Deși este răspândit în toate regiunile lanțului muntos carpatic, românii consideră ursul carpatin un animal pur românesc, deoarece cea mai mare concentrație de urs carpatin din întregul lanț se înregistrează pe teritoriul românesc, fiind o specie protejată în România.

Ursul carpatin (Ursus arctos arctos) este una dintre cele mai impresionante specii de mamifere care trăiesc în Munții Carpați, fiind considerat un simbol al sălbăticiei românești. Protejat prin lege, ursul carpatin este un element cheie al ecosistemului montan, contribuind la menținerea echilibrului natural. Deși este răspândit în toată zona carpatică, cele mai mari populații de urși se găsesc pe teritoriul României, unde aceștia beneficiază de măsuri speciale de protecție, menite să le asigure supraviețuirea în fața provocărilor moderne.

Vânătoarea de urși se realizează pe teritoriul românesc doar în regiunile unde exemplarele se întâlnesc într-un număr excesiv, iar pagubele făcute de acestea sunt într-un număr foarte mare. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, ursul brun se întâlnea în majoritatea regiunilor, chiar și în Delta Dunării, însă a fost exterminat din aceste zone pentru a nu influența într-un mod negativ agricultura, acesta fiind motivul principal al retragerii sale în lanțul muntos.

Caracteristicile și habitatul ursului carpatin

Ursul carpatin aparține familiei Ursidae, fiind un animal deosebit de puternic, atingând o lungime de până la 2,5 metri, o înălțime la greaban de până la 1,5 metri, iar greutatea sa poate atinge 600 kg, fiind foarte masiv, cu o musculatură dezvoltată. În ciuda aspectului său, ursul carpatin este foarte agil și rezistent. Poate trăi între 30 și 50 de ani, în funcție de condițiile de mediu.

urs brun

Aceste caracteristici îl diferențiază de celelalte tipuri de urși, și pot fi influențate de vârsta sau sexul ursului, sau de anotimp. Este un animal plantigrad, iar ghearele sale nu sunt retractabile, ca în cazul felinelor. Ursul carpatin are un cap masiv, fruntea este bombată iar nasul și urechile sunt scurte. Culoarea ochilor este asemănătoare cu cea a blănii. Gâtul, spatele și membrele ursului sunt foarte musculoase, și puternice.

În ceea ce privește blana ursului carpatin, aceasta este densă, cu peri moi, a căror desime este influențată de anotimp. Culoarea diferă în funcție de vârsta ursului, cei tineri prezentând un guler alb care, cu trecerea timpului, se închide la culoare.

Simțurile ursului carpatin sunt foarte dezvoltate, în special auzul și mirosul, văzul fiind oarecum deficitar, motiv pentru care preferă să pornească în căutarea hranei pe timp de noapte.

Hibernarea și ciclul de viață al ursului carpatin

Mulți oameni consideră că în momentul hibernării, simțurile ursului se reduc la zero, însă aceasta este o părere greșită, deoarece, deși ursul se află într-o stare de somnolență, simțurile acestuia rămân la fel, doar funcțiile îi sunt încetinite pentru a putea economisi energie, iar acesta se poate trezi oricând.

În timpul hibernării, ursul se retrage în zone stâncoase, de obicei peșteri, locuri dintre stânci, gropi săpate adânc, greu accesibile oamenilor. De obicei poziția pe care o au în bârlog este orientată cu capul spre ieșire, pentru a putea părăsi locul rapid în caz de primejdie. Hibernarea reprezintă un moment deosebit de important din viața acestor mamifere, iar aceasta este influențată cu desăvârșire de temperaturile scăzute, hibernarea reprezentând, de fapt, metoda prin care ursul (și alte animale) luptă împotriva frigului.

Hibernarea este un fenomen ce se caracterizează prin ciclicitate. Înainte de hibernare, ursul carpatin consumă mult mai multă hrană, pentru că aceasta ajută la formarea rezervelor de grăsime care îi vor fi necesare pe timpul iernii. Astfel, la începutul hibernării, ursul va fi acumulat suficient țesut adipos, care îi va fi folositor o perioadă de 3-4 luni, cât durează hibernarea.

Ursul carpatin este un animal solitar, care se află în permanentă căutare a hranei pe teritoriul său. În timpul hibernării, ursul folosește rezervele de grăsime acumulate în timpul sezonului cald.

În timpul perioadei de împerechere, care este cuprinsă de obicei între lunile mai-iulie, urșii carpatini devin mai sociabili, femelele fiind mai agresive decât masculii. Ursul atacă doar în momentul în care se simte în primejdie, iar în timpul atacului, ursul carpatin se ridică pe cele două labe din spate, și scoate sunete specifice. În afara de sunetele pe care le scoate, ursul își intimidează adversarul prin dimensiunile fabuloase.

urs

În ceea ce privește hrana, ursul carpatin este un animal omnivor care preferă carnea. Alimentația ursului constă în plante (jir, castaneț, fructe de pădure), rădăcini, scoarță de copac, melci, pește. Însă aceasta depinde foarte mult și de vârsta mamiferului. Există situații, destul de frecvente pe teritoriul românesc, când ursul, negăsind hrană în pădure, a coborât în apropierea orașelor în căutare de mâncare.

Provocările și amenințările pentru populația de urși carpatini

Principalul dușman al ursului carpatin este omul, atât pe teritoriul românesc, cât și în alte zone ale Europei. Atacurile urșilor asupra oamenilor sunt relativ rare, acest lucru petrecându-se în momentul în care animalul se simte amenințat. Atacurile sunt de obicei produse de femelele însoțite de pui, sau de urșii care au găsit mâncare și se hrănesc în zonele populate, cum ar fi periferia orașelor. Au existat atacuri ale urșilor și asupra stânelor.

În România, ursul carpatin este protejat prin legislație națională și prin directive europene care includ speciile periclitate. Orice formă de vânătoare este strict reglementată, iar permisele sunt eliberate doar în cazuri excepționale, cum ar fi prevenirea unor atacuri asupra gospodăriilor sau controlul populațiilor care devin un pericol pentru comunitățile locale. În plus, în 2020, România a adoptat măsuri suplimentare pentru a preveni braconajul și comerțul ilegal cu trofee de urs, cu scopul de a asigura o creștere sustenabilă a populației de urși.

Măsuri de protecție și conservare în România

Vânătoarea de urși carpatini este interzisă, însă există anumite perioade în care aceasta este permisă, după cum am spus anterior, doar în cazul unei suprapopulații sau în cazul în care animalele au produs ravagii considerabile. Mai mult decât atât, numărul permis de urși vânați este stabilit încă de la începutul sezonului. Câinele este esențial în cazul vânătorii ursului, deoarece atacul ursului rănit asupra omului poate fi mortal pentru cel din urmă. Trofeul îl constituie blana și craniul.

Pentru pădurile din Carpații românești, ursul este considerat “regele animalelor”, fiind demn de acest nume datorită aspectului său impunător și a comportamentului său.

Ursul carpatin în cultura și tradițiile românești

Ursul carpatin are un loc special în folclorul și cultura românească, fiind văzut ca un simbol al puterii și al forței. În multe sate de munte, ursul este considerat un spirit protector al pădurilor, iar întâlnirile cu acesta sunt privite cu respect și admirație. Tradițiile populare, precum ‘Ursul’ din dansurile de Anul Nou, au la bază respectul pentru acest prădător impunător.

De asemenea, în basmele românești, ursul apare adesea ca un aliat al eroului principal, simbolizând curajul și tăria. Astăzi, imaginea ursului carpatin este folosită în campaniile de conservare, pentru a sublinia importanța protejării acestei specii emblematice. Păstrarea tradițiilor care implică respectul față de urs contribuie la educarea noilor generații despre necesitatea conservării naturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.