Despre Santorini se spune că este “perla neagră a Mării Egee”, nume datorat plajelor sale vucanice, cu nisip închis la culoare, care contrastează cu albastrul mării şi al cerului şi cu albul imaculat al caselor de pe insulă.
Majoritatea plajelor din Santorini sunt acoperite de un amestec de nisip şi pietriş negru, o combinaţie mai puţin întâlnită pe alte plaje, care a luat naştere în urma activităţii vulcanice din zonă. Cu toate acestea, plajele din insula Santorini sunt iubite şi căutate de către turişti pentru apa limpede, panorama de vis şi posibilitatea de a practica sporturi acvatice, ca windsurfing sau schi nautic. Pentru cei pretenţioşi, există totuşi şi câteva plaje unde predomină nisipul, situate în sudul insulei.
Insula grecească Santorini are atât plaje populare, pline de terase, unde se găsesc umbrele şi şezlonguri de închiriat, cât şi plaje retrase, neamenajate, pentru persoanele care doresc să se bucure de intimitate, într-un cadru mai sălbatic. Indiferent de categoria din care faceţi parte, cu siguranţă, pe această insulă veţi găsi cel puţin o plajă care să vă meargă la suflet. Iată câteva recomandări de plaje pe care nu trebuie să le rataţi, dacă vă petreceţi vacanţa în Santorini:
Plaja Kamari
Plaja Kamari se întinde pe o lungime de aproximativ 5 kilometri pe coasta de est a insulei şi este cea mai mare şi mai bine amenajată din Santorini. Beneficiază de distincţia Blue Flag (steag albastru) care semnalizează plajele de calitate, cu apă curată, nepoluată, facilităţi pentru turişti, puncte de prim ajutor şi condiţii de siguranţă.
Este o plajă foarte populară, fiind mărginită de hoteluri cu piscine mari, taverne, baruri, magazine şi restaurante atât cu specific grecesc, cât şi internaţional. În plus, iubitorii de sporturi marine au la dispoziţie o paletă vastă de activităţi şi pot practica windsurfing, kitesurfing sau se pot plimba cu barca. Kamari este o plajă accesibilă, aflându-se la 9 kilometri de capitala Fira. La Kamari se poate ajunge uşor cu maşina sau cu autobuzele, acestea circulând frecvent mai ales în timpul verii.
Plaja Roşie
Situată în apropiere de localitatea Akrotiri, plaja Roşie oferă o privelişte spectaculoasă, diferită de cea din alte locuri. Numele său nu provine de la nisipul roşu, aşa cum probabil aţi fi tentaţi să credeţi, ci de la peretele din spatele ei, cu stâncile vulcanice de culoare roşiatică. Plaja este acoperită cu nisip negru şi pietricele având forme ingenioase, sculptate de valurile neobosite ale mării.
Nu este o plajă mare şi nici foarte amenajată, însă mulţi turişti vin să o viziteze tocmai din acest motiv. Aici, nu există taverne sau localuri aglomerate, ci te poţi bucura, în linişte, de peisajul sălbatic. Plaja Roşie se află cam la 10 minute de mers pe jos de Akrotiri, din zona săpăturilor arheologice. De asemenea, se poate ajunge cu barca din Perrisa sau Akrotiri.
Plaja Monolithos
Amplasată pe coasta de est a insulei, în partea de nord a localităţii Kamari şi în apropierea aeroportului, Monolithos reprezintă una dintre cele mai liniştite plaje din Santorini, cu nisip fin şi ape mai puţin adânci. Este o plajă ideală pentru familiile cu copii, dar şi pentru amatorii de sporturi acvatice. Se pot închiria umbrele şi şezlonguri, iar în zonă se află câteva taverne şi hoteluri, însă există şi o porţiune de plajă mai sălbatică.
Plaja Perissa
Aflată la adăpostul muntelui Profetul Ilie care o delimitează la nord, plaja Perissa este protejată de vânturile puternice din Santorini, fiind una dintre cele mai apreciate plaje de pe insulă. Este o destinaţie perfectă pentru cei care călătoresc cu un buget redus, aici existând şi un camping, pe lângă hoteluri şi pensiuni ieftine. În apropiere de plajă, se găsesc numeroase restaurante şi baruri. Ca şi în cazul altor plaje, şi la Perissa există posibilitatea practicării unor sporturi de apă.
Plaja Perivolos
Mergând spre sudul insulei, din Perissa se poate ajunge la o plajă liniştită, şi anume Perivolos, situată la aproximativ 3 kilometri. Aceasta este, practic, o continuare a plajei Perissa şi reprezintă una dintre cele mai bine organizate plaje din Santorini, oferind numeroase posibilităţi de practicare a sporturilor marine, ca windsurfing, scufundări şi schi nautic. Plaja cu nisip cenuşiu din Perivolos este presărată cu numeroase pietricele negre, astfel că aceasta şi-a atras numele de „Plaja Neagră”.
Plaja Vourvoulos
În partea de nord-est a insulei Santorini, aproape de pitorescul Imerovigli, se întinde plaja Vourvoulos care ocupă o lungime de câţiva kilometri de-a lungul coastei. Este destul de sălbatică şi nu foarte frecventată de turişti, astfel că reprezintă locul potivit pentru cei care îşi doresc o vacanţă în intimitate şi linişte. Pe plaja Vourvoulos, există o singură tavernă unde pot fi servite preparate pescăreşti. În unele zone, puteţi găsi şi nisip fin, însă vântul este extrem de puternic.
Plaja Eros
Situată lângă localitatea Vlihada, plaja Eros este una dintre cele mai puţin cunoscute plaje din Santorini, deşi este bine amenajată, cu şezlonguri, umbrele, hamace şi chiar şi un bar cu muzică în surdină, de unde pot fi comandate băuturi. Plaja este accesibilă cu maşina: de pe drumul spre Vlihada se urmează indicatorul spre barul Theros. Drumul trece printre stânci şi este plin de praf, însă merită să-l străbateţi pentru a vă bucura de această plajă. Plaja Eros are nisip şi pietricele mici de culoare neagră, fiind locul perfect pentru turiştii aflaţi în căutarea unei oaze de relaxare.