Vipera malaeziană este unul din cei mai veninoși șerpi din Asia de Sud-Est. Are veninul foarte puternic, acesta poate produce coagularea sângelui și conține citotoxine care duc la sângerarea țesuturilor și otrăvirea celulelor. Majoritatea deceselor au fost cauzate de hemoragia cerebrală.
Vipera malaeziană trăiește în diverse habitate, de la pădurile tropicale la terenurile agricole necultivate.
Pericole și efectele veninului
Mușcăturile de viperă la om sunt foarte dureroase iar rata de mortalitate este de 2%. În urma mușcăturii are loc umflarea zonei, necroza țesutului, uneori este nevoie chiar de amputarea membrului mușcat. Prin aplicarea antiveninului și a unui tratament corespunzător la timp, victima este salvată.
Habitatul și distribuția geografică
Acest șarpe trăiește în Cambodgia, Peninsula Malay, sudul Vietnamului, Thailanda, Insula Laos. Preferă marginile de pădure, luminișurile, pădurile din zonele de coastă, terenurile agricole necultivate și tufărișurile de bambus.
Caracteristicile fizice ale viperei malaeziene
Are lungimea corpului de 70-100 cm , femela fiind întotdeauna mai mare decât masculul. Capul este alungit, botul ascuțit, iar între ochi și nări are senzori termici cu ajutorul cărora își localizează prada pe întuneric.
Corpul este acoperit de solzi netezi, dispuși simetric în 19-21 de rânduri, iar coloritul este foarte interesnat mai ales de-a lungul spatelui. Se pot observa 25-30 de perechi de triunghiuri de culoare neagră care au marginile albicioase și alcătuiesc un desen pe un fond maro.

Părțile laterale sunt mai deschise la culoare, iar pe partea ventrală tonurile de culoare sunt gri. Coloritul viperei este de camuflaj în mediul ei natural. Astfel este observată destul de greu de rozătoare, iar acestea cad victime atacului ei. Fiind o specie nocturnă, vânează după lăsarea întunericului.
Hrana la vipera malaeziană
Atunci iși depistează prada cu ajutorul senzorilor termici de pe cap și atacă rapid, agresiv, de cele mai multe ori nu dă greș. Mușcătura sa este feroce, veninul amorțește prada, iar apoi aceasta este mâncată de viperă. Hrana sa este alcătuită nu doar din mamifere rozătoare mici, ci și din păsări, pui de păsări, broaște și șopârle.
Reproducerea la vipera malaeziană
Reproducerea la această specie este ovipară. După perioada de împerechere, femela depune ouăle în cuiburi pe sol, în două serii de câte 13-25 de ouă pe an. Până la eclozarea ouălor, femela le păzește, stă încolăcită în jurul lor.
Vipera malaeziană are denumirea științifică Calloselasma rhodostoma și nu este o specie în pericol de dispariție. Face parte din familia Viperidae, ordinul Sqauamata. Există două subspecii ale acestui gen: Calloselasma rhodostoma rhodostoma și Calloselasma rhodostoma annamensis.
Comportamentul și dieta viperei malaeziene
Vipera malaeziană este un prădător oportunist, activ mai ales pe timpul nopții. Se hrănește în principal cu rozătoare mici, păsări și broaște, pe care le capturează prin ambuscadă. Mulțumită camuflajului său excelent, poate sta nemișcată pentru perioade îndelungate, așteptând momentul potrivit pentru a ataca.
Metoda sa de vânătoare se bazează pe o mușcătură rapidă și injectarea unei cantități letale de venin, care paralizează prada în câteva secunde.
Curiozități despre vipera malaeziană
Această specie este adesea întâlnită în zonele locuite, ceea ce crește riscul de întâlniri cu oamenii. În unele culturi locale, vipera malaeziană este considerată un simbol al pericolului și este folosită în ritualuri tradiționale. De asemenea, cercetătorii studiază veninul său pentru a dezvolta noi tratamente medicale, datorită proprietăților sale anticoagulante.
Video – Vipera malaeziană (Calloselasma rhodostoma):