Arena romana din Nimes este un amfiteatru impresionant care se foloseste chiar si in zilele noastre, fiind un veritabil exemplu al modului de viata al vechilor romani. In general, astfel de amfiteatre evoca in mod firesc stilul de viata al acestei civilizatii. Dupa cum bine stim, in aceste arene de forma ovala, romanii erau distrati de diferite activitati, printre care simulacre de batalii navale si chiar lupte de gladiatori sau de animale. Iar Arena romana din Nimes este unul dintre cele mai veritabile exemple in acest sens, fiind, de asemenea, si unul dintre cele mai bine conservate. Istoria acestei structuri a inceput in anul 121 i.Hr., cand orasul Nimes – Nemausus, a fost ocupat de romani si obligat sa treaca la modul lor de viata. De fapt, acesta era felul in care romanii doreau sa acapareze asezarile pe care le cucereau, absorbind civilizatia si cultura si silindu-le sa adopte modul lor de viata.

Tocmai de aceea romanii au construit tot felul de structuri pe teritoriile cucerite. Arena din Nimes are o capacitate de 16.000 de locuri si, desi nu era foarte mare in comparatie cu altele, se bucura de o popularitate extrem de mare in randul romanilor. Totul se facea de dragul spectacolului — gladiatorii care luptau aici, de pilda, erau oameni liberi, si nu sclavi asa cum se obisnuia. Acestia optasera pentru o asemenea profesie pentru ca sumele castigate erau substantiale spre deosebire de veniturile obtinute din alte profesii. Mai mult decat atat, amfiteatrul din Nimes a reusit sa se conserve mult mai bine ca alte constructii romane, unul dintre motive fiind strict legat de faptul ca a fost folosit frecvent, nefiind deci neglijat. In plus, dupa ce romanii au plecat din Nimes, vizigotii au schimbat rolul acestei constructii, arena devenind o fortareata. Mai apoi, aceasta a fost preluata de contii de Toulouse.

Pe de alta parte, in Evul Mediu, aici, in citadela, a trait o comunitate de pana la 700 de oameni; s-au ridicat, astfel, case dar si o biserica proprie. Numai ca aceste structuri urmau sa fie demolate undeva prin anii 1780, acest proces devenind si mai dorit in secolul urmator, cand Henri Revoil a supus arena unor lucrari masive de restaurare. Insa arena romana din Nimes avea sa fie refolosita pentru noi spectacole publice, prima reprezentatie tinandu-se in anul 1853, cand au avut loc lupte de tauri si coride. Interesant este ca oamenii se arata la fel de interesati de aceste spectacole, tocmai de aceea manifestatiile inca se bucura de un public numeros. Nu trebuie uitate nici coridele ce aveau loc in perioada festivalului de la Nimes, care au ramas la fel de populare chiar si in zilele noastre. Mai tarziu, in anul 1988, cladirii i s-a adaugat un acoperis, pentru a se permite organizarea mai multor evenimente de tot felul.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ