Pe drum, pentru că tot mi-am pierdut somnul, am încercat să-mi amintesc când am mers pentru prima oară în Bergeggi. Însa în zadar. Pesemne că au trecut ani buni. Însă tot nu-mi explic cum de am reţinut că staţiunea este situată la 60 km depărtare de capitala Liguriei, Genova. Acest gând, care m-a măcinat întreg drumul, m-a ţinut treaz în acelaşi timp.

2 -BergeggiAstfel, am reuşit să prind răsăritul soarelui.

3 - Bergeggi

Am plecat din Milano spre Bergeggi undeva în jurul orei trei dimineaţa, sau cu noaptea-n cap, cum ar spune unii. Am ajuns tocmai când soarele se ridica din mare. Ca la semnal, locuitorii oraşului, asemeni ciupercilor care apar după ploaie, au ieşit să alerge pe străzile ce se onduiesc printre bucăţi de munte şi de-a lungul falezei.

4 - Bergeggi

Noi, în schimb, încercam să găsim un loc de parcare cât mai aproape de plajă. Evident, nu am găsit. Cine se trezeşte de dimineaţă, loc de parcare nu găseşte.

5 - BergeggiŞi asta din pricina celor care şi-au petrecut noaptea în maşină sau şi-au instalat corturile pe plajă, dar cât mai aproape cu putinţă de parcare. Ei sunt tinerii suedezi care tot intră şi ies din corturile lor colorate şi ale căror fete cu părul blond m-au făcut cu greu să-mi iau privirea de la ele şi de la ochii lor de un albastru spălăcit.

6

În schimb, marea părea să fie mai albastră ca ultima oară şi tot mai liniştită. Valurile abia atingeau ţărmul şi parcă se agăţau de fiecare fir de nisip, numai să nu se se tragă înapoi în Mediterană.

7

M-am scuturat de prosopul de plajă în care eram înfăşat asemeni unui prunc, pentru că se încălzise, şi m-am îndreptat spre dig. Până acum nu-l observasem, motiv pentru care am luat aparatul de fotografiat cu mine. Aici, în şir indian, şi cumva ascunşi de pilonii din beton, erau nişte pescari.

9Unii cu câte două-trei undiţe întinse, alţii cu lanterne montate pe cap, de parcă erau mineri. Au zăbovit aici întreaga noapte, să pescuiască.

8Plimbându-mă şi, în acelaşi timp, făcând câteva fotografii, am auzit doi români discutând între ei. Cu unul dintre ei am intrat în vorbă, mai precis cu Marian, din Drobeta-Turnu Severin, după cum aveam să aflu mai târziu. Spre sfârşitul conversaţiei m-a sfătuit să merg în port, chiar dacă se află în capătul opus al plajei, menţionând, mai în glumă, mai în serios, că am toată ziua la dispoziţie.

10 - Bergeggi

Curios din fire, am ajuns şi în port. Aici, alături de un uriaş vas de croazieră, străluceau, în lumina soarelui, zeci de alte ambarcaţiuni. Spre orele prânzului m-am întors pe plajă unde părinţii mei tocmai discutau despre primul weekend petrecut în Bergeggi, oraşul aşezat între Muntele Sfânta Elena şi Marea Mediterană.

Se întâmpla în vara anului 2010.

N.R. Fotografiile din acest articol îi aparțin autorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.