Trenul Regal, din orașul Delhi, este un tren turistic foarte special, fiind folosit în trecut doar de capete încoronate, sus-puse (maharajahi, vicergi sau guvernatori).

Timp de o săptămână, trenul Regal poartă turiștii spre forturile, palatele și splendoarea unei epoci apuse din istoria Rajasthanului. Turiștii îmbarcați în ,,Palatul-pe-roți” pot admira palate reflectându-se idilic în apa lacurilor, temple și forturi din marmură albă sau din gresie roșie, mulțimi de bărbați purtând turbane multicolore, mustăți răsucite și femei în rochii vaporoase, cu brățări de argint la glezne, funde împletite în păr. Calea ferată își deschide drum, șerpuind prin văi și câmpii, spre cele mai îndepărtate ținuturi întinse ale Indiei.

Cei care participă la acest tur nostalgic al Rajasthanului în trenul de lux descoperă cu uimire tradițiile acestor locuri minunate, fortărețele din deșert și palatele de pe marginea lacurilor. Turistul încă mai poate să încalece elefanți împodobiți cu șei aurite și încărcate de ceaprazuri sau să locuiască în palate fantastice, acum transformate în hoteluri.

Trenul Regal, o creație a Căilor Ferate Indiene, cu coridoare largi și saloane bogat decorate, amintește ,,spiritul” foștilor călători de altădată. Vagoanele, uitate și neglijate, au fost recuperate în anul 1981, readuse la vechea lor splendoare și transformate în ,,hotel pe roți”.

Coridoare in trenul regal

Trenul este tras de o locomotivă cu abur, purtând numele exotic ,,Regina deșertului”; el oferă spațiu pentru aproximativ 80 de persoane în cele 12 vagoane tapisate în catifea roz, decorate cu perdele brodate cu argint sau dimpotrivă, cu tapiseria purpurie, mânere și alte ornamente din alamă și draperii împodobite cu fir de aur. Trenul Regal are 56 de cabine duble (de lux și superlux), fiecare cu aer condiționat, baie și televizor, două restaurante unde mâncarea și bautura sunt servite de ospătari cu turbane colorate.

Cabinele de superlux au un living spațios, cu pat acoperit de cuvertura din mătase frumos lucrată și draperii din catifea, mobilier din lemn sculptat fin; canapeaua, scaunul și masa de scris sunt foarte confortabile. Cabinele de lux au mobilier elegant cu tapiserie din mătase, în diferite culori și texturi.

Servicii oferite de Trenul Regal

Serviciile din trenul Regal

Trenul Regal este dotat cu cele mai bune servicii de spa care oferă soluții de relaxare, produse de îngrijire personală pentru păr, piele și corp, diferite masaje și terapii, soluții de revitalizare. De asemeni, oferă servicii de spălătorie, cutie poștală, seifuri pentru obiecte de valoare, case de schimb valutar, o gamă variată de jocuri, reviste, cărți și diferite alte publicații, suvenire speciale pentru turiști (halbă de bere, casetă pentru bijuterii din piele, ramă foto, carnețele cu pictura trenului pe copertă, cămăși, șepci, etc. ).

Citește și:  Kos, insula bicicletelor

Cele două restaurante existente în trenul Regal prezintă o gamă bogată de delicatese din bucătăria Rajasthanului, indiană și chineză. De plafon, sunt suspendate frumoase lampadare de cristal. Barurile sunt făcute din lemn și cristal și complet echipate cu cele mai rafinate băuturi, din cele mai bune branduri de Whisky, Scotch, Rom, Vodka, Cognac, vinuri și șampanie. Totul este făcut cu mult gust, sub raport estetic, fiind personalizat, începând de la tacâmuri și până la oalele special concepute.

Unul din vagoane are plafonul ornamentat, din lemn de tek din Birmania și veranda deschisă. Pereții sunt împodobiți cu frize, miniaturi și oglinzi cu rame sculptate.

Fiecare vagon al trenului Regal are capacitate pentru opt persoane, în cupeuri de câte doi; el dispune, de asemenea, de două băi, un salon elegant mobilat, o cabină pentru servit masa, o minibucatarie, doi însoțitori și muzică în surdină. Trenul mai are în componență un vagon distinct care cuprinde un bar, salon, sufragerie, bibliotecă și chiar o cameră unde se pot juca copiii. Toate mobilele sunt frumos tapisate cu mătase, fiecare cupeu are covoare moi, candelabre și ventilatoare electrice montate în plafoanele ultra-decorate.

Trenul Regal, numit și ,,Trenul nostalgiei”, despre care se spune că poate rivaliza cu orice hotel de cinci stele, poartă turiștii mai aproape de inima acestei țări numite India, respectându-le în același timp intimitatea (din dispoziția maharajahilor, vagoanele nu comunică unul cu altul).

Călătoria pe timp de noapte este punctată de zilele de interes turistic, petrecute, pe rând, la Jaipur (Orașul Roz, fondat în anul 1727 de Maharaja Jai Singh II și pictat în roz, în anul 1881, în așteptarea vizitei prințului de Wales), Udaipur, Haldighati și alte locuri importante. Este inclus și Jaisalmer, loc desprins parcă din ,,1001 de nopti”, oraș pe care, în vechime, poziția sa strategică, la răscrucea drumurilor caravanelor de cămile dinspre India spre Asia Centrală, l-a transformat dintr-o oază exotică, într-un loc fabulos de bogați.

Urmează popasuri la Jodhpur (considerat al doilea oraș, ca marime, din Rajasthan), Bharatpur – unde turiștii se pot relaxa în atmosfera senină a unuia dintre cele mai frumoase sanctuare ale păsărilor din lume, populat de pescăruși cu pieptul alb, berze, pelicani și rarii cocori siberieni – și, ca o încununare a călătoriei, piesa de rezistență: Agra. Nicio călătorie în India nu poate fi socotită încheiată, dacă nu ai vizitat acea minune a lumii, ridicată ca un monument în cinstea dragostei – Taj Mahalul.

O călătorie cu Trenul Regal lasă turiștilor amintiri frumoase, de neuitat.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.