Satul Adoni este atestat din secolul al XII-lea sub numele de Odon. În secolul al XIII-lea, a fost posesiune a episcopului de Zagreb. A fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1237, sub numele de terra Odun. Pe raza satului, s-au descoperit urme de locuire din epoca bronzului (cultura Otomani), precum şi urme de locuire din epoca medievală timpurie (secolele IX-XII). La începutul secolului al XIX-lea, familia Heller a construit aici un castel, din care nu s-au mai păstrat decât puţine ruine. Satul a fost şi este majoritar maghiar.
La Adoni prezintă interes cetatea de pământ şi ştrandul termal, care era foarte renumit, dar acum e părăsit, aşteptând investitori. Biserica romano catolică, cea greco catolică şi cea reformată sunt toate monumente de arhitectură. Biserica romano-catolică cu hramul „Sfânta Treime” a fost construită în anul 1786.