Cardinalul Richelieu a fost unul dintre cei mai capabili oameni de stat din Franţa, mai bine de 18 ani el fiind cel care a condus cu adevărat ţara. A impus puterea absolută a regelui împotriva celor ce nu se supuneau, a zdrobit hughenoţii, a pedepsit aspru nobilii care complotau împotriva regelui şi unul câte unul şi-a înlocuit toţi duşmanii din cadrul guvernului.

Reputaţia proastă derivă în mare parte din operele literare unde este prezentat drept un trădător al regelui Ludovic al XIII-lea, care dorea puterea doar pentru el. Chiar dacă au existat momente în care şi-a meritat reputaţia totuşi de cele mai multe ori lucrurile au fost puternic exagerate.

Armand-Jean du Plessis s-a născut într-o familie influentă, tatăl său, Francois du Plessis, fiind un om important la curtea regelui Henry al III-lea iar mama sa, Suzanne de la Porte, fiica unui consilier din Parlamentul de la Paris.

În momentul în care tatăl său moare el are doar 5 ani, dar în condiţiile în care moştenirea primită însemna câteva moşii distruse, acesta creşte cu ambiţia de a restabili onoarea familiei.

Pentru a putea salva ce mai rămăsese din averea lor, Suzanne îşi propune să-şi stabilizeze puterea în cadrul episcopiei de Lucon, care le fusese acordată de către Henry al III-lea. Pentru a reuşi avea nevoie ca un membru al familiei să fie hirotonisit episcop. Cum Armand-Jean era singurul care ar fi putut ajunge episcop, obligaţia cade pe umerii săi.

Chiar dacă se pregătea pentru o carieră militară, atunci când planurile familiei s-au schimbat, a fost trimis să studieze teologia. Era atât de tânăr încât a fost nevoie de o dispensă papală pentru a-şi lua postul. Dar odată ajuns la Roma pentru a fi numit episcop îl impresionează chiar şi pe Papa Paul al V-lea cu inteligenţa sa şi astfel în 1601, la vârsta de 22 de ani, devine episcop de Lucon.

În 1614 devine reprezentant al clerului din Poitou în cadrul Estates-General iar la scurt timp după câştigă încrederea Reginei Mamă, Maria de Medici. Voinţa puternică şi capacitatea de manipulare fac ca în 1622 să fie numit cardinal de Papa Grigore al XV-lea, iar în 1624 prim ministru al regelui Ludovic al XIII-lea.

Această nouă postură îl ajută să devină cea mai importantă persoană din Franţa, având în vedere că regele era un om foarte slab, iar Richelieu unul foarte puternic. Rolul dublu de prim ministru şi cap al bisericii în Franţa i-a permis să controleze fiecare aspect al politicii franceze şi direcţia pe care o lua guvernul.

Citește și:  Cine sunt cei trei șefi de stat care s-au întâlnit în 1945 la Conferința de la Ialta?

El s-a opus jansenismului şi hughenoţilor, ajungând chiar să asedieze cetatea hughenoţilor La Rochelle cu scopul de a-i elimina. Totuşi, nu a reprimat erezia din dragoste pură faţă de biserica Romano-Catolică. Întotdeauna a luat în considerare consecinţele politice, astfel că a considerat că aceste mişcări ameninţau unitatea statului.

Această atitudine s-a văzut cel mai bine în cadrul războiului de treizeci de ani din ţinuturile germane. În acele momente el nu l-a încurajat pe Ludovic al XIII-lea să ţină partea forţelor catolice. În schimb, cardinalul sprijină statele protestante, în speranţa că acest lucru ar duce la continuarea conflictului, iar statele germane ar ajunge atât de slabite încât Franţa ar rămâne singura mare putere a Europei. Tactica lui a dus la slăbirea hegemoniei habsburgice în Europa.

Politica fără scrupule promovată de cardinal i-a făcut mulţi duşmani în cadrul curţii regale, ceea ce a dus la câteva încercări de asasinat. Dar datorită faptului că avea o mare reţea de spionaj, comploturile au fost deconspirate, cei responsabili fiind ori executaţi ori trimişi în exil.

Cardinalul a fost admirat de mulţi istorici pentru inteligenţa de care a dat dovadă. În timpul cât a condus ţara din funcţia de prim-ministru, Franţa a devenit liderul continentului. El a susţinut şi a ajutat marina franceză la înfiinţarea coloniilor din Africa şi din Caraibe. În acest sens a susţinut financiar nobilii care se duceau să populeze coloniile, le-a acordat terenuri şi alte facilităţi.

O altă mare calitate a sa a fost dragostea pentru artă. A reconstruit Universitatea Sorbona din Paris, a sprijinit scriitorii promiţători ai vremii şi nu în ultimul rând, în 1635 a fondat Academia Franceză.

Cu sănătatea şubredă şi simţind că nu mai avea mult de trăit, în 1642 îl numeşte succesor pe cardinalul Mazarin, cel mai de încredere om al său. Pe 4 decembrie 1642 cardinalul Richelieu moare şi este înmormântat la biserica din Sorbona.

Mulţi istorici francezi îi atribuie lui Richelieu stabilirea statului francez ca monarhie absolută şi îl consideră ca fiind cel care a făcut paşi decisivi pe drumul modernizării Franţei, lăsând în urmă evul mediu.

După toate intrigile pe care le-a ţesut, însuşi Papa Urban a spus că „dacă există un Dumnezeu, Richelieu va trebui să dea socoteală pentru multe; dar dacă nu există, atunci el a făcut foarte bine”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.