Biserica Temple Church din Londra, Anglia este unul dintre cele mai importante obiective turistice pe care acest oras le ofera. In acelasi timp, Temple Church reprezinta una dintre cele mai frumoase biserici cu o puternica insemnatate istorica, ascunzand in spatele sale misterele a 800 de ani de istorie. Desi a fost puternic afectata in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, biserica a fost reconditionata, iar zona care o inconjoara poarta numele de Temple.

Istoria Bisericii Temple Church

Temple Church a fost construita la sfarsitul secolului al XII-lea in Londra, de catre si pentru folosinta Cavalerilor Templieri. Cavalerii Templieri din Londra s-au reunit pe la mijlocul secolului al XII-lea in apropiere de High Holborn, intr-o cladire propusa de catre cavalerul francez Hughes de Payens. Acea regiune reprezenta, de fapt, locatia unui templu roman din perioada in care Londra (Londinium) a fost creata de catre romani, fiind un important centru comercial. Insa Ordinul Cavalerilor Templieri crestea rapid, fapt pentru care in jurul anului 1160 cavalerii au hotarat sa aleaga un nou si mult mai incapator complex monahal drept resedinta din Anglia. Pe langa faptul ca acest complex cuprindea o biserica, acesta cuprindea si locuinte, locuri special amenajate pentru antrenamente militare dar si locuri unde cavalerii neinitiati si militarii care nu aveau voie sa paraseasca locatia fara permisiunea Maestrului Templier se puteau relaxa.

In ceea ce priveste cladirea bisericii, aceasta cuprinde doua sectiuni diferite. Una dintre acestea este nava bisericii sau zona centrala care poarta numele de Round Church, acesta fiind unul dintre aspectele originale ale acestei biserici, iar cea de a doua parte a fost construita aproximativ 50 de ani mai tarziu fiind numita Chancel. Pentru a urma cu strictete modelul Bisericii Sfantului Mormant sau Biserica Sfintei Invieri din Ierusalim, cavalerii au construit o nava rotunda. Mai mult decat atat, nava este inconjurata de primele coloane de marmura. Peretii acesteia au fost initial pictati.

Biserica a fost sfintita pe data de 10 februarie 1185 de catre Heraclius, Patriarhul Ierusalimului, in cadrul unei ceremonii la care se presupune ca ar fi participat chiar si regele Angliei Henry al II-lea.

Intre anii 1185-1307 in Anglia Ordinul Cavalerilor Templieri era foarte puternic, Marele Capitan avand un rol important in parlament. Biserica a constituit la acea vreme si resedinta trimisilor Papei in Anglia, dar importanta sa a fost dovedita si pe plan economic deoarece foarte mult timp Temple Church a reprezentat locatia bancii englezesti. Istoricii sunt de parere ca tocmai independenta Ordinului Cavalerilor Templieri pe teritoriul Europei a fost factorul care a dus la decaderea acestuia.

In anul 1215, in luna ianuarie, William Marshall a fost negociator in timpul unei intalniri intre regele John Lackland (Ioan Fara de Tara) si nobili, intalnire care a avut loc la Temple Church. Cateva luni mai tarziu, regele semneaza Magna Carta. William Marshall este inmormantat chiar in interiorul bisericii sub una dintre efigiile din marmura care il infatiseaza.

Biserica a avut initial si un cor, insa in locul acestuia a fost construita o noua parte a templului, mult mai impresionanta, cea care poarta numele Chancel. Aceasta a fost sfintita in anul 1240 in ziua de Inaltare.

In anul 1307, Ordinul Cavalerilor Templieri a fost desfiintat iar in anul 1540 Temple Church a intrat sub stapanirea Casei Regale. In anul 1590, zona in care se afla biserica a reprezentat campul de lupta pentru Batalia de la Pulpits. William Shakespeare a folosit gradina Temple Church drept locatia fictiva a unei scene din opera sa Henry VI. Insa opera lui Shakespeare nu este singura creatie literara in care apare aceasta biserica, aceasta fiind mentionata si in controversata opera a scriitorului Dan Brown, Codul lui Da Vinci, reprezentand in acelasi timp si una dintre locatiile unde s-a turnat si filmul cu acelasi nume.

Temple Church este restaurata in anul 1841 in stilul gotic specific epocii victoriene.

Ce putem vizita la Biserica Temple Church

Avand in vedere istoria impresionanta a acestui obiectiv turistic, vizitatorii care aleg aceasta destinatie sunt interesati in primul rand de corul si spectacolele pe care acesta le ofera. Fostul lacas al cavalerilor templieri a avut la inceput un cor impresionant, insa in perioada actuala oricine se poate inscrie in corul bisericii pentru a “canta” istoria, traditiile si obiceiurile Angliei medievale.

Turistii pot admira minunatele efigii ale cavalerilor templieri care se gasesc in nava, acestea reprezentand unele dintre cele mai importante atractii ale bisericii. Un alt punct de atractie il reprezinta arhitectura impresionanta care ofera un aer antic misterios. Inca se mai pot observa umbrele unor portrete grotesti in adevaratul sens al cuvantului, care infatiseaza chipuri care mai de care mai ciudate.

Altarul din lemn construit de catre Sir Christopher Wren este deosebit, iar ferestrele cu vitraliu sunt cu adevarat exceptionale.

Avand in vedere atat importanta acestei biserici cat si aspectul sau deosebit, foarte multe cupluri aleg sa isi uneasca destinele in ceremonii organizate la Temple Church.

Asadar pentru a mai citi o pagina importanta din istoria Angliei, turistii care viziteaza frumosul oras nu ar trebui sa ezite sa viziteze Biserica Temple Church.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ