Denumită oficial Republica Decocratică a Timorului de Est ea se află în Asia de Sud, învecinată cu Australia, Insulele Lessor Sunda și arhipelagul Indonezian. Limbile oficiale vorbite sunt portugheza și tetum, iar sub aspect administrativ, țara se împarte în 13 districte care, la rândul lor se divid în 65 de subdistricte.

Din punct de vedere politic, insula este împărţită între două state, Timorul de Vest – Timor Barat – care are o suprafaţă de 19.000 de kilometri pătraţi, cu două milioane de locuitori, şi aparţine de provincia Nusa Tenggara Timur – Indonezia – şi Republica Democrată Timorul de Est, cu o suprafaţă de 15.007 kilometri pătraţi şi o populaţie de aproximativ un milion de locuitori, având capitala la Dili. Insula a fost împărţită între olandezi şi portughezi, în anul 1859. Timorul de Vest a fost numit şi Timorul Olandez, după care a devenit Timorul Indonezian. Timorul de Est a fost colonie portugheză până în 1975. Insula este locuită de indigeni melanezieni. În trecut exporta lemn de santal, sclavi, miere şi ceară. În 1789, acolo au ajuns supravieţuitorii celebrei revolte de pe nava Bounty.  

Capitala și cel mai mare oraș al țării este Dili, o zonă urbană de mici dimensiuni, situată pe coasta nordică a Timorului. În jurul capitalei Dili se găsește un teritoriu misterios și deosebit de frumos, unde plajele nepopulate, conduc înspre pădurile tropicale dense, iar munții coboară până pe malurile oceanului.

Vizitatorii acestei țări exotice ar trebui să se înarmeze cu medicamente ce combat înțepăturile țânțarilor, regiunea fiind inclusă în arealul infectărilor cu malarie.

În partea de est a țării se află ținuturile Paitchau și Iralaro unde se găsește cea mai importană rezervație naturală a țării – Nino Konis Santana, cu păduri tropicale, plante rare și specii de animale pe cale de dispariție. Partea de nord este dominată de un număr impresionant de recife de corali. Spre sudul țării se află unul dintre cele mai frumoase regiuni ale țării, orașul Ainaro ce atrage turiștii prin intermediul peisajelor naturale, cu zone montane învăluite în plantații de cafea. În apropierea capitalei se află orașul Aileu ce deține plantații de orez și livezi de legume.

Una dintre cele mai importante atracții turistice din Timorul de Est este Cristo Rei, statuia de 30 de metri înălțime reprezentându-l pe Iisus, a doua cea mai mare statuie de acest gen din lume, rivalizând cu faimosul „Cristo Redentor” din Rio de Janeiro.

Spre est se află cel de-al doilea oraș al țării, Baucau, unul dintre centrele economice și administrative ale țării. Orașul merită vizitat pentru clădirile arhitecturale de influență coloniale, dar și pentru frumoasele plaje pe care le găzduiește.

Cea mai bună perioadă de vizită a Timorului de Est, mai ales pentru a experimenta apele sale calde, pline de specii de pești tropicali, pisici de mare, broaște țestoase și rechini, este în sezonul umed, ce se desfășoară de la sfârșitul lunii aprilie până în iulie, atunci când vremea este caldă, iar scufundările în apele de lângă țărm se pot efectua în cele mai bune condiții.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ