Urșii de apă sunt nevertebrate microscopice care aparțin încrengăturii Tardigrada. Aceste animale foarte mici sunt într-o varietate de 600 de specii numite simplu – tardigrade. Au forme interesante, sunt destul de rotunjoare, au mișcări greoaie, trăiesc în apele dulci și sărate din toată lumea.
Habitatul și distribuția urșilor de apă
Tardigradele sunt considerate printre cele mai rezistente ființe vii, datorită capacității lor de a intra într-o stare latentă numită criptobioză.
Numele lor de urșii de apă vine de la forma corpului dolofană, cu aspect de urs grăsuț cu picioare. Animalele tardigrade sunt răspândite în diverse habitate terestre umede, în zone mlăștinoase, în șanțuri, pe mușchiul umed ce crește pe acoperiș, în licheni, pe fundul mării, în iazuri, bălți, ape stătătoare, in sol și nisip umed, în ape lin curgătoare și tot felul de cotloane cu apă.

Caracteristicile morfologice ale tardigradelor
Urșii de apă rezistă destul de bine la secetă, au capacitatea de a intra într-o stare specifică de inactivitate și de a și-o menține astfel mulți ani. Unele specii sunt reprezentate de masculi și femele, iar altele doar de femele, acestea sunt partenogenetice. Reproducerea la animalele microscopice tardigrade se face prin depunerea de ouă. Larvele au lungimea corpului foarte mica, de cca. 0,05 mm.
Majoritatea speciilor tardigrade adulte au corpul scurt, cu lungimea de 0,1-1,5 mm. Prezintă patru segmente și patru perechi de picioare prevăzute cu clești sau gheare. Corpul este protejat de o cuticulă și toate speciile pot năpârli la o anumită perioadă de timp. Se bănuiește că tardigradele pot trăi și 50 de ani.

Hypsibius dujardini
Una din cele mai comune specii din încrengăntura Tardigrada este Hypsibius dujardini, care poate supraviețui într-o stare de deshidratare, din cauza lipsei apei. În caz de secetă are capacitatea de a-și închide metabolismul și de a sta într-o stare inactivă, o perioadă extrem de îndelungată de timp.

Halobiotus crispae
O altă specie este Halobiotus crispae care are corpul alungit, prevăzut cu patru perechi de picioare, fiecare are câteva gheare. Această specie se hrănește cu celulele algelor sau ale altor plante sau resturi vegetale, dar pot exista și specii care sunt adeptele unui stil de viață parazitar pe nevertebratele din apa mărilor și a oceanelor.
Potrivit cercetătorilor pot supraviețui la minus 200 de grade Celsius, dar și la radiații, pot exista în Antarctica. De asemenea, la fel ca și alte specii de tardigrade și aceasta poate supraviețui mulți ani în stare de deshidratare, în acest caz până la zece ani.
Reproducerea și ciclul de viață al tardigradelor
Tardigradele se reproduc atât pe cale sexuală, cât și asexuală, prin partenogeneză. Un ciclu complet de viață durează între câteva săptămâni și câțiva ani, în funcție de condițiile de mediu. Femela depune ouăle în interiorul exoscheletului său în timpul năpârlirii, iar larvele emerg cu un număr complet de celule, crescând doar prin extinderea dimensiunii acestora.
Importanța tardigradelor în știință
Datorită capacității lor unice de a supraviețui în condiții extreme, tardigradele sunt studiate intensiv de oamenii de știință pentru a înțelege mecanismele lor de adaptare. Cercetările sugerează că aceste organisme pot oferi indicii despre posibila existență a vieții pe alte planete.
În plus, proteinele tardigradelor sunt studiate pentru utilizări medicale, în special în protejarea celulelor umane împotriva radiațiilor și în conservarea organelor pentru transplant.
Video – Animale microscopice din încrengătura Tardigrada: