Broasca de cauciuc vargata (Phrynomantis bifasciatus) este de talie medie si traieste in regiunile cu savane umede, intotdeauna in apropierea apelor cu un curs lent sau a iazurilor, din partea de sud-est a Africii, din Kenya pana in partea de nord a Africii de Sud, la vest de Namibia si Angola, in Botswana, sudul Somaliei si sud-estul Angolei, in Tanzania, Congo, Mozambic.

Numele de broasca de cauciuc vargata vine de la pielea ei foarte neteda si lucioasa, care in momentul cand este manipulata, la atingere pare uscata. Coloritul pielii este maro-inchis sau negru stralucitor, cu benzi late in nuante rosii-portocalii, care incep de la bot trec peste pleoape si se continua de-a lungul partii dorsale. Culoarea acestor benzi depinde de intensitatea luminii din timpul zilei, cand soarele este puternic, se schimba, devine mai palida.

In regiunea codala prezinta o pata caracteristica acestei specii, de culoare portocalie sau rosie. Membrele posterioare sunt mai lungi decat cele anterioare, prezinta mici membrane interdigitale si discuri adezive la toate degetele, iar pielea este acoperita de pete si dungi rosiatice. Pe partea ventrala a corpului pielea are un colorit gri sau maroniu, cu pete albicioase.

La maturitate masculul are lungimea de 4-5,3 cm, iar femela – intotdeauna mai mare decat acesta – are lungimea intre 6,5-7 cm. Comparativ cu dimensiunea corpului sau destul de robust si alungit, capul este relativ ingust, mobil cu miscari spre partile laterale, iar ochii sunt mici, proeminenti, fiecare are pupila rotunda si irisul de culoare inchisa. Se deplaseaza in mers lent sau alergat, foarte rar prin topait, nu face niciodata salturi ca alte specii de broaste raioase.

Cand simte pericolul si este stresata se umfla si se ridica pe membrele posterioare si anterioare intinse. De asemenea,are capacitatea sa elimine prin piele o substanta foarte toxica, aceasta poate fi mortala pentru om daca este ingerata de catre acesta.

Broasca de cauciuc vargata este o specie nocturna, isi cauta prada preferata doar pe timpul noptii, in timpul zilei apare mai rar, in special dupa ce a plouat. Este si un bun alpinist, se catara cu usurinta pe arbori si stancile verticale, iar in perioada secetoasa sta ascunsa in scorburi sau vizuini sapate de ea cu membrele din spate in musuroaiele de termite sau in pamantul afanat. Hrana sa preferata este formata din insecte, furnici si termite.

Citește și:  Specii de civete și alte mamifere din familia Viveridae

Broasca de cauciuc vărgată

 

Perioada de imperechere corespunde mereu cu sezonul ploios. Masculii se aduna la marginea iazului si canta cu putere pentru a atrage femelele, sau se umfla si plutesc la suprafata apei o scurta perioada de timp. Pe distante mai lungi inoata cu ajutorul membrelor din spate. Dupa imperechere femelele depun mai multe gramezi de oua pe suprafata plantelor acvatice in apa.

Fiecare femela poate depune un numar total de aproximativ 600 de oua. Dupa o perioada scurta de timp, de numai 4 zile, ouale eclozeaza si apar mormolocii care se hranesc cu microorganismele din apa. Dupa 4 saptamanii mormolocii isi finalizeaza dezvoltarea, ajung la lungimea de 1,3 cm.

Broasca de cauciuc vargata poate fi crescuta si in captivitate intr-un terariu care sa aiba dimensiunile minime: lungimea de 60 cm, inaltimea de 30 cm si latimea de 30 cm. Pe fundul terariului trebuie sa fie pus un strat gros de pamant mentinut mereu umed, dar nu in mod exagerat.

De asemenea, este recomandat sa nu lipseasca muschii si plantele taratoare cu frunze groase, bucati de scoarta de copac si un bol cu apa curata fara clor. In timpul zilei temperatura in acvariu este normal sa varieze intre 24-25ºC, iar noaptea poate fi mai mica intre 20-22ºC.

Nu este nevoie de iluminare artificiala, in fiecare zi obiectele din acvariu contaminate se curata cu atentie, iar la 3 saptamani se dezinfecteaza intreg acvariul. Intotdeauna dupa ce s-a pus mana pe aceasta broasca de cauciuc vargata este indicat ca mainile sa fie spalate foarte bine datorita secretiilor toxice din pielea sa.

Broasca de cauciuc vargata face parte din ordinul Anura, familia Microhylidae. Nu este o specie amenintata cu disparitia, se poate adapta la o gama larga de habitate si este colectata deseori pentru a fi vanduta ca animal de companie.

Video – Broasca de cauciuc vargata (Phrynomantis bifasciatus):

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.