12 orașe, peste 50 de oameni implicați, 346.293 de vizualizări, 9201 aprecieri și 549 de comentarii pe rețelele de socializare. Acestea sunt, până la acest moment, cifrele campaniei „Tu de ce îți ♥ orașul?”. Și suntem abia la început.

Însă toate aceste statistici pălesc în fața poveștilor pe care oamenii din diverse orașe ale țării ni le-au oferit. Poveștile lor devin poveștile orașelor de care aparțin, declarații scrise în fața unui obiectiv ce surprinde câteva momente de sinceritate.

Tu de ce iti iubesti orasul? o campanie descoperimlumeaimpreuna.ro

De fapt, motorul campaniei este dorința oamenilor de a spune povestea orașelor de care aparțin. Iar orașele din România au, cu siguranță, povești ce încă nu au fost spuse. Nu vom cunoaște cu adevărat un oraș, dacă nu vom traversa o stradă laturalnică, dacă nu vom intra într-o băcănie aflată într-un cartier îndepărtat sau dacă nu ne vom pierde printre oameni.

Să ne imaginăm mai bine un oraș despre care nu știm nimic: cel puțin o persoană care locuiește acolo va avea răbdarea să ne zică o poveste. Și s-ar putea spune că un oraș nu este asemenea oamenilor — primul continuă să trăiască, însă ceea ce îl definește sunt tocmai poveștile oamenilor. Noi vrem să știm motivele pentru care oamenii își iubesc orașele în care locuiesc sau din care au plecat, dar de care încă se simt legați cumva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.