Turnul de fildeş – sensul şi originea expresiei. O “filosofie” despre un fel de a fi în lume

Turnul de fildeş este o expresie al cărei sens s-a schimbat imprevizibil de-a lungul timpului, de la un înţeles religios iniţial, la unul filosofico-literar, în epoca modernă, şi, astăzi, mai degrabă unul peiorativ.

Expresia a devenit populară, în lumea literaturii şi a criticii literare, în secolul al XIX-lea, când scriitorul francez Charles-Augustin Sainte-Beuve a folosit-o pentru a descrie atitudinea poetului Alfred de Vigny, care se retrăsese din viața publică, pentru a se dedica studiului şi creaţiei.

Alfred de Vigny, unul dintre scriitorii reprezentativi ai romantismului francez, autor al unei poezii filosofice despre destin, timp, încercările vieţii, credea că artistul trebuie să se detașeze de lume pentru a-şi exprima idealurile – “L’artiste doit être comme le prêtre: à part”/ “Artistul trebuie să fie precum preotul: în afara (tumultului vieţii)” – aşa cum mărturiseşte în jurnalul său (“Journal d’un poète”).

Astfel, “turnul de fildeș” (fildeşul, un material “nobil”, “ornamental”, “fără folos constructiv”, cum spunea scriitorul Henry James), în epoca romantică, a devenit o metaforă referitoare la retragerea intelectualului din lume, în favoarea contemplației, artei și idealurilor înalte. Sainte-Beuve nu este însă autorul acestei metafore, ci doar al sensului referitor la condiţia scriitorului care refuză zgomotul, agitaţia, graba, superficialitatea lumii în care trăieşte, pentru a se ridica în “sferele înalte” ale gândirii, meditaţiei şi reveriei.

Turnul de fildeş – originea expresiei

Originea expresiei “Turnul de fildeş” (cu alt înţeles) este mult mai veche decât secolul al XIX-lea, se află în textul biblic, în Vechiul Testament, în “Cântarea Cântărilor”, atribuită regelui Solomon – un elogiu pe care regele îndrăgostit îl aduce iubitei sale, Sulamita, dar pe care unii exegeţi ai Bibliei îl interpretează ca o alegorie a iubirii dintre Dumnezeu şi discipolii săi.

În capitolul 7, versetul 4, din “Cântarea Cântărilor”, “turnul de fildeş” este o metaforă prin care Solomon descrie frumuseţea şi nobleţea iubitei – “Gâtul tău este ca un turn de fildeș...”.

În tradiția creștină, mai ales în cea catolică, acest vers a fost reinterpretat ca o referință simbolică la Fecioara Maria, sugerând puritatea, noblețea și inaccesibilitatea ei spirituală. Astfel, „turnul de fildeș” a fost folosit în “Litania Lauretană”, drept una dintre invocațiile aduse Mariei: “Turris eburnea” (“Turn de fildeș”).

Turnul de fildeş – evoluţia sensului şi a opiniilor în epoca modernă

În lumea literaturii, în afară de romanticul Alfred de Vigny, nenumăraţi alţi scriitori au făcut trimitere, într-un mod mai mult sau mai puţin aluziv, la “Turnul de fildeş”. De exemplu, Marcel Proust, în cea mai cunoscută operă a sa, “În căutarea timpului pierdut” (un ciclu de şapte volume publicate în perioada 1913-1927), descrie procesul creației ca o retragere în sine.

Deși Proust nu folosește explicit expresia “Turnul de fildeș”, atitudinea naratorului sugerează ideea că lumea exterioară poate fi, în mare măsură, un obstacol în calea introspecției și revelației artistice. Proust nu condamnă o astfel de retragere, nici nu o idealizează, ci o vede ca pe o necesitate a creației, dar care vine cu un cost – “înstrăinarea”.

T.S. Eliot, scriitor şi teoretician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 1948, “pentru contribuția sa remarcabilă la poezia zilelor noastre”, într-un eseu întitulat “The Function of Criticism” (1923), vorbește despre distanțarea poetului de „tumultul lumii”, dar avertizează și asupra pericolului izolării complete. Deși unii critici și poeți se refugiază în „turnuri de fildeș”, Eliot sugerează că poezia trebuie să rămână legată de viața adevărată.

Theodor Adorno, filosof, compozitor şi sociolog german, din secolul trecut, asociat cu ipostaza de intelectual “izolat”, acuzat că trăia într-un „turn de fildeș teoretic”, el însuşi critic vehement al culturii de masă și al raționalismului capitalist, făcea trimitere adesea, în eseurile sale, la “dilema intelectualului” – cum să critici societatea fără a fi parte din ea?

Filosofia “turnului de fildeş” în cultura românească

Filosofia “turnului de fildeş” nu lipseşte nici din cultura românească, in care poate fi identificată ca un arhetip existenţial şi al creaţiei. De la Eminescu, la Ion Barbu și de la Mircea Eliade, la Emil Cioran, este prezent acest balans între refugiu și responsabilitate, între creație pură și angajare.

Romanticul Eminescu, în ipostaza sa de poet, deși nu folosește literal expresia “Turnul de fildeș”, întreaga sa atitudine de geniu izolat este emblematică pentru mitul poetului retras, superior, neînțeles de lume – “Tu așează-te deoparte,/ Regăsindu-te pe tine,/ Când cu zgomote deșarte/ Vreme trece, vreme vine” sau “ Privitor ca la teatru/ Tu în lume să te-nchipui” (“Glossă”).

Creaţia eminesciană, in integralitate, exprimă un fel de stoicism poetic, o formă de retragere a conștiinței în sine, în fața zădărniciei lumii, deşi gazetarul Eminescu s-a dovedit a fi extrem de implicat în realitatea timpului în care a trăit şi foarte lucid, “practic” şi polemic în interpretarea evenimentelor.

Titu Maiorescu, mentorul Societăţii Junimea, unul dintre cei mai mari oameni de cultură de la sfârşitul secolului al XIX-lea, autorul celebrei teorii a “formelor fără fond”, a promovat ideea că arta trebuie să fie autonomă, nu subordonată scopurilor politice sau sociale. Maiorescu a criticat imitația instituțională, susţinând promovarea unei elite culturale, care ar trebui să creeze, dacă nu în “Turnul de fildeş”, măcar în afara presiunilor populare.

Metaforă a “jocului” poetic sau a revoltei…

Într-un fel, şi poezia ermetică a lui Ion Barbu (mai ales, volumul de poezii “Joc secund”) este un exercițiu intelectual “închis”, inaccesibil publicului larg, o poezie abstractă, pură, ca o meditație într-un spațiu izolat de lume – o metaforă foarte originală pentru un “turn de fildeș” modernist.

Scepticul Emil Cioran, care se întreba dacă nu cumva, “pentru noi (oamenii), existenţa este un exil şi neantul, o patrie”, s-a retras, metaforic, nu într-un “turn de fildeş” clasic, dar într-un “turn” al lucidității radicale și al rupturii de lume.

Sensul contemporan al expresiei

Astăzi, expresia “Turnul de fildeş” are un sens ambivalent. Pe de o parte, se referă, ca şi în trecut, la refugiul intelectual sau artistic, la un spațiu de reflecție și creație, izolat de preocupările lumești sau, la modul ironic, poate desemna izolarea elitistă a intelectualilor, lipsa lor de contact cu realitatea socială și cu problemele concrete ale lumii, reflectând schimbările în percepția societății asupra rolului intelectualului și relației dintre cunoaștere și lume.

În limbajul cotidian, expresia are, în general, un sens peiorativ sau cel puţin ironic, vizând un comportament egoist, izolat, arogant, indiferent la ceea ce se petrece în jur, al cuiva care nu are cunoștințe sau experiență cu privire la problemele practice ale vieții de zi cu zi, pe care le desconsideră.

Chiar dacă mitul “Turnului de fildeş”, la începutul secolului al XXI-lea, pare desuet, şi în cultură, şi în realitatea imediată, probabil că, uneori, distanţarea de tumultoasa viaţă cotidiană este necesară, pentru a face posibilă înţelegerea lucidă, “sine ira et studio” („fără ură si părtinire„), a timpului în care trăim.