Ţara Chioarului este una dintre regiunile istorice ale României, fiind delimitate de lanţul de munţi Oaș – Gutâi – Țibles (nord), Platforma Someşană (sud), valea râului Someș (vest) şi dealurile care separă Țara Lăpuşului şi Baia Mare (est).
Cea mai importantă cetate care a aparţinut de Țara Chioarului a fost Cetatea Chioarului sau Cetatea de piatră, a doua denumire provenind de la cuvântul maghiar „Kovar”, alcătuit din alte două cuvinte: „ko” (piatră) şi „var” (cetate). Deşi cetatea a fost prima dată atestată documentar în anul 1319, numele regiunii istorice a apărut în documente abia în anul 1367, fiind menţionată drept „Castrum Kewar”.
Istoria Ţării Chioarului este strâns legată de Cetatea Chioarului, care a jucat un rol militar semnificativ. Între secolele XIII – XV, cetatea a fost una dintre cele mai importante din această zonă, pentru că era foarte greu de cucerit. Pe lângă zidurile de incintă, cetatea era apărată şi de formele de relief: dealul pe care era amplasată era înconjurat de Valea Lăpuşului, aceasta asigurând apărarea a două treimi din fortificaţie.
În anul 1405, Țara Chioarului avea 45 de aşezări, un secol şi jumătate mai târziu numărul ajungând la 67 de sate sau chiar 80, potrivit unor istorici. Chiar dacă în secolul al XIV-lea cetatea a fost cucerită de maghiari, aşezările din regiunea istorică au fost de la bun început aproape în întregime româneşti.
Doar două sate erau maghiare, Lapusel şi Berchez. Există păreri conform cărora ungurii au fost cei care s-au stabilit primii aici, însă alţi istorici contrazic acest lucru, deoarece astfel de evenimente nu sunt menţionate în documente. Se spune chiar că primii locuitori, de origine maghiară, ar fi fost grăniceri, însă nici acest lucru nu este susţinut de acte oficiale.
În secolul al XVII-lea, în a doua jumătate, Țara Chioarului ajunge în posesia familiei Teleki, devenind importantă în contextul mişcărilor sociale ce au avut loc în special după ce habsburgii au cucerit teritoriul. Distrugerea Cetăţii Chioarului a fost cauzată chiar de aceste mişcări sociale, pentru că habsburgii au vrut să evite o altă regrupare de forţe. Astfel, regiunea istorică a pierit odată cu cetatea, care a fost distrusă chiar cu ajutorul prafului de puşcă pe care îl depozita.
Chiar dacă Țara Chioarului nu a fost atât de mult cercetată ca Maramureşul istoric, este o regiune istorică deosebită. Se remarcă prin tradiţiile păstrate din generaţie în generaţie, prin portul popular, dar şi prin folclorul care însoţeşte toate evenimentele importante din viaţa unui om. De asemenea, relieful din această zonă este unul special, atrăgând mii de turişti anual.
Pe lângă obiectivele din Baia Mare, Țara Chioarului se mândreşte şi cu două biserici de lemn, care au fost incluse de UNESCO pe lista Patrimoniului Cultural Mondial. Acestea se află în satele Plopiş şi Surdești, fiind veritabile exemple de arhitectură maramureşeană.
Țara Chioarului nu este doar un loc al istoriei scrise, ci și al celei trăite. Cultura și tradițiile locale, împletite cu peisajele naturale, oferă o experiență unică oricărui vizitator. De la tradițiile păstrate în satele din regiune, la ospitalitatea localnicilor, fiecare element contribuie la povestea vibrantă a acestui loc.
