Zidul Plângerii este o expresie care se referă la o realitate cu rădăcini adânci în istorie, dar, în timp, a dobândit şi un sens mai larg, intrând în vorbirea curentă.

“Zidul Plângerii” (Kotel, in ebraică) este zidul din Ierusalim, cel mai mare oraş din Israel, un zid aflat în Cartierul evreiesc din Oraşul vechi, datând din secolul I. Nu departe se află Muntele Templului, la o altitudine de 743 de metri, loc sacru al religiei iudaice şi al poporului evreu. Pe vârful muntelui se află o esplanadă, cu suprafaţa de 14 hectare. Zidul Plângerii este, de peste 2000 de ani, loc de rugăciune şi de pelerinaj pentru evrei, cea mai veche menţiune, în scris, despre acest fapt, fiind din secolul al IV-lea.

Zidul Plangerii
Zidul Plangerii

Mult mai târziu, în secolul al XIV-lea, s-a amenajat, în apropierea zidului, un loc de rugăciune, care se foloseşte şi astăzi. Aici, credincioşii veneau şi vin pentru a plânge, pomenindu-şi necazurile, cerând îndurare şi iertarea păcatelor şi introducând bileţele, pe care îşi scriu dorinţele, între blocurile de piatră ale zidului. Locul de rugăciune al bărbaţilor este separat de cel al femeilor printr-un paravan.

Obiceiul evreilor de a se lamenta la Zidul Plângerii aminteşte, de fapt, de momentul in care, în anul 70, împăratul roman Titus Flavius Vespasianus a cucerit Ierusalimul, după un îndelungat asediu şi a dărâmat Templul. Pe acest loc s-a aflat iniţial Templul lui Solomon, construit încă din secolul al X-lea i.Hr., dărâmat de babilonieni, după care un al doilea templu a fost construit în acelaşi loc, în jurul anului 516.

De-a lungul timpului, Zidul Plângerii a fost motiv de litigiu între evrei şi musulmani, pe Muntele Templului aflându-se şi sanctuarul musulman Faram ash Sharif. În 1930, s-a constituit şi o comisie internaţională, pentru a stabili drepturile evreilor şi musulmanilor.

Ierusalim, Zidul Plangerii

Din 1948, până în 1967, în urma războiului arabo-evreiesc în Palestina, în timpul administraţiei iordaniene, evreilor li s-a interzis accesul la Zidul Plângerii. În 1967, după Războiul de şase zile, dintre Israel, pe de o parte, şi statele arabe – Egipt, Siria şi Iordania, pe de altă parte, Oraşul Vechi a intrat sub controlul Israelului. Cartierul marocan, din apropierea Zidului Plângerii, a fost dărâmat, pe acest loc amenajându-se o mare esplanadă, unde vin pentru rugăciune mulţimi de credincioşi evrei.

Citește și:  Cum este corect – “caserie” sau “casierie”?

Pentru evrei, Zidul Plângerii are deopotrivă valoare religioasă, istorică şi naţională. Tot aici au loc şi ceremoniile legate de Sărbătoarea Bar Mitva (“Fiul poruncii”), sărbătoare în cadrul căreia, la vârsta de 13 ani, băieţii sunt primiţi ca membri ai comunităţii, moment care are ca echivalent, în creştinism, Prima împărtăşanie.

Zidul Plângerii are o lungime de 57 de metri, o înălţime de 32 de metri, dar numai 19 metri sunt vizibili, are 45 de rânduri de piatră, 28 dintre acestea, la suprafaţa pământului. Lucrările de întreţinere, potrivit tradiţiilor evreisti, nu pot fi făcute decât de evrei care, mai înainte, s-au purificat într-o baie ritualică.

Zidul Plângerii, Ierusalim, Israel
Zidul Plângerii, Ierusalim, Israel

În prezent, Zidul Plângerii este cel mai vizitat obiectiv turistic din Israel. Anual ajung aici milioane de pelerini, mai ales în perioada Sabatului, ziua a şaptea din săptămână, dedicată odihnei şi închinării. De vineri seara, până sâmbătă dimineaţa, evreii se strâng în piaţa imensă din fata zidului, citesc rugăciuni şi dansează pe melodiile cântecelor tradiţionale.

De două ori pe an, înainte de Paşte şi de Anul Nou evreiesc (Ros Hasana, în a 162-a zi după Paşte), Rabinul şi ajutoarele sale scot bileţelele îndesate între crăpăturile zidului, pentru a face loc altora, şi le duc pe Muntele Măslinilor (Muntele Eleon, la est de Oraşul Vechi), pentru a le îngropa.

Zidul Plângerii este un edificiu cu mare încărcătură istorică şi religioasă, o realitate pe care evreii si pelerinii din toate colţurile lumii o menţin vie în conştiinţa credincioşilor. De aceea, poate, expresia “Zidul Plângerii” a intrat şi în limbjul comun, utilizându-se nu numai cu sensul propriu, ci şi pentru a face aluzie, metaforic, la o sursă de mare tristeţe şi de lacrimi.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.