Arhipelagul Wessel sunt insulele aparținând teritoriului de nord al Australiei, ele se întind într-o linie oarecum dreaptă de la Golful BuckinghamBay, Peninsula Napier din ținutul Arnhem și Insula Elcho spre nord est. Insula Marchinbar este cea mai mare din grup, celelalte insule sunt: insula Elcho, Insula Rimbija (cea mai îndepărtată), Insula Guluwuru, Insula Raragala , Insula Stevens, Insula Burgunngura, Insula Djeergaree, Insula Yargara, Insula Drysdale, Insula Jirrgari Insula Graham, Insula Alger, Insula Abbott și Insula Howard, Insula Bumaga, Insula Warnawi fiecare cu caracteristicile sale.

Găsirea a 9 monede în nisipul plajei insulei Marchinbar, în anul 1944 de către un soldat australian, a deschis locul unor speculații precum că primii locuitori ai arhipelagului ar fi fost din Kilwa, Sultanatul din Tanzania. O monedă la fel ca cele găsite acolo a fost găsită în Oman, ceea ce presupune că primii locuitori ar fi fost din Africa. Moneda aparținând unui sultan din Kilwa ar fi fost din secolul al X-lea sau al XIV-lea, contrar a ceea ce se credea că primul navigator ar fi ajuns acolo, danezul Willem Janszoon în 1606 ar fi fost descoperitorul arhipelagului. Insula Marchinbar este cea mai mare insulă din arhipelag, situată la marea Arafura. Este separată de Insula Rimbija, doar de o strâmtoare îngustă, mai mică de 400m.. 

Administrativ, Insula Marchinbar este parte a Gumurr Marthakal Ward, o formă de organizare zonală. Insula este lungă și îngustă, are 57.4 km lungime și maxim 8 km lățime, cu o suprafață de 210 kmp. Sphinx Head este locul unde coasta are o înălțime de 67 metri. Toată coasta este stâncoasă și abruptă.

Singura așezare este Martjanba, o mică așezare familiară aborigenă în Golful Jensen Bay în partea nordică a insulei. Insula Elcho are 55 km lungime și 6 km lățime, comunitatea Galiwin’ku, este majoritară pe insulă, aici aproximativ 2000 de aborigeni trăiesc împreună cu 70 persoane din alte culturi, numărul variază odată cu venirea sezonului ploios când sunt mai puțini. 5 % din populație este sub vârsta de 20 de ani, 7% peste 50 de ani. Ca sa poată fi vizitată comunitatea se solicită un permis de la autorități, aici nu se consumă alcool și nici stații de benzină nu există, vehiculele folosesc un combustibil mai ușor și mai ecologic ca substituent. Se vorbesc în jur de 20 de dialecte, dar majoritare sunt Djambarrpuyngu și Gupapuyngu (ambele limbi Yolngu Matha, limbi locale din nordul Australiei).

Altă așezare este Gäwa, localizată în nordul insulei. Aici există un aeroport, Elcho Island Airport. Pe Insula Drysdale, o altă insulă a arhipelagului, care are 49,5 kmp, cu 12,4 km lungime și 6,4 km lățime, există o singură așezare aborigenă Yirringa. Pe insulă sunt lacuri mici. Insula Yargara este nelocuită, are 1 kmp și este la o distanță de 400 m de apă de vecina ei, Insula Graham. Insula Howard este divizată în două: Gumurr Gatjirrk Ward la vest și Gumurr Marthakal Ward la est. Aici sunt două așezări familiare Nikawu la est și Langarra la nord.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ