a face faţă timpului, dar şi pentru a preveni apariţia unor boli degenerative, care aduc atâta suferinţă.
Există nenumărate exemple de super-seniori care demonstrează că ies din tipare, că bătrâneţea nu este un naufragiu. Americana Julia Hawkins, de pildă, la 101 ani, a bătut recordul mondial la inot, categoria 100 de metri, iar australianul Georges Corones a bătut recordul mondial, tot la inot, la 50 de metri liber.
Ciclistul francez Robert Marchand s-a retras din competiţii la vârsta de 106 ani, stabilind noi şi noi recorduri, iar persoane cu vârsta cuprinsă între 60 şi 80 de ani nu au ezitat să participe la Campionatul de fotbal din Africa de Sud.
O femeie din Singapore a lucrat în aceeaşi companie 69 de ani, ieşind la pensie la vârsta de 82 de ani, iar un chirurg rus, în vârstă de 89 de ani, care a efectuat, până acum, 10 000 de intervenţii chirurgicale, continuă să facă patru astfel de operatii pe zi. Şi astfel de exemple se înregistrează mereu, în toate părţile lumii.
Nimeni, în niciun caz, nu trebuie să întoarcă spatele vieţii…
Super-seniorii sunt dovada că trebuie schimbat modul în care sunt percepute vârstele a treia, a patra, că viaţa trebuie gândită altfel, şi de fiecare în parte, şi de către ceilalţi, cu toate implicaţiile psihologice, sociale, economice, politice. Societatea, în întregul ei, acum, când adolescenţa se prelungeşte, când cuplurile se consolidează mai târziu, când copiii se nasc mai târziu, ar trebui să-şi revizuiască reperele, acordând prioritate calităţii vieţii oamenilor, pentru ca oamenii să nu se teamă că îmbătrânesc.
Până când specialiştii vor dezlega “enigma” super-seniorilor, să nu pierdem din vedere că felul în care o persoană gândeşte despre propria viaţă poate deveni o profeţie auto-implinită, în sensul că o convingere (favorabilă sau nu) se poate îndeplini, pentru că cel care are credinţa respectivă se poartă ca şi cum aceasta ar fi adevărată.
Scriitorul portughez Jose Saramago spunea că: “Bătrâneţea începe atunci când dispare curiozitatea”, iar Eleanor Roosevelt, soţia preşedintelui american Franklin Delano Roosvelt, una dintre cele mai influente femei din secolul al XX-lea, mărturisea că “nu ar putea fi fericită la nicio vârstă stând lângă şemineu, doar privind lumea din jur. Viaţa a fost oferită pentru a fi trăită. Nimeni, în niciun caz, nu trebuie să întoarcă spatele vieţii”.
