Surpriza, agreabilă sau dezagreabilă, este cea mai scurtă emoţie, care se manifestă în împrejurări neaşteptate, neprevăzute, ciudate, care nu au fost anticipate în niciun fel sau care au fost anticipate greşit, şi care, de obicei, reprezintă prologul unei alte emoţii – bucurie, revoltă, furie, stupefacţie, tristeţe etc., în funcţie de împrejurări.
În fiecare zi, fiinţa umană exprimă o gamă diversă de emoţii, reflex al personalităţii fiecăruia, care condiţionează acţiunile, reacţiile faţă de ceilalţi, comportamentul în general, constituie motorul sau impedimentul deciziilor cotidiene. Învăţând să indentificăm corect aceste emoţii, să le înţelegem şi să le controlăm, putem face un pas important în cunoaşterea de sine, în abilitatea de a-i cunoaşte pe ceilalţi şi de a dezvolta o inteligenţă emoţională fără de care personalitatea unui om ar fi incompletă.
Surpriza şi mecanismele fiziologice care o declanşează
Paul Ekman, psiholog american, inclus în “Top 100 cei mai influenţi psihologi ai secolului al XX-lea”, de către “Review of General Psychology”, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai emoțiilor, a identificat surpriza ca fiind una dintre cele șase emoții fundamentale universale (alături de bucurie, tristețe, frică, furie și dezgust).
În psihologie, surpriza este definită ca o reacție emoțională la o discrepanță între ceea ce anticipăm și ceea ce se întâmplă efectiv, care apare atunci când un eveniment este neașteptat, brusc și diferă semnificativ de așteptările noastre. Este caracterizată printr-o reacție fiziologică rapidă, care se declanșează în câteva fracțiuni de secundă, menită să pregătească organismul pentru a procesa rapid informația nouă.
Mecanismul fiziologic al surprizei
Creierul nostru are un “sistem de predicție” – anticipează permanent ce urmează să se întâmple, pe baza experiențelor anterioare. Când apare un eveniment neașteptat (un sunet brusc, o veste, o apariție neanticipată etc.), există o discrepanță între predicție și realitate (“prediction error”).
În astfel de împrejurări, se activează o serie de structuri şi mecanisme cerebrale – amigdala (parte a creierului, responsabilă cu emoţiile, situată adânc în lombul tmporal) detectează rapid noutatea și semnalizează intensitatea emoțională. Hippocampul (aflat în partea mediană a lobului temporal) compară informația nouă cu memoria stocată. Cortexul prefrontal reevaluează situația și decide reacția adaptativă (luptă, fugă, explorare). “Substantia nigra” (cu rol în recompensă şi mişcare) și nucleul accumbens (legat de motivaţie, aversiune, recompensă, dependenţă) se activează când surpriza e asociată cu ceva plăcut, sporind atenția.
Răspunsul fiziologic este imediat – pupilele se dilată (pentru a primi mai multă informație vizuală), sprâncenele se ridică, ochii se măresc (pentru o vedere mai largă), gura se deschide (facilitând inspirația bruscă de aer şi pregătirea pentru acțiune), inima bate mai repede, tensiunea arterială crește ușor.
Surpriza este emoția de bază cu cea mai scurtă durată (câteva secunde). După momentul inițial, surpriza se transformă rapid într-o altă emoție – bucurie, frică, furie, tristețe – în funcție de interpretarea evenimentului.
Aşadar, surpriza este un “sistem de alarmă cognitivă”, care apare când realitatea contrazice așteptările, activează instantaneu zone din creier responsabile cu detectarea noutății și declanșează reacții fiziologice rapide, pentru a ne ajuta să procesăm situația.
Surpriza – impactul în viaţa personală, profesională, socială
Surpriza nu este doar o emoție pasivă, ci are efecte puternice (pozitive sau negative) asupra modului în care gândim și acționăm:
In viața personală
În viaţa personală, surprizele plăcute (cadouri, gesturi neașteptate, vești bune) pot intensifica relațiile, pot genera bucurie şi satisfacţie, stimulează recunoştinţa și pot întări încrederea. Cele neplăcute (vești șocante, evenimente neașteptate) scad sentimentul de control asupra realităţii, pot cauza stres, anxietate sau chiar traumă. În ambele cazuri însă, surpriza acționează ca un “reset cognitiv” – întrerupe automatismul zilnic și ne obligă să reevaluăm rapid situația.
In viața profesională
În mediul de lucru, surprizele pot apărea sub formă de schimbări bruște (decizii de management, oportunități neașteptate, crize). Impactul pozitiv constă în faptul că stimulează creativitatea, motivaţia și adaptabilitatea. Situațiile neprevăzute îi ajută pe oameni să-și dezvolte abilități de rezolvare a problemelor.
Impactul negativ se referă la împrejurările în care prea multe surprize (neplăcute) pot genera insecuritate, neîncredere, anxietate și scăderea motivației şi a performanţei.
In viața socială, in marketing
Surpriza joacă un rol esențial în dinamica interacțiunilor sociale – surprizele pozitive pot întări legăturile (de exemplu, organizarea unei petreceri surpriză, un compliment neașteptat etc.). În același timp, surprizele negative (de pildă, trădarea unei persoane de încredere) pot duce la ruperea relațiilor.
Pentru că surpriza atrage întotdeauna atenția și nu poate fi ignorată, este utilizată frecvent în comunicare, marketing, artă și storytelling. În marketing, de exemplu, nu este vorba numai de a surprinde consumatorul cu un produs nou, ci şi de a avea în vedere design-ul , ambalajul etc., astfel încât efectul de surpriză să ducă la dorinţa/ impulsul de a cumpăra.
Prin urmare, în orice situaţie, surpriza este un accelerator emoțional – poate să amplifice foarte mult trăirile, fie în bine, fie în rău. Totul depinde de context și de valența pozitivă sau negativă a evenimentului.
Surpriză versus uimire
În limbajul obişnuit (chiar şi în dicţionare), “surpriz㔺i “uimire” sunt folosite/ explicate adesea ca sinonime. În realitate, între cele două cuvinte şi realităţile pe care le denumesc există diferenţe clare.
Dacă “surpriza” este o emoţie de bază, universală, de scurtă durată, care se transformă rapid în altă emoţie, “uimirea” nu este o emoție de bază, ci, mai degrabă, o stare complexă, de mai lungă durată (minute, ore, chiar zile, dacă rămâi fascinat de ceva), care combină surpriza cu interesul și curiozitatea. Apare atunci când ceva este neobișnuit, misterios sau impresionant, dar nu neapărat brusc sau șocant.
Uimirea implică procesare cognitivă mai profundă – pornește uneori din surpriză, dar reflectăm asupra a ceea ce vedem, încercăm să înțelegem. Poate avea nuanțe estetice, filosofice sau spirituale.
Vezi, de exemplu, pentru prima dată, aurora boreală – nu doar că te surprinde, ci rămâi uimit, contemplând frumusețea fenomenului. La fel se poate întâmpla în faţa unei opere de artă, la un spectacol, în fata anumitor aspecte ale realităţii, care emoţionează prin ceva special, unic, grandios. Este o emoţie pozitivă, cu efect transformator.
Un teolog şi filosof din secolul trecut, Abraham Joshua Heschel, spunea că “omul este capabil să privească lumea cu două facultăți – cu rațiunea și cu uimirea. Prin prima încearcă să explice sau să adapteze lumea la conceptele ştiute, prin a doua caută să-şi adapteze mintea la lume. Uimirea, mai mult decât îndoiala, este rădăcina cunoașterii”.
Psihologii recomandă chiar să ne creăm, pe cât posibil, “doza zilnică de uimire”, pentru a ne îmbogăţi viaţa, cunoaşterea, starea de spirit – călătorii, plimbări în mijlocul naturii, vizite la galerii de artă, vizionare de spectacole, explorarea unui subiect din orice domeniu, observarea oamenilor talentaţi, lecturi despre povesti de succes, cultivarea unei minţi şi atitudini deschise în raport cu realitatea imediată etc.
Surpriza – un privilegiu si o provocare…
Cat despre surprize… “Viața este o mare de surprize și este atât un privilegiu, cât și o provocare să reacționezi la lucruri și evenimente și să găsești răspunsurile corecte la întrebări mai mult sau mai puțin dificile. În acest proces, însă, ar putea fi înțelept să ne schimbăm mai întâi percepția și modul de a privi lucrurile, înainte de a schimba în mod persistent lucrurile și de a le altera amprenta.” (Erik Pevernagie, “Viața acolo, afară”)
