Weekendul petrecut la Constanţa, acum câţiva ani, în miez de vară, a fost pictat în tonuri felurite de albastru, cu marea şi cerul jucându-se împreună, în compania plajelor aproape pustii şi a stabilopozilor masivi, sprijiniţi de gura portului. Cam aşa a arătat tabloul acelui final de săptămână, în care, după mulţi ani, m-am reîntors în vechiul Tomis. Nu mai ţineam minte mare lucru de la ultimele vizite, aşa că a fost ca şi cum l-aş fi văzut pentru prima dată.

Am ajuns în oraşul de la malul Mării Negre vineri după-amiaza, după ore bune de mers cu trenul, într-un vagon fără aer condiţionat. Nu m-am lăsat însă descurajată de acest inconvenient şi am încercat să-mi păstrez entuziasmul la cote înalte, asemenea temperaturilor din acea zi călduroasă de august. Mi-am ocupat camera rezervată la un hotel uriaş aproape de faleză, apoi am ieşit să inspectez zona. Tot plimbându-mă pe străzi, am nimerit în Portul Turistic Tomis, o zonă înţesată de iahturi, unde, de-a lungul micului golf, se înşirau terase şi restaurante cochete, amenajate în stil marin, cu accente pescăreşti. Din păcate, în spatele lor se ridicau câteva construcţii neterminate, care furau din farmecul peisajului. Blocurile masive de beton, probabil viitoare hoteluri, păreau abandonate, iar silueta lor se ridica ameninţătoare pe fundalul cerului albastru.

După ce am dat turul micii faleze, m-am oprit la un restaurant unde am luat cina, făcându-mi planuri pentru ziua următoare. Ştiam că nu mă aflu într-un oraş mare, aşa că îmi vor fi de ajuns circa două zile pentru a face cunoştinţă cu el. Nu am avut hartă, ghiduri turistice sau alte repere, ci mi-am propus să mă las purtată de paşi, gândindu-mă că toate micile străduţe duc… dacă nu la Roma, măcar într-un loc necunoscut, deci cu potenţial de a fi explorat.

A doua zi am luat micul dejun dis-de-dimineaţă şi am pornit-o spre faleză, nerăbdătoare să văd celebrul Cazinou, emblema tristă a Constanţei. De ce tristă? Pentru că deşi se proiectează superb pe faleză, cu marea în spate, construcţia se află într-o stare deplorabilă. Cu toate că accesul este liber, am găsit un paznic timid stând la intrare, în încercarea de a da o vagă senzaţie de organizare şi administrare.

cazinoul din constanta

Cazinoul din Constanţa a fost construit în perioada 1908 – 1910, în stil Art Nouveau, cu detalii minuţioase, din care astăzi a mai rămas doar un vag contur. Timpul a lăsat răni adânci pe trupul bătrânului Cazinou. Faţada este împodobită cu o fereastră uriaşă în formă de scoică, în faţa căreia se întinde un balcon lung, sprijinit pe coloane scorojite. În sălile sale vaste se mai văd din loc în loc decoraţiunile care altă dată stârneau aprecierea vizitatorilor. De tavanele ce se menţin cu demnitate atârnă candelabre superbe, cărora le-ar prinde bine totuşi o reîmprospătare.

cazinoul din constanta

cazinoul din constanta

cazinoul din constanta

Am urcat cu ezitare pe scările şubrede, încercând să-mi imaginez atmosfera care domina acest loc în anii săi de glorie. În ciuda stării de decădere, Cazinoul se poate mândri cu încăperi extrem de luminoase, care tânjesc după viaţă, după agitaţia din alt trecut, ce pare însă extrem de îndepărtat. Una dintre laturi dă spre mare şi îmi imaginez că priveliştea este superbă, iar un restaurant sau o cafenea deschise aici ar avea un succes uriaş. Există iniţiative ce îşi propun să scoată Cazinoul din Constanţa din starea de degradare avansată în care se află, însă deocamdată situaţia sa nu s-a schimbat mai deloc.

cazinoul din constanta

Ieşind din Cazinou, puţin întristată că acest monument arhitectural atât de special nu este pus în valoare, am descoperit că vizavi, pe faleză, se află Acvariul, secţie a Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Clădirea care-l adăpsteşte are o formă bizară, m-aş fi aşteptat la un altfel de edifciu, având în vedere specificul acestui muzeu. Deschis la 1 mai 1958, Acvariul din Constanţa este primul acvariu public din România şi prezintă fauna şi flora acvatică, într-o expoziţie permanentă cu 57 de bazine. Peste 100 specii şi 1300 de exemplare sunt găzduite în Acvariu, fiind organizate în mai multe secţii. Mi-ar fi plăcut să vizitez acvariul, însă am văzut că se lucra la renovarea lui, aşa că l-am admirat din afară. Pereţii exteriori sunt decoraţi cu basoreliefuri marine, cu peşti, crabi, raci, melci şi alte vieţuitoare acvatice, stilizate în forme geometrice.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După ce am savurat o porţie zdravănă din soarele de august, am mers mai departe, pe faleză. În apropierea unor copaci stufoşi am dat peste o statuie interesantă, reprezentând mai multe personaje chinuindu-se să tragă un năvod plin cu peşti, ce semăna, la prima vedere, cu o maciucă uriaşă. Oricum, am apreciat ideea sculpturii şi faptul că se încadrează atât de bine în spiritul oraşului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În port am întâlnit o altă statuie în ton cu atmosfera marină, şi anume un timonier serios, stând drept la datorie şi scrutând zarea cu ochii ficşi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Marea fremăta agitată, spărgându-se în valuri albe de stabilopozii înghesuiţi la mal. În depărtare, linia orizontului era marcată de siluetele macaralelor din port şi câteva construcţii în nuanţe de albastru. Am simţit multă libertate în acest peisaj, iar apa mi-a dat senzaţia că ar fi nesfârşită, întinzându-se până la capătul pământului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

De pe faleză am ajuns în Piaţa Ovidiu, unde se remarcă un edificiu cu o arhitectură impunătoare, şi anume Muzeul de Istorie şi Arheologie. Când am văzut clădirea, am crezut că este vorba de Primărie. Nu ştiu de ce am avut această impresie, poate datorită analogiei cu alte oraşe din ţară, unde o astfel de piaţă centrală are în mijloc cam de fiecare dată Primăria. Nu am fost foarte departe de realitate, căci acest edificiu a fost construit iniţial pentru administraţia locală, fiind cedat muzeului de către Primăria Constanţei în 1977. Clădirea datează din anii 1912 – 1921 şi a fost ridicată sub îndrumarea arhitectului Victor Ştefănescu, în stil neoromânesc, cu elemente arhitecturale specifice.

Muzeul a luat naştere în anul 1879, la iniţiativa lui Remus Opreanu, primul prefect al administraţiei româneşti din Dobrogea. După zeci de ani în care a fost reorganizat de multe ori şi mutat în diferite locaţii din oraş, muzeul şi-a stabilit sediul definitiv în anul 1977, unde se află şi în prezent. Peste 430.000 de obiecte ce datează din diferite perioade istorice, din paleolitic până în epoca modernă, pot fi admirate în vitrinele Muzeului, unul dintre cele mai mari instituţii de acest fel din ţară. Dintre exponatele sale se remarcă Şarpele Glykon (secolul al II-lea d.Hr.), Grupul statuar Fortuna cu Pontos (secolele II – III d.Hr.) sau celebrul „Gânditor de la Hamangia”, precum şi elemente arhitectonice antice, vase de ceramică şi sticlă, monede, bijuterii, statuete, icoane, documente, machete, fotografii, piese de mobilier etc.

În faţa muzeului se înalţă statuia lui Ovidiu, realizată în anul 1887 de sculptorul italian Ettore Ferrari şi dedicată celebrului scriitor roman care şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Tomis, în exil. O replică a acestei sculpturi se află la Sulmona, în Italia. Ovidiu este înfăţişat în straie romane, privind meditativ în jos.

La o aruncătură de băţ de muzeu îşi înalţă minaretul Marea Moschee sau Moscheea Carol I, ridicată pe locul fostei Geamii Mahmudia. Aşa cum sugerează şi numele său, a fost construită în vremea primului rege al României, în perioada 1910 – 1913. Proiectată de către arhitectul Victor Ştefănescu, lăcaşul de cult musulman îmbină mai multe elemente arhitecturale, respectiv egipteano-bizantine şi româneşti. La construcţia moscheei s-a folosit pentru prima dată în România betonul armat, mai exact la cupolă şi minaret. Minaretul are o înălţime de 47 de metri şi este împodobit în vârf cu o semilună, la fel ca şi cupola rotundă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am păşit curioasă în interiorul moscheei. Pe atunci nu vizitasem încă oraşul Istanbul, aşa că nu ştiam cum avea să fie această experienţă. M-am găsit într-o sală simplă, sobră, fără prea multe decoraţiuni. Pe pereţi am zărit înrămate câteva cuvinte scrise cu litere arabe, reprezentând citate din Coran. Încăperea este totuşi luminoasă, probabil şi datorită soarelui puternic care mi-a însoţit plimbarea din acea zi. Tavanul, pictat în albastru şi împodobit cu motive florale, seamănă cu bolta cerească acoperită de stele. Un candelabru atârnă în mijlocul tavanului, acolo unde se află cupola. Unul dintre covoare, vechi de peste 200 de ani, provine din insula Ada Kaleh, locuită de turci şi scufundată în anul 1970 la construcţia hidrocentralei Porţile de Fier I. Mi-a atras atenţia mihrabul, un fel de altar de unde imamul celebrează slujbele religioase, orientat catre Mecca. Are aspectul unei nişe, frumos ornamentată cu motive geometrice viu colorate. Mi-a plăcut atmosfera molcomă din moschee şi m-am bucurat că am luat decizia de a o vizita, a fost o experienţă liniştitoare.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ieşind, am zărit nişte trepte despre care am aflat că duc în vârful minaretului, unde, spre norocul meu, este permis şi accesul vizitatorilor. Cu bucurie şi cu gândul la o nouă panoramă, m-am aventurat pe scara îngustă în spirală, cu 140 de trepte, pe care le-am urcat dintr-o suflare. Minaretul în stil maur urcă până la 47 de metri, iar din balconul său acoperit oferă cu generozitate o privelişte de 360 de grade asupra împrejurimilor. Dacă din exterior moscheea are aspectul unei fortăreţe cu ziduri masive, din minaret ea se deschide către mare şi către oraş. Am stat acolo minute bune şi am privit în depărtare, spre port, pe lângă semiluna cupolei ridicându-şi braţele ascuţite spre cer într-o rugăciune mută.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am zărit numeroase clădiri aruncate parcă la întâmplare pe harta oraşului, un mix nu foarte reuşit între casele vechi părăsite sau în ruină şi edificiile moderne de prost gust şi cu accente de kitsch.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Deşi acesta este un peisaj comun în multe oraşe româneşti, cred că nicăieri nu am văzut atât de multe clădiri abandonate ca în Constanţa. Privind retrospectiv, mi-am dat seama că peisajul constănţean aduce cu cel din oraşul sicilian Catania, unde peste tot zac case părăsite, lăsate în uitare. Nu ştiu dacă cele două oraşe sunt înfrăţite ori dacă e vreo legătură între ele, însă clar se aseamănă la lipsa de atenţie pentru clădirile vechi de patrimoniu. M-a şocat să descopăr un oraş italian atât de ruinat, fiind obişnuită cu edificiile mândre, ca scoase din cutie, din ţinuturile primitoare ale Mediteranei.

Revenind însă la Constanţa şi la lucruri mai plăcute, din minaretul moscheei mi-a atras atenţia o clădire păzită de patru lei maiestuoşi, cocoţaţi pe coloane înalte, doi câte doi, de o parte şi de alta a intrării. Se numeşte chiar “Casa cu lei” şi este o clădire cunoscută în Constanţa.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Da, aţi ghicit, şi ea se află într-o stare de degradare, fiind închisă, cu situaţia incertă. Dincolo de zidurile sale se ascunde însă o poveste interesantă. Amplasată pe strada Diana, nr.1, casa a fost construită la începutul secolului XX de către Dicran Emirzian, un negustor armean înstărit, pentru familia sa. Edificiul este realizat în stil neorenascentist, cu elemente neoclasice, după un proiect al arhitectului Ion Berindei. O perioadă, casa a servit drept locuinţă şi pentru un mare iubitor de artă, Lazăr Munteanu, care a expus la parterul clădirii colecţia sa impresionantă de picturi. După primul război mondial, Casa cu lei a fost utilizată ca sediu de bancă, iar ulterior a avut mai mulţi chiriaşi. În anii ce au urmat celui de-al doilea război mondial, a fost naţionalizată, iar din anii 1970, după ample lucrări de renovare, a funcţionat ca restaurant.

Am văzut Casa cu lei şi de aproape. Culorile şi-au pierdut din strălucire, iar leii par flămânzi şi obosiţi, însă îşi păstrează în continuare postura demnă. La umbra clădirii am găsit câteva pisici alintate, cu chef de joacă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mi s-a părut interesant faptul că în apropiere de moschee se află şi Biserica Romano – Catolică “Sfântul Anton de Padova”, dar şi Catedrala Ortodoxă “Sfinţii Petru şi Pavel”, formând un fel de triunghi spiritual.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Biserica Romano – Catolică a fost ridicată între anii 1935 – 1937, pe locul unei foste capele, după planurile arhitectului Romano de Simon din Bucureşti. Este realizată din cărămidă aparentă, pe modelul bazilicilor în stil romanic, specific secolului al XIII-lea. Interiorul bisericii este, de asemenea, din cărămidă aparentă.

Catedrala ortodoxă se află în faţa clădirii Arhiepiscopiei Tomisului şi are un aspect impunător, cu un turn de 35 de metri înălţime. Lucrările de construcţie s-a întins pe mai mulţi ani, începând din 1883, biserica fiind sfinţită la data de 22 mai 1895. Catedrala poartă semnătura arhitectului Ion Mincu şi este realizată în stil neobizantin, din caramidă presată. Lângă lăcaşul de cult m-am plimbat prin parcul cu ruine romane aparţinând bătrânului oraş Tomis.

După atâta umblat, m-am oprit la o terasă cu scaune colorate, de pe o străduţă lăturalnică, unde m-am aşezat la umbră şi am luat o gustare zdravănă, ca să prind energie pentru încă o felie de explorat şi descoperit.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am dat o tură şi pe plajă, căci nu aş fi putut să ajung la Constanţa fără să păşesc pe nisip şi să mă zbengui printre valurile calde. N-am avut costumul de baie la mine, aşa că doar m-am bălăcit un pic. Plaja era destul de liberă pentru un weekend de august, dar am bănuit că majoritatea turiştilor s-au orientat spre Mamaia sau spre alte staţiuni de pe litoral. Linişte şi pace, deci. În zare se vedeau blocurile gri, în apropiere clădirile în construcţie, iar acest peisaj mi-a amintit brusc de acele vederi vechi cu litoralul Mării Negre, în culori puternice, dar având contururi difuze.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe plajă am descoperit un panou cu un mesaj ecologic interesant, o campanie prin care turiştii sunt încurajaţi să nu arunce pet-urile în apă sau pe jos. Afişul este intitulat sugestiv „Cum să prinzi un PETşte”. Mi-a plăcut ideea, puţin diferită faţă de clasicele panouri cu „Vă rugăm păstraţi curăţenia”.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Weekendul petrecut la Constanţa a fost de ajuns pentru a-mi face o idee despre oraş. L-am găsit mai liniştit decât m-aş fi aşteptat, însă trist, îmbătrânit. Şi asta nu din cauza vârstei onorabile, ci a lipsei de preocupare pentru dezvoltarea sa. Cine ştie, poate în câţiva ani vântul schimbării va ajunge şi pe aici…

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ