7 cuvinte comune şi istoria lor secretă arată că, de-a lungul timpului, relaţia dintre formă şi sens este într-o continuă dinamică şi în legătură directă cu realitatea pe care o reflectă. Unele cuvinte dispar, altele îşi restrâng sau îşi extind înţelesul, altele se degradează, altele se înnobilează sau se “adaptează” până la a nu mai fi recunoscute sensurile iniţiale.

Sunt şi cuvinte care, dincolo de etimologia consemnată într-un dicţionar, ascund “istorii” nebănuite, legate de felul în care oamenii priveau lumea, viaţa, universul sau pe cei din jur. Confucius, unul dintre cei mai mari filosofi ai culturii antice asiatice, era convins că “Cine nu cunoaşte valoarea cuvintelor nu poate cunoaşte oamenii”.

7 cuvinte comune şi istoria lor secretă – sincer/ sinceritate

Sincer/ sinceritate
Sincer/ sinceritate

“Sincer”, unul dintre cele 7 cuvinte a căror istorie este prezentată în acest articol, este expresia uneia dintre cele mai importante calităţi morale, definitorie pentru personalitatea umană, bazată pe atitudini şi comportamente autentice, lipsite de gânduri ascunse, prefăcătorie sau viclenie.

În limba română, “sincer” este un împrumut din limba franceză (fr. “sincère”), originea cuvântului aflându-se în latinescul “sincerus”, care înseamnă “curat”, “pur”, “sănătos”. “Sincerus”, la rândul său, spun lingviştii, provine din “sin” (unul) şi “crescere” (“a creşte”, derivat din Ceres, numele zeiţei romane a recoltelor/ cerealelor), ceea ce înseamnă că sensul iniţial al lui “sincerus” ar fi putut fi “o singură creştere”, cum indică şi rădăcina indo-europeană a cuvântului – “smkēros” (din “sem” – “unul” şi “ker” – “creştere”).

Sincer – “sine cera” (“fără ceară”)?

Sine cera
Sine cera

Alte explicaţii pentru originea şi sensul cuvântului “sincer” se bazează pe etimologia populară – fenomen lingvistic prin care se denaturează, la un moment dat, forma sau înţelesul unui cuvânt mai puţin cunoscut (de obicei, un împrumut dintr-o altă limbă), din cauză că unii vorbitori ai limbii respective nu îi cunosc sensul, dar observă asemănarea formală cu un cuvânt cunoscut.

Chiar scriitorul Dan Brown, autorul celebrului roman “Codul lui Da Vinci”, în cartea “Simbolul pierdut”, propune o explicaţie bazată pe etimologia populară, în sensul că “sincer” ar putea veni din latinescul “sine cera” (“fără ceară”).

Legătura dintre “sine cera” şi “sincer” este făcută prin analogie cu o tehnică folosită în sculptură, în perioada Renaşterii. Când materialul sculptat prezenta unele defecte (zgârieturi, crăpături), artiştii obişnuiau să-şi “repare” operele cu ceară topită, turnată în crăpături, peste care presărau praf de piatră, mascând astfel imperfecţiunile.

Pentru că un mare sculptor nu ar fi apelat la un asemena “truc”, despre o operă sculpturală desăvârşită se obişnuia să se spună că este “sine cera” (“fără ceară”). În timp, s-a produs un transfer de sens, de la cel propriu, la unul abstract, referitor la comportamentul uman (sincer).

Sinceritatea – ideal artistic şi social

În antichitate, Aristotel, în cea mai cunoscută lucrare a sa, “Etica Nicomahea”, definea “sinceritatea” ca o stare medie între autodepreciere (subevaluare), lăudăroşenie şi deficienţă de ironie. “Sincer este omul – spunea filosoful – care recunoaște existenţa propriilor calități, fără a adăuga sau scădea ceva”.

Mai târziu, mişcarea romantică, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, a celebrat sinceritatea ca ideal artistic şi social, în măsura în care ar trebui să existe o convergenţă intre acţiunile, valorile şi dorinţele unui individ.

În cultura tradiţională asiatică, începând cu “clasicismul Ru” (Confucianismul), sinceritatea (identitatea dintre gândurile și cuvintele unei persoane) şi credinţa sunt considerate valorile fundamentale ale existenţei.

7 cuvinte comune şi istoria lor secretă – alcool

7 cuvinte comune şi istoria lor secretă – alcool
7 cuvinte comune şi istoria lor secretă – alcool

Cuvântul “alcool”, în limba română, este un împrumut din limba franceză (fr. “alcool”). Etimologia cuvântului trebuie căutată însă, după opinia unor lingvişti, în limba arabă – în Alkhl = al-kuhul, numele unei pudre foarte fine, de sulfură de stibiu (Stibiul sau antimoniul – un metaloid alb-argintiu), care, în timpurile vechi, se folosea ca machiaj pentru ochi şi ca antiseptic. Pudra se obţinea prin sublimarea mineralului natural (adică încălzind solidul până la punctul în care acesta devine vapori), într-un vas închis.

Mai târziu, sensul cuvântului “al-kuhul”/ “alkuhul” s-ar fi extins, cu referire la substanţele distilate în general, utilizat apoi numai pentru etanol (alcool etilic/ spirt), după cum se precizează într-un dicţionar al limbii engleze, care a identificat cuvântul în texte din secolul al XVII-lea.

O altă explicaţie a apariţiei cuvântului “alcool” face trimitere tot la limba arabă, dar la un alt cuvânt – Alghwl = al-ghawl, care înseamnă “spirit” sau “demon”, termen prin care se denumea “lucrul care dă vinului tăria”. Din “al-ghawl” s-ar fi născut cuvântul englez “ghoul” (vampir), care se regăseşte şi în denumirea unei stele – steaua Algol (Steaua Demon, una dintre cele mai strălucitoare din Constelaţia Perseu).

Un fenomen de etimologie populară?

Sunt şi opinii care susţin că apariţia cuvântului “alcool”, cu sensul cunoscut astăzi, s-ar explica prin etimologie populară. Astfel, se presupune că, prin secolul al XII-lea, când diferiți autori europeni traduceau și popularizau descoperirile alchimiștilor islamici, probabil au confundat cuvintele Alkhl și Alghwl şi din combinarea acestora ar fi rezultat ortografierea “alcohol” (în engleză), “alcool” (franceză) etc. Ca fapt istoric, alchimiștii islamici sunt cei care au inventat alambicurile folosite mai târziu pentru a distila băuturi spirtoase.

Whisky-ul – “Apa vieţii”

Whisky-ul - “Apa vieţii”
Whisky-ul – “Apa vieţii”

Whisky” este unul dintre cele 7 cuvinte comune astăzi, dar a cărui istorie este veche de aproape un mileniu. Se ştie că Evul Mediu a fost una dintre cele mai întunecate epoci din istoria omenirii, caracterizată printr-un declin evident faţă de “vârsta de aur” a antichităţii, prin sărăcie, degradare a condiţiei umane. În aceste imprejurări, oamenii au căutat diverse mijloace de a-şi restabili vitalitatea.

Alchimiştii au încercat să valorifice procesul distilării, adus în Europa, din Orient, şi să extragă un “elixir”, din alimentele de zi cu zi, care ar fi readus corpul uman la starea sa edenică – un fel de “apă a vieţii” (în latină, “aqua vitae”).

Când această idee a ajuns în Insulele Britanice, expresia “aqua vitae” a fost tradusă în galeza irlandeză ca “uisce beatha”, devenit, într-o variantă abreviată, “usky”, apoi “whisky”.

Cât priveşte “apa vieţii”/ “apa vie” (ca în basme), care ar aduce nemurirea, ideea s-a stins în cele din urmă, dar credința că băuturile alcoolice au proprietăți vindecătoare a persistat timp de secole. Chiar și la începutul secolului al XX-lea, farmaciștii încă vindeau whisky, brandy și gin pentru a îndeplini prescripțiile medicale, din acele timpuri păstrându-se şi o zicere foarte populară la irlandezi: “Ce nu poate vindeca whiskey-ul nu are leac”.

Până în secolul al XV-lea, băuturile alcoolice se produceau numai în farmacii şi mănăstiri. Când, în 1536, regele Henric al VIII-lea, al Angliei, i-a trimis pe călugări să trăiască printre laici, producţia de whiskey s-a mutat în gospodãriile private. Mai ales irlandezii şi scoţienii erau foarte ataşaţi de producerea whisky-ului în distileriile de acasă. Distilarea a fost legalizată abia în 1823, procesul de producţie a acestei băuturi îmbunătăţindu-se ulterior constant.

Citește și:  Cum este corect – “ieu, iel, ia, iei, iele” sau “eu, el, ea, ei, ele”, “ieste” sau “este”?

7 cuvinte comune şi istoria lor secretă – glamour

Glamour
Glamour

Glamour este unul dintre cele 7 cuvinte cu o istorie interesantă. Termenul “glamour” trimite automat la fascinaţia pe care o provoacă o ţinută elegantă, luxoasă, la farmecul “strălucitor” al unui eveniment, loc, produs, o “vrajă”, o “aparenţă” (cel puţin) de depăşire a cotidianului, a banalului. Este ceva similar “translucidului”, nici opac, nici transparent, dar care atrage atenţia.

Astăzi, “glamour” este asociat cu starurile de la Hollywood, care apar în public în rochii strălucitoare sau cu imaginile de pe coperţile revistelor de modă etc.

Sensul vechi al cuvântului “glamour” este “vrajă”, “magie”, “practici oculte”. Abia din secolul al XIX-lea, “glamour” a început să fie folosit pentru a denumi ceva ce ar ajuta la crearea unui aspect mai atractiv.

Etimologia cuvântului “glamour” (în limba română, un împrumut din germană) este incertă. Unii specialişti susţin că există o rădăcină comună pentru două cuvinte între care, astăzi, nu mai există nicio legătură – “gramatică” şi “glamour”. “Gramatica” provine din latinescul “grammatica”/ gr. “ghrammatikós”, sensul iniţial fiind “învăţare”.

În Evul Mediu, când cea mai mare parte a populației era analfabetă, cărțile și învățarea erau exclusiv pentru clasele superioare. Și pentru că astfel de învățături includeau astrologia și alchimia, “gramatica” a dobândit un sens secundar de “cunoaștere ocultă”.

Cuvântul “gramatica”, în forma “gramarye”, cu al doilea sens menţionat anterior (cunoaştere ocultă, magie, vrajă, descântec) a pătruns, la un moment dat, în limba scoţiană (galica scoţiană, o limbă veche de peste 1500 de ani), evoluând formal spre “glamour”, în timp ce “grammar” a conservat primul înţeles (învăţare/ ansamblu de reguli).

7 cuvinte comune şi istoria lor secretă – binecuvântare

Binecuvântare
Binecuvântare

Binecuvântare” este un cuvânt care se utilizează frecvent în context religios – “acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta”/ “a rosti o anumită formulă rituală, însoțită de un gest, menită a atrage protecția divină asupra unei persoane sau a unui lucru” (DEX) sau, în limbajul comun, cu înţelesul: “a dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu)”, în acest caz fiind vorba de o extindere a sensului.

În limba română, substantivul “binecuvântare” (arhaic “blagoslovire”) este un derivat de la verbul “a binecuvânta”, format, la rândul lui, prin compunere (bine + cuvânta), după modelul din slava veche – “blagosloviti” (în latină, “benedictio, „bine zicere”).

Creştinii, încă de la începuturi, au adoptat binecuvântările ceremoniale de la debutul şi, mai ales, de la sfârşitul unei slujbe (binecuvântarea de la final fiind cunoscută, în limbajul religios, ca “Otpusul/ Apolisul/ Încheierea”).

Asasin – o extindere de sens

Asasin – o extindere de sens
Asasin – o extindere de sens

Cuvântul “asasin”, în română, este un împrumut din limba franceză (fr. “assassin”), francezii preluându-l din italiană (it. “assassino”), unde a pătruns, prin filieră turcă, din arabă.

La sfârşitul secolului al XI-lea, în nordul Persiei trăia o sectă – “Nizari Ismailis” – a cărei influenţă politică şi religioasă devenise extrem de puternică, motiv de îngrijorare pentru sultanul Malik Shah, conducătorul celui mai mare imperiu islamic al acelor timpuri, din Isfahan (teritoriul de azi al Iranului). În anul 1092, acesta a trimis o armată să anihileze această grupare, dar fără succes.

După moartea sultanului, “Nizari Ismailis” au început un atac şi mai virulent – terorismul – supuşii sultanului fiind ucişi cu sânge rece, ziua, înjunghiați cu cuțitul în locuri publice sau acasă, în timp ce dormeau. “Teroriştii” nici măcar nu încercau să se ascundă, iar dacă erau prinşi, alţii le luau locul. Se spune despre ei că aveau obiceiul, înainte de a porni în urmărirea victimelor şi a le decapita, să se dopeze fumând sau consumând o băutură pe bază de “haşiş”, motiv pentru care erau numiţi “hashīshīn” (“fumătorii de hașiș”, rădăcina cuvântului “haşiş” însemnând “plantă uscată”).

Relatările despre “Nizari Ismailis” au atras şi atenţia europenilor, la vremea respectivă, până pe la mijlocul secolului al XVI-lea aceştia numindu-i (prin adaptarea cuvântului “hashīshīn”) “assassini” (în italiană), “assasines” (în franceză).

Sicofant – o “istorie” fără sfârşit

7 cuvinte comune şi istoria lor secretă, Sicofant
7 cuvinte comune şi istoria lor secretă, Sicofant

Sicofant este un termen mai puţin folosit (consemnat şi în dicţionarele româneşti si care îşi consolidează însă poziţia cu fiecare zi, la noi şi în alte părţi), iar sinonimele sale sunt nelipsite din limbajul actual. În privinţa istoriei sale, vechi de circa cinci secole, probabil că va continua cât va exista societatea umană.

Sycophant” (“sicofant”) provine din grecescul “sykophantes” şi, în limbajul actual, înseamnă, ca şi în limba franceză, de unde l-am împrumutat, “clevetitor, delator, denunțător, pârâtor”, în toate variantele scopul persoanelor numite în acest fel fiind de a obţine un avantaj personal. În engleză, “sicofant” este sinonim cu “yesman (de asemenea asimilat de limba română), însemnând “persoană care aprobă fără discernământ părerea celor din jur; om lingușitor”.

În Atena secolului al VI-lea, era ilegal să se exporte alte alimente decât măslinele. Acest lucru a făcut ca fructe precum smochinele să devină marfă de contrabandă. “Sicofanţi” erau cei care îi denunţau pe cei care culegeau smochinele înainte de a se coace şi le exportau (ilegal), pentru profit. Aşadar, existau nişte “informatori” profesionişti, care puteau să-i judece ei înşişi pe cei acuzaţi şi să încaseze şi o parte din amenda plătită de “vinovat”. Prin urmare, “sicofanții”, percepuţi de oamenii obişnuiţi ca nişte “paraziţi”, nu “turnau” din spirit civic, ci pentru câştig, adeseori acuzaţiile lor fiind false – un veritabil pericol pentru democraţia ateniană.

În limbajul contemporan, cuvântul “sicofant”, cu această deplasare de sens, de la “denunţător al exportatorilor de măsline”, la “calomniator”/ “persoană care răspândește în mod intenționat minciuni despre o altă persoană, pentru a dăuna reputației acesteia, pentrua o discredita, a o insulta”, nu numai că nu a dispărut, dar s-a internaţionalizat, fiind prezent, ca împrumut, în nenumărate limbi – o dovadă că, deşi cuvintele se mai schimbă, unele realităţi rămân constante.

“Bolţi deasupra gândurilor”…

Cele 7 cuvinte prezentate anterior sunt doar câteva exemple, mai degrabă cu valoare simbolică, pentru ceea ce înseamnă spectacolul inepuizabil al cuvintelor, aceste “bolţi deasupra gândurilor” (Jules Renard), ale căror sensuri sunt într-o dinamică perpetuă, între care există legături subterane, un întreg labirint de semne şi semnificaţii.

În plus, limbajul modelează gândirea, personalitatea, relaţiile interumane, iar pentru om, nimic nu există în lume dacă lipseşte cuvântul şi nimic din limbaj nu există fără a fi şi în lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.