Veverita solara din Gambia traieste in regiunile impadurite si savanele cu arbusti din Africa, Coasta de Fildes, Tanzania, Uganda, Zambia, Gambia, Etiopia, Guineea-Bissau, Sierra Leone. Dupa cum ii spune si numele este o mare iubitoare de soare, se catara mai ales pe crengile insorite si isi face cuibul in scorburi, captusindu-l zilnic cu frunze si alte materii vegetale proaspat culese.

Are lungimea corpului de 15,5-21 cm si greutatea in jur de 250-350 g.

Coada este stufoasa, are lungimea de 15,5-31 cm, iar coloritul este dungat in tonuri de maro si negru. Intregul corp este acoperit de blana moale si deasa, pe partea dorsala aceasta are un aspect pestrit, in nuante maronii, cenusii, galbui, iar pe partea ventrala si zona gatului de culoare alba.

Capul este alungit, urechile micute si rotunjite, botul mic, iar ochii sunt mari, au irisul de culoare inchisa si sunt pozitionati pe partile laterale ale acestuia. Membrele anterioare si posterioare sunt scurte, prevazute cu gheare ascutite.

Este o specie arboricola dar si de sol, care este activa mai ales in orele diminetii sau seara, atunci isi cauta hrana formata din seminte si oua de pasari, dar prefera si fructele unor pomi fructiferi sau poate deveni o mare daunatoare pentru plantatiile de cacao si cafea. In timpul zilei se odihneste, sta la soare pe ramura inalta a unui copac.

In perioada de reproducere masculul si femelea pot fi observati impreuna, cum isi aranjeaza cuibul in care vor fi tinuti si ocrotiti viitorii pui. La aceasta specie femela fata de 2-3 ori pe an, un numar de 3-4 pui. Acestia sunt hraniti de ambii parinti cu hrana bogata in substante nutritive.

Veverita solara din Gambia are denumirea stiintifica de Heliosciurus gambianus, face parte din ordinul Rodentia, familia Sciuridae. Riscul de disparitie al acestei specii este redus.

Video – Veverita solara din Gambia (Heliosciurus gambianus):

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.